Oftează femeile după mine

*** Când zic că am făcut trei femei să ofteze după mine, I really mean it. După mine, adică… eh, las că vedeţi voi… ***

Azi mă plimbam cu tramvaiu 41, cum îmi place mie dimineaţa, pe răcoare. În tramvai, în faţa mea, o fereastră deschisă; în jur, oameni – ca să vezi, unde s-or duce, ai dreacu?

Gagica din stânga-spatele meu are inspiraţia glorioasă de a închide fereastra. O duduie ipohondră se agită de moarte, de la vreo 2 metri mai în spate:
- Lasă geamu’ deschis, te rog, că nu e aer deloc. Suntem mulţi şi nu e aer!
- Pe mine mă trage curentu’! răspunde scurt anaeroba.
- Dar nu mai e niciun geam deschis! argumentează prompt sufocata.
- Dar pe mine tot mă trage curentu’! o taie sec inamica oxigenului.

Urmează tăcerea mieilor. Nu behăie nimeni pe o rază considerabilă, până peste vreo 2 staţii. Contemplu gândul de „Eu cum plm de am aer? Poate pt că îmi dau aere? Da nici curentu’ nu mă trage… poate doar la somn, că sforăi pe mine în tramvel!”

Se urcă, la Plaza, ceva care acum multă vreme fusese babă. Se postează fix între mine şi curva care se arde cu curentu’. Descompusa vorbeşte (uimitor) către mine (fascinant):

- Mai împinge şi tu un pic geamu’, că nu e aer deloc!

Normal că nu e aer deloc, dacă motopompa aia din spate îl aspiră pe tot ca să i se facă ăsteilalte curent între urechi! Oricum, de mirare faptul că acea… erm…. entitate pe bază de carbon (că doar la asta se poate încadra) nu conştientiza două chestii: 1. că nu mai respiră de mult 2. că oxigenul catalizează procesul şi aşa avansat de putrefacţie în care se afla.

Mă uit în spate şi sesizez că toate 3 sunt cu ochii pe mine ca pe încărcătorul acumulatorilor de la vibrator. Oare ce am să fac?

Ei bine, decid să execut cu exactitate cerinţa evadatei de la cimitir. Aşadar, întind graţios indexul de la mâniţa mea dreaptă, către mâner şi, din 3 imbolduri scurte, deschid fereastra aproape o palmă. Se cheamă că am „împins un pic geamul”.

Toate 3 au oftat! Simultan – aaaaaaaăm.

Au oftat după mine, adică în spatele meu )

Sufocata era atât de aproape de a avea aer, iar cealaltă atât de aproape de a nu fi trasă de curent… ah, ce viaţă tristă! Lilith probabil că îşi trăgea palme cu picioru, peste jmaf (în sinea ei) la gândul că după atâtea mii de ani, un bărbat face, în sfârşit, exact ce i se cere – şi face o tâmpenie!

Blană-rachetă!

Posturi similare:

• Cât casa
• Chestii pe care nu le înteleg la femei, episodul 347: Piţipoancele şi rocku
• Poză cu maimuţa?
• Femeile – Lipa-lipa!
• Cum să agăţi gagici pe Net
• O seară traumatizantă
• Păzea, că muşc!
• Femei şi Băutură
• Ai pierdut o ocazie bună de a tăcea…
• O fi de rău?