*** În cele ce urmează voi incerca să răspund la nişte întrebări care cu siguranţă zboara prin mintea voastra de ceva vreme. Nu oricine poate deveni un barbar prost, în ziua de azi, însă cu ajutorul acestui ghid vă veţi apropia de visul vostru. ***

Eu sunt doar pe jumatate barbar. Adică, de fapt, eu nu sunt deloc, dar Fernando, a doua mea personalitate e un barbar de nedescris.

Şi ca să trecem la subiect, iată regulile de bază:

- Nu oricine se naşte cu o muie nasoală, însă oricine poate avea o expresie agresivă pe faţă. Cu cât eşti mai încruntat, cu atât mai barbar!

- Un bun barbar ştie să se comporte urât cu cei din jur. Oamenilor le place să fie umiliţi, agresaţi şi uneori bătuţi cu pompa de bicicletă. Un barbar adevărat ştie asta şi şi-o însuşeşte.

- Nu poţi fi barbar fără o armă. Unii preferă obiectele vintage, însă barbarul modern trebuie să se descurce cu ce poate. Nu tuturor le este accesibil un buzdugan, dar şi o mitralieră e OK. [Vedeţi o poză cu Fernando comportându-se ca un barbar ce se află.]

- Desigur, a fi barbar nu este doar un titlu acordat la plezneală, barbarul trebuie sa aiba si activităţile aferente titlului – viol, tâlhărie şi distrugere. OK, în ziua de azi e mai greu să faci astea deci te poţi rezuma la viol fonic cu rock din cel mai spurcat, furt de privilegii (gen nu laşi babele să stea jos în troleu) şi distrugerea copilariilor celor mici arătându-le fundul păros pe fereastră când aceştia se joacă în faţa blocului.

- Barbarul trebuie să fie neînfricat şi să lupte pentru a păstra ceea ce este al lui şi pentru a lua mai mult de la alţii. Vă rog să nu faceţi confuzii cu clasa politică.

- Barbarul nu are nici un inamic natural, întrucât forţa lui brută este întrecută doar de propria-i prostie. Singurul lucru de care trebuie să se ferească acest războinic neînfricat este apa, mai ales în combinaţie cu săpunul.

Un barbar adevărat va fi întotdeauna apreciat de grupul său: deşi fară onoare şi egoist, barbarul are un ego enorm, foarte uşor de masat. Aşadar, dacă este utilizat corect de către cei cu creier, el va folosi la:

- desfacerea capacelor, sticlelor de tot felul etc
- spart lemne
- cărat plase, saci, bagaje etc.
- apărat fraieri/e
- urlat ca dobitocul la alte forme de viaţă (inclusiv plante) şi uneori către anumite obiecte pe care acesta le consideră posedate.

Atenţie! Mintea unui barbar este un lucru fragil şi preţios, de aceea trebuie utilizat cât mai rar, pentru a evita posibile stricăciuni. De asemenea, un barbar trebuie bine hrănit şi enervat constant, altminteri îşi pierde puterea si furia de care are nevoie pentru a funcţiona la standarde normale.
Atenţie, din nou! Nu este recomandată dezvoltarea unei personalităţi secundare de barbar celor cu probleme de inimă, rasiştilor, shaormarilor şi nici soferilor de TIR.

*** Mamă, mamă, am fost ieri seară la Metallica. M-am pişat pe puştii de la MTV cu sweet sixteenu lor, că mie mi-a cântat Metallica de ziua mea! Sad but true, ieri am făcut 22 de ani ***

Bineînţeles, am zis că pe mine nu ma plouă, că eu îs şmecher, da a cam plouat. N-aveam geacă, n-aveam pelerină, doar un tricou fără mâneci. Uhu! Am fost pe gazon, încă de pe la 5. Iniţial făcusem rost de o pungă pe care am încercat să o îmbrac. Ţeapă, că eram prea lat în umeri…

Am ţinut de ea ca de o mantie până pe la vreo 7 şi ceva, când am sesizat că oricum mă udă… Am dat-o dreacu de pungă. Ulterior l-am dat dreacu şi de tricou. Eram de departe cel mai agitat, pe o rază de câţiva metri, nu de alta, da ploaia era cam rece şi dacă nu mă agitam să mă încălzesc, era cam nasoală treaba. Uhu! Şi condiţia fizică salvează prostia Oricum n-am răcit – sunt făcut din oţel nemţesc si trag cu fulgere din cur! Hell yeah!

Cât despre formaţie, ei bine, Metallica este un nume de care au auzit până şi maneliştii. Au cântat absolut de excepţie, iar atmosfera a meritat statul în ploaie. Şi acuma îmi zornăie în cap – SEEEEEEK’N ! SEEEEK AN’ DESTROOY!!! N-au cântat nimic de pe St. Anger, au anunţat album nou în septembrie şi au zis că mai trec pe la noi.

Au intrat pe scenă la 21 pe “The Ecstasy of Gold” şi-au început cu “Creeping Death”, au cântat si “Nothing Else Matters”, „One”, „Sad But True” , „Seek And Destroy” şi altele. Genial :X S-a terminat undeva aproape de miezu nopţii, nu mai ştiu, oricum eram în transă

Nici nu ştiu ce să zic că a fost mai mişto la concert. Aş mai sta în ploaie tot aşa pentru încă un concert Poa să zică cine ce-o vrea despre rockeri, dar faptul că sunt deştepti e de netăgăduit, IQ-ul devenind vizibil la ieşire când ăia de la securitate frecau ţiparu, că nu le-a creat nimeni probleme. Toţi cei 24.000 s-au scurs afară din stadion în cel mai civilizat mod cu putinţă.

Iată agenda:

- cântat în ploaie – check!
- dat din cap ca descreieratu – check!
- futut temporar telefon mobil – check!
- luat tipă pe umeri – check!
- căpatat zgârieturi de nu se ştie unde – check!
- urlat ca apucatu – check!
- futut gagică super bună, în cortul organizatorilor – asta nu ))

*** Ăsta e un blog mai cu şpil, de mult n-am mai scris aşa ceva. E o postare despre bine si rău, despre idei venit aseara în Max, în urma câtorva sute de Jack şi a unei discuţii cu o femeie foarte inteligentă. ***

Multi indivizi spun că binele şi răul nu există. Nu ştiu câţi aduc si argumente în acest sens, însă iata o teorie a mea, legată de acest fapt.

După cum Einstein spunea, totul este relativ, aşadar un set de consecinţe, raportat la un anumit sistem de referinţă poate fi considerat nefavorabil, însa luând în considerare şi alte unghiuri de abordare, putem sesiza, uneori cu stupoare chiar, că acele consecinţe pot fi si benefice.

Spre exemplu, când o persoană are un eşec profesional care nu îi permite să activeze într-un anume domeniu, pentru el, ca individ este un eveniment, in primul rând neintentionat, eronat in cursul firesc al lucrurilor, dar şi neplăcut. Ăsta este considerat a fi răul. Desigur, poate fi considerat un lucru bun, schimbând prisma prin care privim lucrurile.

Aşadar, ca să vulgarizez un pic teoria, atunci când cineva pică examenul de la şcoala de şoferi pentru el este un lucru “rău”, însă faptul că nu chiar oricine poate avea carnet de sofer este un lucru bun, pentru pietoni şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Probabil că unii dintre voi acum se gândesc la expresia “Tot răul spre bine”, iar alţii vor spune că nu am făcut altceva decât să argumentez că nu există răul pur. Deci oarecum am ramas cu binele. Dar binele există?

Ei bine, eu cred că nu, argumentele mele ţinând de imperativul lui Kant. Acest principiu kantian se rezumă la faptul că atunci când o noţiune este definită în funcţie de o alta, se crează o interdependenţă. Aşadar, dacă una dintre ele dispare, va dispărea şi cealaltă. Logica aceste afirmaţii este una facilă – ca exemplu, dacă nimeni de pe planeta asta nu ar mai minţi, atunci s-ar pierde şi noţiunea de adevăr.

În concluzie, dacă nimic nu este cu adevărat rău, atunci nimic nu poate fi cu adevărat bun, întrucăt nu o putem defini pe una fără cealaltă. Ce este binele? Ce este răul? Sunt doar nişte perspective. Totul este relativ.

*** Trec printr-o perioadă destul de nefericită, în sensul că nu prea îmi merg mie lucrurile aşa cum aş vrea eu. În mod evident, un lucru prost atrage altul, ceva de genul: îmi tremură mâna, mă închei prost la şiret, mă împiedic în parc, cad cu capu în decolteul unei blonde şi gagica îmi dă papucii. ) ***

La fel cum Goe, repetent, a fost dus de ai săi să vadă Bucureştiul, la fel şi eu am zis că dacă tot îmi merge prost, să ies cu o tipă faină în oraş. Toate bune şi frumoase, ne distrăm, ne plimbăm etc, când dintr-o dată îmi vine o poftă nestăpânită să trag la rame. N-o mai făcusem de multă vreme, deşi mai mereu m-am dat în vânt după activităţile care scot la suprafaţă bestia din mine, pe Fernando.

Buuun, fata, neştiind ce o aşteaptă, acceptă imediat şi mergem în Cişmigiu si ţuşti într-o barcă. No, acuma problema e că trasul la rame nu e ca mersul pe bicicletă, odată ca nu ai pedale şi doi, că se uită cu uşurinţă.

Trag eu lejer, ne mişcăm un pic şi hotărăsc că a venit vremea să se umfle muşchii pe mine. Trag cu forţă de vâsle şi descopăr spre marea mea stupoare şi spre amuzamentul Cristinei că ne învârtim în pătrate. La dracu! Nu e bine! Minte multă n-am aşa că prima chestie care mi-a trecut prin cap a fost să trag mai tare de vâsle – rezultatul: ne învarteam în continuare… dar mai repede ))

Păream damnat într-un blestem al cercurilor concentrice, când dintr-o data, jmanghi! Simultan, revelaţia divină şi epifania! Mi-am adus aminte de o zicală a lui Coandă – “In societatea noastra unii oameni sunt ca barcagii. Trag la vasle, dar sunt mereu cu spatele la viitor” drept pentru care mi-am dat seama că nu trag în sensu în care trebuie, deci in urma revelaţiei am continuat să ne învârtim în cercuri, dar am schimbat sensu.

Epifania a venit în formă duală – un alt fraier cu barcă pe care l-am luat de exemplu pt vâslit şi, hold on to your buci, o raţă. Mie îmi plac raţele, ratonii, sconcşii, jderii si brunetele sexi. Cum celelalte chestii care îmi plac nu puteau fi pe lac, am început să “alerg” o raţă. S-a dovedit ulterior că raţa este un animal tare elusiv )))

Intr-un târziu am acceptat că tehnica mea este failibilă şi că trag mai tare cu o mână. Nici acum nu stiu cu care… În orice caz, la un moment dat Cristina a zis că merit un premiu, mă gandeam – asta ori îmi dă vreo palmă ori ma pupă sau ceva de genu, dar nu, a zis scurt: “you suck”. La dracu, stiam ca eforturile mele nu au fost niciodată apreciate de femei, aşa că nu m-am agitat, dar când au trecut pe lângă noi doi pitpalaci cu hidrobicicletă şi au zis “Bine că nu ne-am luat barcă”, eh, aia a venit ca un şut în cojones. Drept pentru care m-am enervat şi am vâslit calumea vreo 20 de metri. Ulterior m-am calmat şi am revenit la cercuri ))

*** Pentru că tot e blogul unui leu de oraş, in postul ăsta o să vedem ce ne mai oferă nouă mult iubitul Bucureşti. Se pare că noi, bucureştenii, suntem considerati a fi retardati până şi de poliţie, despre care se ştiu multe. ***

În primul rând, uitaţi-vă la prima poză – am găsit asta lipită pe geamul unui bloc. Îmi cer scuze pentru calitatea inexistentă, totuşi am doar un telefon mobil, nu un Nikon.

În primul rând scrie clar de tot să nu te împrieteneşti cu persoane necunoscute. Trecând peste cacafonie, aştia ce-ar dori să fac? Să mă împrietenesc cu prietenii? Eu cred că poliţia ne vrea nişte antisociali!

Mai jos mai e o fază tare, zice să nu te sui in lift cu necunoscuţii. Şi daca abia te-ai mutat, ce faci? Ah, pardon, domnule, urcaţi dumneavoastră cu liftul, cât timp eu stai aici jos şi astept să vină liftul din nou, în speranţa că nu va apărea încă un necunoscut… O, Doamne, ce viaţă!

Acum, întrebarea e – dacă stai la un bloc de 4 nivele cum era cazul celui de faţă, nu ai voie să urci pe scări cu necunoscuţi?

Asta îmi aduce aminte de faptul că la un test de inteligenţă din ăla cu băgat pătratul în pătrat, triunghiul în triunghi şamd s-a descoperit că 10% dintre poliţişti sunt foarte inteligenţi, în timp ce 90% sunt foarte puternici.

De fapt cred că toată faza e ceva de genul “Bă, dacă mă-ta nu ţi-a zis, îţi zicem noi! Dacă o păţeşti, e vina ta!” Deci dacă pentru faza asta mai găsesc o scuză (Doamne, urasc sa scriu cu diacritice) de ceea ce urmează nu stiu ce să mai zic.

Poza asta a fost făcută într-un Agip. Care-i faza cu cartofii prăjiţi? I dont get it! Parcă până şi poliţistele blonde aveau în cartea tehnică trecut: <<69 şi cartofi prăjiţi>> (adica 70 de lucruri de care sunt capabile). Nu cred eu că există român suficient de incompetent cât să vină să cumpere cartofi prăjiţi de la un automat… adică am auzit de o tipă care a reuşit să ardă spaghetele şi o cunosc pe una care face friptane blindate…. dar cartofii prăjiţi!? WTF!?

Cred că asta e o metodă a guvernului nostru de a ne reaminti că totuşi suntem francofoni şi de a reîncerca o înfrăţire cu sclifosiţii franţuji. Adică, toată lumea ştie că francezii au avut câteva invenţii calumea, de-alungul istoriei – cartofii pai, sărutul cu limba-n amigdale (nu ale tale, ci ale partenerului) motoru Diesel, paraşuta, bikiniul si, desigur, favorita mea, ghilotina

Toată lumea poartă bikini, iar unii se bucură de paraşute mai des decăt alţii. Motoru Diesel săracu şi-a pierdut de mult cetaţenia, aşa că bănuiesc că singura chestie care le rămasese era bietu cartof prăjit, deşi sincer, aş fi promovat mai degrabă ghilotina, cu drive test prin toată ţara.

No, acuma bucuraţi-vă de cartofu prăjit franţuz, că în curând cred că apare şi dispensatoru de pudeli )) Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!

*** Băi, cum dracu se numeşte arta aia chinezească de-a aranja obiectele în camera? Nu, nu e “mutatul”, e cu un nume d-ăsta japonez… Tai Chi, Quan Chi, Clao Glai Xenim d-ăla, plm, nu e Origami, că aia e cu cocoloaşele de hârtie! Fen-Şui d-ăla, Margareto!***

Am un prieten care se ocupă de dizain interior, adică fen şui d-ăsta. Cică face totu la birou. Eu daca eram in locu şefului, nu îmi lăsam angajaţii să facă ei fen şui între ei prin birou, aşa aiurea. Să faca la ei acasă, că sunt deschis la minte, fiecare cu orientările lui, da să şi le tina pentru ei, nu să-mi faca mie d-astea in firmă!

Da să nu credeţi că e usor, tre să ştii multă carte să fii capabil de arte d-astea de saramurai! Numa ia gândiţi-vă că nu e uşor sa iţi dai seama că frigideru nu are ce căuta in mijlocu incăperii. Tre să te uiţi la tablouri (nu electrice) pe pereţi şi să iţi dai seama dacă stă vreunu şui si tu să il faci să stea feng!

Hm, sunt curios dacă exista şi un Feng Shui al mâncării, căci, daca shaorma este un haos total, la pol opus fata de cosmetică, privită ca stiinta a ordinii universale, ei bine, atunci pizza trebuie să fie un exponent al moralei supreme, evident, tratând totul dintr-o perspectivă jansenistă. Ce dracu am vrut să zic? Nuj, da promit să nu mai fac! Pâna data viitoare tineţi minte că măslinele nu trebuie să fie pe salam, indiferent de pizza!

Pe final, iată şi ceva util, legat de Feng Shui, pentru cei care chiar sperau că nu voi face caterincă aiurea, ca de obicei ))

PS: Acum câteva zile mi-am tras o ganteră-n cap la sală şi acum am o pizdă-n frunte (să mai zică cineva că n-am parte). Asta explică de ce astăzi am făcut efortul de a scrie cu diacritice. Vă place? Mă refer la scrisu cu diacritice, nu la datu cu gantera-n cap. Să scriu aşa? Se întelege bine şi ăla normal? Chiar aş aprecia o părere sau două, da nu prea multe, că ce-i mult strică!