*** Un mic exerciţiu de creativitate şi ne putem imagina cu ar fi viaţa unei curve, dacă s-ar legaliza prostituţia la noi în comuna numită România. ***

Un posibil interviu:

A: Hmda, domnişoară, văd aici în CV – deepthroat, anal… nu e rău… Mama: târfă proastă, Tatăl: Ghiolban. Mhm, nu e rău deloc. V-aş pune la un test de aptitudini, dar m-a cam… secat fata de dinainte. Vă avertizez, dacă vreţi postul, că nu avem pauză de masă, ba chiar lucrăm până târziu după masă şi sub masă uneori!

O, ce drăguţ scrie aici că vreţi satisfacţie în domeniul în care lucraţi. Greu. Dar vă garantez că veţi lucra cu o echipă de profesionişti şi că într-un an puteţi avansa de la Junior-whore, care fie vorba între noi, tre să înghită multe la început, la Senior-whore sau chiar Office Manager, care se ocupă de birouri întregi!

Vă interesează?

T: Da!

A: Da? Atât? Aşa scurt?

T: Îhî!

*

Acu hai să ne turnăm praf magic de neuron şi pe alte idei:

Târfa, despre munca ei: Colegele sunt nişte muiste, să mor io, iar clienţii sunt toţi nişte nefutuţi! Zi de zi am de-aface cu toţi idioţii şi labagii frustraţi! După ce că e super greu şi că mai e şi criză, nici lu şefu nu-i pasă, îşi bagă pula-n noi, la modu grav… şi pentru cea mai mică greşală, ai supt-o! Ah şi când ajung acasă şi sunt obosită şi mega-futută, bou de bărbată-miu mai are şi tupeu să îmi spună “Mai zâmbeşte şi tu, că de la o vreme, prea eşti futută-n cur!”

*

Planuri: Fetelor, luna asta mi-e c-o luăm în sus. Profitu din luna anterioară a fost … ce sa mai… sloboz la tavă! Nu e bine! Aşa că n-o mai frecaţi aiurea şi hai să ne punem cu burta pe treabă, ca să nu îi zic pe nume.
Ca să creştem cifra de afaceri ne trebuie o abordare inteligentă, aşa că ăia de la marketing au zis să umblaţi mereu cu cărţi de vizită şi foi cu tarife la voi şi de fiecare dată când îl călcaţi pe unu în tramvai şi ala zice că îşi bagă pula-n voi, pac, îi întindeţi o carte de vizită!

Scenarii mai sunt multe, dar Boris e în dureri acute deja.
Pe final vă spun că „târfă” are sensul arhaic de “stomac”. Acum, că ştiţi asta, să văd la ce vă foloseşte!

*** Ieri veneam de la muncă şi treceam cu Cretzu prin parcu DTB când am văzut ce chestii noi şi mişto au pus ăştia în parc, pentru copii. Cretzu e de părere că ne-am născut prea devreme şi ratăm fazele mişto. Aici a început discuţia despre viitor. ***

Păi, pe vremea mea, noi aveam pietre şi ţărână şi gropi cu ţevi, ăştia de acu nu mai ştiu să aprecieze o piatră sau să se distreze rupând un boschet cu un băţ! Dar lasă că peste 20 de ani, când or să râdă de 2 băbălăi terminaţi, or să aibă aceleaşi regrete ca şi noi.

Aşadar, peste 2 decenii:

- Tinerii vor urla frustraţi: bă, uite-i mă şi pe ăştia! Păi pe vremea mea aveam nişte căcaturi prin parc cu care ne jucam, acu ăştia se joaca pe lună, bag picioru, mă teleportez acasă!
- Probabil expresia “blană-rachetă!” o să aibă cu totul alt sens.
- Probabil mamele vor spune copiilor: Da’ mai mănâncă şi tu nişte pastă din asta cu gust natural de fructe, că e mai sănătoasă decât pastilele de shaorma! // Da mai joacă şi tu ceva pe calculator, lasă sexu cu extraterestre, că îs verzi şi seamănă cu tac-tu!
- Posibil ca implanturile siliconice sa sporească şi IQ-ul şi să îşi piardă din popularitate.

Dar destul cu caterinca, că ăsta e blog serios!

Voi observaţi că e din ce în ce mai cool să arăţi bine şi din ce în ce mai puţin cool să ai creier? Observaţi că deşi ne înmulţim, numărul IQ-urilor mari şi al oamenilor cu minte scade procentual?

E posibil ca pe nepoţii noştri să îi pască un viitor medieval?

*** Poza de mai jos a fost făcută cu imbatabilul meu telefon mobil, în 41, în timp ce vatmanu îi dădea blană pe la Ciurel. Mai jos, ce-a-nţeles Boris (neuronu meu etilist) din toată treaba. ***

Click aici pt varianta si mai mare.

Condiţiile civilizate de călătorie depind şi de călători! – să moarăăă mă-ta? Păi eu ce să fac daca e plin de cocardiţi şi de ruine antropomorfe?

Nu-i deranja pe cei de lângă tine! – cam greu, că faţa mea provoacă avort spontan la veveriţa africană şi câteva specii de lemurieni şi tapiri!

Împreuna pentru un transport civilizat! – mai degrabă “împreună pentru un transport transpirat!”

Cât despre desene… nimic mai simplu, de la stânga la dreapta:

N-ai voie să urli în megafon, în tramvai! Ce dracu să fac eu cu un megafon, când eu urlu suficient de tare şi aşa?

N-ai voie să mânânci îngheţată la cornet când porţi şapcă! Asta mi se pare de bun simţ, că nu ştii cum pune o frână şi bagi cozorocu-n îngheţată!

N-ai voie să asculţi muzică la playere negre. Asta mi se pare aberantă şi nu o înţeleg, oricum nu ascult nimic în căşti că îmi cânt destul de tare, cât să se bucure şi restu…

N-ai voie cu floricele de la MoviePlex şi cu figură gravă simultan. Sau poate că nu ai voie să faci figură gravă dacă te îneci cu floricele. Oricum e o tâmpenie să haleşti floricele în tramvai, că o să îţi ceară toţi terminaţii…

Ultima e beton. Nu ai voie sa urli ţinând telefonu la ureche, nu de alta, dar urlând vei atrage atenţia şi poate chiar te sună cineva atunci când încerci să te dai ştab şi te faci de rahan…

Cam atât pentru seara asta, fiţi cilivizaţi, rogu-vă!

*** Politica omoară sufletul, iar munca ucide gândirea. Scriu asta cât neuronul meu încă mai zvâcneşte, cât încă mai dă din picioruş ca un gândac proaspăt strivit. ***

Sunt anumite cuvinte pe care le auzim într-o seară de joi, când ne gândeam la weekend şi cafeaua de a doua zi, sunt cuvinte care ne zdrăngănesc în cap multă vreme. Iată câteva din chestiile care îmi presează neuronul:

- Bă, de ce să munceşti pentru unu şi să îi aduci ăluia 10 mii de dolari, din care el să îţi dea ţie 500? Dimineaţa când te scoli, tu tre să te gândeşti cum să faci să îţi aducă unu 10 mii de dolari, din care să îi dai lui 400!

- Bă, având în vedere ce poţi, să ştii că te bălăceşti în mediocritate!

- Bă, unii fac bani din căcat!

Poate că scriu iar despre bani, poate că scriu despre libertate, poate că scriu despre puli spaţiale şi pizde cu 3 ochi, nici eu nu ştiu.

Ce ştiu e că muncesc mult, iau bani puţini şi plec acasă cu 10 kile de stres, ca şi mulţi dintre voi, probabil. Dacă n-ar fi stresul nu m-ar deranja munca multă, prost plătită pentru că măcar fac ceea ce îmi place. (n.r. sunt grafician)

Dar, sunt sătul de:
- clienţi imbecili, care cer kitschuri pe care după ce le termini nu le poţi băga în portofoliu, că they suck.
- idioţi care vor ceva frumos; vor ca totul să iasă în evidenţă (într-un print)
- proiecte cu deadlineul acum, acum, urgent, urgent, cate 3-4 d`odată
- cerinţe imposibile
- incapacitatea românilor de a înţelege dictonul “garbage in, garbage out”
- proştii care nu înţeleg că între creativitate şi supă la plic e o mare difernţă. Nu te trezeşti dimineaţa, te caci şi brusc ai ideea pentru cel mai bun print din lume…

Ce vreau? Ce mi-ar plăcea?

Păi ar fi mişto să am propria mea afacere, mi-ar plăcea să fac desene pentru tricouri. La noi se vând mizerii de haine cu 2 milioane, cu desene făcute de copii de 13 ani. Afacerea mea ar fi să vând tricouri mişto pe bani puţini. Nu-mi trebuie cine ştie ce capital, cred că m-aş descurca cu vreo 3000 de euro, 4000 cel mult. Că nu ştiu nimic despre contabilitate şi alte căcaturi, asta e altă treabă, dar hei, nimeni nu îşi face afacere de unu singur.

Dar cum sloboz strângi 3000 de euro într-o ţară de căcat, ca România, în care nici măcar deodorantele nu mai funcţionează cum trebuie? Cum dracu îţi cumperi libertatea, când munceşti cinstit, cum faci asta rămânând integru?

Să-mi bag pula-n ea de ţară oprimată, că înainte de criză a fost nasol, în criză e nasol, după criză va fi nasol, că deh, abia am ieşit din criză. Trăim într-un loc al sugrumului financiar, într-un spaţiu al obidei cerebrale şi al caznelor sufleteşti.

Şi iar ajung la ideea că aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu exact ce, nu ştiu cum, ştiu doar că am un scop. Şi tare presimt că în lupta mea pentru subzistenţă, gândul meu năvalnic îşi va pierde şenilele şi nici nu voi şti vreodată ce să fac, pentru că munca obliterează cugetul. Şi oricum nu te înnobilează, pentru că la muncă înjuri cel mai mult.

Simt cum mă decolorez, să-mi dea cineva o bidinea!

*** Un post comunist, la modu “Ştiaţi că…?” / “Aţi observat că…?”***

Statusuri de mess

Vine ora mesei. Oamenii pleacă la masă şi îşi pun statusurile aferente. Aţi observat că băieţii mereu halesc şi fetele tot timpu papă? În acelaşi sens, când se spală, băieţii dau jegu jos, iar fetele fac băiţă?

I-aţi văzut pe ăia cu DND? Pe mulţi nu îi înţeleg – “Sunt în sufragerie, DND!” Apăi, cum dracu să te pot deranja eu, dacă tu eşti tocmai în sufragerie sau în baie?! Dacă era “DND, pap pula sub birou!” mai ziceam să nu dau buzz, că se loveşte vaca de blat!

Sex

60% din oameni au făcut cel puţin o dată sex în natură.
50% dintre femei au făcut cel puţin o dată sex anal.
80% dintre angajaţi fanteziază să facă sex la muncă. 2% au şi reuşit.
Din asta rezultă că ai mai mari şanse să faci sex anal în pădure, decât sex normal la muncă.

Antisocialii

Aţi văzut cât de proşti sunt oamenii în ceea ce priveşte antisocialii? Deseori aud replici de genul:
- Nu mai vorbesc cu tine, că eşti antisocial! (mulţumesc!)
- Nu-l mai băgaţi, mă, pe ăsta-n seamă, că e antisocial! (de când aşteptam asta!)
- Ce dacă eşti antisocial? Hai şi tu cu noi! (erm… ANTIsocial îţi spune ceva?)

Pe final, mai zic una – aţi observat că cei mai buni comunicatori se fâstâcesc când cineva le spune să coboare din copacu limbajului elevat şi să explice o noţiune în termeni simpli?

*** Un post despre slujbe, despre skilluri, perkuri, avantaje care mai de care, conexiuni şi despre nedreptatea unei copilării dezinformate. Încerc să leg câteva noţiuni arhi-cunoscute şi să scot ceva deştept. ***

Multe dintre slujbe au avantajele lor, în viaţa de zi cu zi, în acest sens urmează nişte exemple evidente. Un tâmplar are cu siguranţă o masă bună. Un meseriaş are instalaţia sanitară facută perfect. Un grafician îşi poate face singur designul tricoului (nu că ar fi ceva super folositor). O croitoreasă îşi face singură hainele. Aţi prins ideea, totuşi, există slujbe fără avantaje…

Ce beneficii are un redactor? Dar un pompier? Un chelner? Cam aiurea, nu? De ce? Pentru că slujba lor nu îi ajută cu nimic calumea în viaţa de zi cu zi.

Unii au avantaje, avantaje în ce? În atingerea unui scop, bineînteles! Ce scop? Păi. Unu e hedonist, altu e materialist, alţii vor doar să supravieţuiască, scopuri, periscopuri, cu toţii le avem.

Totuşi, există o variabilă comună de care avem cu toţii nevoie şi anume dolarul. Vrei un merţan – trebuie bani, vrei să te distrezi la mare – trebuie bani, vrei să haleşti 3 pizza si 2 shaorma – trebuie bani, vrei să fii un artist visător – tot îţi trebuie bani ca să ai ce mânca (sau ce bea).

Acum, cam cât mă ajută pe mine în atingerea scopului meu beneficiul oferit de specializarea mea în câmpul muncii? Păi, nu foarte mult, asta ca să nu zic nimic de ăia care chiar nu au avantaje.

E cineva mai presus? Da! La fel cum cel care lucrează cu lemnul îl cunoaşte, ştie cum să îl ia, să îl întoarcă şi să scoată ce-i mai bun din el, cam aceleasşi abilităţi le au şi cei care lucrează cu banii la nivel de la mediu în sus. Nici măcar nu mă refer la marii granguri, nu, vorbesc de finanţişti, de brokeri, de cei din tagma lor. Lucrezi cu banii, avantajul tău e că ai mulţi bani la rândul tău. Ştiu că nu pare cine ştie ce lucrul pe care tocmai l-am spus, dar vă rog să contemplaţi universalitatea potenţei acestui beneficiu.

Orice obiectiv superficial este mai uşor de atins atunci când eşti full de bani. Banii cu siguranţă nu cumpără fericirea, nu răscumpără nopţi pierdute la muncă şi nu fac nici pe departe cât alte valori, dar… trageţi fiecare o concluzie aici.

Ca să închei postul ăsta, conchid că trăim într-o lume haotică şi proastă. Iată că Terra a avut (şi are) atâţi înţelepţi şi totuşi nu a scris nimeni un codex al umanităţii. Te trezeşti în viaţă că de fapt nu ştii cine eşti, ce vrei să faci şi, mai rău, că nu ştii nici cum, nu ai un manual de utilizare pentru viaţă. De asta avea nevoie planeta, nu de cărţi sfinte. Când eşti mic habar nu ai cum vor afecta acţiunile tale propriul tău viitor. Nu ştii nimic. Nu ştii că dacă te vei specializa în ceva anume vei ajunge fără slujbă sau cu muncă multă şi bani puţini sau cu prea multă muncă şi depresii.

Nu ştii nimic. Ne naştem în negură şi nimeni nu ne ajută, pentru că nimeni nu ştie cum. Ai un obiectiv – cum îl atingi? Nu se ştie – alegi o cale care crezi tu că e bună, bazat pe… intuiţie. O viaţă întreagă ţine de o zvâcnire adolescentină către un anumit domeniu. Valenţe, carenţe, excese – cu astea justifici decizia şi la un moment dat constaţi că hopa, ai luat-o pe un drum nasol. Constaţi că deciziile anterioare au fost nepotrivite pentru obiectivul tău de acum. Poate era bun un beneficiu pe care nu îl ai. Nasol.

Debusolarea asta îi aruncă pe unii într-o viaţă mediocră, pe alţii în braţele unei lumini aşa-zis călăuzitoare a unei religii, pe allţii îi face să se agite şi să îşi pună întrebări.

Unde eşti?