*** Un post despre femei şi lipa-lipa! Femei în centru şi la metroaie. Luaţi de cetiţi, fârtaţilor! ***

Eu mă duc la muncă. Eu ma duc la muncă folosind metroul.
La metrou sunt femei.
Femeile pot fi imbecile.
Asta a fost ipoteza.

Intriga: port 42-43. Femeilor nu le place asta.

Desfăşurarea acţiunii:

Castratoarele universale se simt oprimate de faptul că bărbaţii au tălpile mai mari decât ale lor, drept pentru care, printr-un impuls friedanist, ajustează situaţia.
Porţi 43? Na, fraiere! Îţi arăt io ce bine era dacă aveai laba mai scurta cu 5 cm! Cum? Păi te calc pe bombeu! Na, fabrica de neplăceri, ce eşti!

Pe scurt, pizdele mereu mă calcă pe picioare la metrou.

Deznodământul:

Dumi se uită urât, Boris trage maneta, apare Fernando, situaţia e gravă – pizda rămâne la fel de indiferentă la privirea ta criminala, ca Dumnezeu la rugăciunile unei canceroase fără un sân.
Concluzia: femeile îşi trăiesc viaţa în stilul lipa-lipa – se agită pe o suprafaţă nedefinită şi în mod inconştient pe unii îi calcă pe bombeu, iar pe alţii îi inghioldesc cu sânii. Niciodata nu ştii ce te aşteaptă.

Şi, apropo de lipa-lipa, ştiţi cine mai face lipa-lipa? Vă zic eu – raţele pe ciment!

Eram în Cişmigiu cu gagică-mea şi ne holbam la păsăretu de pe lac.
Erau aşa: vreo 15-20 de raţe (de mai multe tipuri), vreo 10 lebede negre, 2 buhai de baltă şi nu mai mult de 5 gâşte.
Vine o bălăloaică pe role, urlând către gibonul pansat din spatele ei:
- Hîîîhîîîhîîîî, ia uiteee băăăăîî, ce de gâşte!

I have no further comments. Lipa-lipa!

*** Aseară am avut o discuţie interesantă cu o tipă şi mai interesantă, în urma căreia am reuşit să patentez câteva metode ultra-sigure de a agăţa gagici pe net. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce ducese, dar o săteancă, două tot o să atrageţi. ***

E complicat? Sigur că nu! O poate face orice prostălău? Cam da, dar trebuie să cunoască pe sine întâi şi să ştie ce vrea de la viaţă. Care e ideea de bază din spatele acestui concept? Păi, e simplu – dacă vrei să o cucereşti pe una pe Net, trebuie să îi arăţi pula, dar într-un mod special. Încă lucrăm la metode de agaţament pentru unguri şi lesbiene, deci ţineţi aproape!

Acum să personalizăm toată treaba – că îi arăţi poze cu pula ta e una, dar ce vrei să comunici? Ei bine, în acest sens, iată un ghid numai bun al ipostazelor fotografice.

Eşti Romantic – poţi să îti bagi pula în trandafiri ori în petale de trandafir saaaau poţi să îţi bagi pula într-un bol cu spaghete. În al doilea caz ai 2 avantaje – 1. Că oricât ai avea de mică pula, în comparaţie cu spaghetele, tot pare un monstru. 2. Dacă mai pui în poză şi o lumânare, deja e cină romantică

Eşti un Bad-boy – pentru asta e musai fie să ai pula incredibil de mare, fie să ai cunoştinţe de PhotoShop(e evident de ce). Ideea e să faci o poză pulii (dacă e foarte mare poţi să îi pui şi nişte hăinuţe sau accesorii) şi să scrii pe ea: “Nu mă interesează nimic, doar mă laud.” Cu asta le spargi pe toate!

Eşti Evlavios – nimic mai simplu! Tot ce trebuie să faci e să îi tragi o poză contre-jour pulii, în care lumina puternică să o facă să pară o siluetă divină. Dacă nu cumva ai instrumentu incredibil de mic, toate enoriaşele vor crede că l-au văzut pe Sfântu Duh, cel însămânţător de fecioare!

Eşti Manelist – te duci în baie, te sui pe un scaun şi faci o poză cu telefonu oglinzii în care se reflectă pula ta (şi telefonu ultimu răcnet, evident) şi ai grijă să nu ai curu mare, ca să se vadă si prosopu flauşat Versace, agăţat de uşă. Click!

Eşti Rocker – cel mai probabil nu ai nici aparat foto şi nici telefon cu cameră, că dai toţi banii pe băutură, aşa că te foloseşti de alea 2 cărţi pe care le-ai citit în viaţa ta şi scrii o odă pulii, ca să înteleagă goth pitzi aia pe care vrei să o agăţi.

Eşti Bogătan – din păcate pulile bogaţilor arată la fel ca pulile săracilor, plus minus câteva ciuperci comestibile sau nu. Ca totuşi să se vadă o diferenţă, trebuie să îi faci o poză pulii, într-un cadru cu un asfinţit tropical şi câteva dansatoare hula-hula. Dacă se văd şi câţiva sclavi care fac vânt cu frunze de palmier, e perfect!

Eşti un Tocilar – păi, pe tine te-a dotat natura cu creier, nu cu pulă, aşa că sfatul meu e să hackuieşti un bad-boy şi să furi pozele ăluia, pe care, în spiritul Crăciunului, poţi să i le trimiţi şi mă-sii!

*

Dacă ai încercat una dintre metode şi nu a funcţionat, înseamnă că eşti retardat şi că ai aplicat-o greşit, de aia nu a mers! Dacă apar complicaţii sau neplăceri adresaţi-vă morţilor şi răniţilor mă-sii.

*** De ce mi se întâmplă mie toate dubioşeniile? Păi e simplu, ca să am ce scrie pe blog! Doi tipi, două tipe, o seara dubioasă. ***

Mă duc cu un idiot pe la două gagici p-acasă. Stăteau în gazda… bine, de fapt erau trei, da a treia, simţind că ceva nasol se va întâmpla a stat să coclească la ea în bârlog. Pizda mă-sii, oricum n-o cunoşteam.

Şi stăm noi ce stăm, râdem, glumim, bem un suc bla bla şi hai să plecăm, că oricum nu aveam gânduri. Mergem noi spre uşă, iar cum eu am viteza unui melc şchiop am rămas mai în urmă. Dobitocu cu care eram iese primu din casă şi cu el iese pe preş una dintre tipe, care era o gâscă flauşată. În casă eram eu cu cealaltă, care era (şi s-ar putea să mai fie) destul de bună, aşa că gândesc rapid şi îi încui pe ăia afară.

Ne mai distrăm noi un minut, două şi decidem că gata, hai să o lăsăm pe aia în casă şi şi să mă tirez şi io. Îi dăm drumu lighioanei înăuntru şi constat că tovarăşu meu plecase deja. Dau să ies, când alea două închid uşa şi îmi trântesc un “Mai stai!”.

Eu, ştiindu-le ciumpalace îmi zic că astea vor să facă cine ştie ce caterincă proastă şi dau să forţez ieşirea. Aia bună mă apucă de mijloc, iar jderu îmi dă peste labe, sa nu apuc clanţa calumea. Hm. Îmi zic să mai protestez un pic, să mă lămuresc dacă e pe bune (să fie atât de disperate!?) sau nu.

Şi cum ne maimuţăream noi pe acolo, jbang, mă loveşte un miros de transpiraţie direct în nas! Şi bag seamă că aia bună miroase nasol. Şi atunci, instiunctul meu de conservare scapă shaorma pe jos şi îmi trage un şut direct în cuaie! Vorba cântecului: “Umezeala de canal, mirosul fatal îmi intră în creier şi devin un animal” … Oh my God, tipa e Necuratu, în toate sensurile cuvântului!

Atunci să vezi proteste şi luptă încrâncenată – ce Wizna? Ce Mărăşeti? Ce Termopile? Ce gherilă şi ce război de 6 zile? Nu frate, eu eram mai ceva, eram one man army – dacă subraţul mirosea în halu ăla a înfrangere, nu vreau să îmi imaginez ce molimi izbucneau din Groapa Marianelor, unde e posibil ca nişte tipi pe nume Marian să îşi fi găsit sfârşitul.

Mă ţin cu îndârjire de lanţu de la uşă, una trage de mine, cealaltă mă loveşte aprig, dar spre norocul meu de animal blănos, am mai multă stamina decât ele şi după o rezistenţă ca-n Irlanda, bestiile obosesc, iar eu reuşesc să plec. Privirile pe care mi le aruncau din uşă sunt de neuitat.

Mai are rost să spun şi că idiotu care mă aruncase la bestii nu era de găsit când am coborât din scară? I s-a părut o glumă bună să ascundă maşina după un TIR. Mie nu.

Am rămas cu traume.

*** Copy-paste la o discuţie de pe mess. Am cenzurat numele tipei şi am pus diacritice. Sunt un rău, miau-miorlau ***

[...]

O tipă: mă duc să mănânc, brb…
Eu: poftă!

[Peste 15 minute…]

O tipă: multumesc..acum merge şi un “să-ţi fie de bine”
Eu: sta-ţi-ar în gât!
Eu: )
O tipă: după ce că esti misogin, mai eşti şi răăăuu (
O tipă: offf
Eu: dar a fi misogin nu implică a fi rau?
Eu: cel puţin cu unu din sexe…
O tipă: ba da, doomy dar eşti rău şi în plus!
O tipă: adică faza cu “sta-ţi-ar în gât” nu e misogină (după parerea mea-decât dacă o spui doar fetelor)…şi a fost răutacioasă!
O tipă: deci eşti răutăcios că eşti misogin şi mai eşti răutăcios şi fără să fii misogin!
O tipă: deci damn it, eşti prea rău!
Eu: thank you

*

În altă ordine de idei, apare Terminator 4 !

*** Femeia, the final frontier. The truth is out there… or in there, somewhere. Femeia moderna, complexe, dorinţe şi nelămuriri. ***

Ceea ce urmează să teoretizez se referă la nişte femei, la unele femei, la o parte dintre femei.

Din discuţii cu suficiente reprezentante ale sexului frumos constat că destule se simt asuprite, nedreptăţite şi supt grea obidă în societatea românească. La acest fapt nu am putut să am decât o sinceră reacţie de “Ua tă fac!?”. Pe urmă am stat eu şi am analizat agresiunea mediei la adresa sexului frumos, agresiune care are două laturi, ambele egal de idioate.

Prima latură a lamei mediatice e cea cu “femeia este o vacă” , latură care este constituită în două moduri, unul subtil şi unul abrutizant.

Aşadar, cel subtil se trage din reviste pentru dame în care apar tot felul de articole despre cum să fii, ca femeie, mai tare decât bărbatul într-o relaţie – unde e obida aici? Păi ca să scrii şi mai ales să citeşti aşa ceva, trebuie să crezi că femeia este inferioară bărbatului şi de aia are nevoie de asemenea lecţii.

Alt exemplu subtil este coalizarea pe bază de sex, pentru a izbândi împreună. Sunt sigur că aţi văzut peste tot pe Internet bannerele alea stupide cu “Susţin blogosfera feminină” – numai o vacă cu ghidon putea scormoni aşa ceva. Ideea e la modul – “să ne susţinem, fetelor, suntem puternice impreună, altfel…nu!” Puternice împotriva cui? Păi a bărbatului blogger asupritor, evident! Cu tristeţe însă vă spun că peste 70% din bloggerii româneşti poartă sutien.

Exemple din astea mai sunt multe, însă esenţial e că ele promovează ideea că femeile au nevoie cumva de ajutor sau de ceva susţinere. Bărbaţii nu sunt expusi la asemenea imbecilităţi din partea mediei, fapt care nu face altceva decat a induce inferioritate şi obida imaginară în mintea unor femei.

Modul abrutizant, denigrant al feminităţii este cel care induce ideea de “doar de atâta sunteţi bune” şi este evident promovat de către Libertatea, Click, Can Can şi de către alţii care fac yellow journalism. Dacă nu v-aţi prins deja, este vorba de Fata de la Pagina 5, Fata care prezintă vremea şamd. Hai să ne arătăm sânii şi să ne câştigăm existenţa!

A doua latură a lamei mediatice, pe care însă am să o dezbat mai puţin este cea a zeificării unor figuri feminine. Printre multele căcaturi pe care presa le face, este şi prezentarea în amănunt a vieţii unor celebrotăţi care au de toate…. baaad idea, pentru că le face şi pe altele sa dorească la fel, fără prea mult stres.

Foarte multe reviste glam nu ezită să-i acorde lu’ Adam trofeul “Porcul Anului”, într-un mod mai mult sau mai puţin stupid, mai mult sau mai puţin subtil. De asemenea, nu există revistă pentru femei care să nu mentioneze de 5 ori pe număr ce fiinţă sensibilă este femeia (chit că e o nasoală cu păr pe piept), faţă de masculul superficial.

Multe gagici cred că totul li se cuvine, pur şi simplu, doar pentru că au ştiut şi ele să arunce o haină pe ele sau pentru că arată bine sau mai ştiu eu din ce motiv. Evident, e vorba de piţiponcăreală.

Acum, pornind de la cele de mai sus, să tragem nişte concluzii – unele tipe sunt complexate, media având o parte din vină, altele cred ca sunt super tari şi că totul li se cuvine şi când dau de unii cărora nu le pasă, lumea lor se năruie şi îşi pierd din stima de sine.

Obida, în fapt nu există, e doar o iluzie, iar femeia modernă bulversează mai mult bărbaţii decât pe sine însăşi, deci ce facem? Conchidem că mintea feminină e un lucru instabil si fragil sau ne gândim la altceva?

Eu sunt curios cum se văd femeile în societatea modernă, dacă percep o menire sau dacă li se pare totul un haos…

*** Înainte de toate, sunt un ratat care îşi publică nişte poezii obscure pe net, nu Cracovia ala, asta ca să fie clar. ***

*

Sucubus

Te-ai târât în lumea mea,
Fiinţă din parfum şi fard,
Flăcările care îţi formează coapsele
Încă îmi ling pleoapele.
Şi ard.

*

Blocaj

Nu eşti frumoasă,
Deloc.
Dupa plac, mă ţii
Pe loc.

Eşti aşa greşită
Şi o ştii.
Şi sub pământ
Învii…

Sentimente moarte
De curând
Şi cuvinte spuse
La mormânt.

Cu mâna pe mine,
Mă faci
Şă nu ştiu ce vreau
Şi taci.

*

*** Prin urechile acului ***

“Este 11:32, iar afară sunt doar 10 grade. Sper că e cald acolo unde sunteţi. Dacă nu, o să avem mai încolo ora asta Kings of Leon – The Sex Is on Fire, iar acum avem o piesă nouă, hot de tot, Lady Gaga – Just Dance!”

Deşi dat în surdină, micul radio se face foarte bine auzit în toată încăperea friguroasă, cu tavan înalt. Mirosul dezinfectantului umple aerul salonului, ca în orice spital. Izul e de mult impregnat în pereţii albi, daţi cu humă vernil până la jumătate. Cele opt paturi vechi, metalice cu vopseaua scorojită pe alocuri sunt loc de odinhnă pentru pacienţi cu diverse răni, leziuni, contuzii, fracturi şi altele. Pe noptierele de lângă paturi zac, după caz, fie fructe în pungi transparente, fie coji de banană sau de portocală, care nu au fost băgate în seamă de femeia de serviciu neglijentă.

Clanţa bleagă a uşii albe se mişcă un pic în jos, iar în cameră îşi face apariţia un medic obosit şi uscăţiv. Câţiva dintre pacienţi bâiguie forme de salut, la care doctorul răspunde din priviri.

- Cum vă mai simţiţi astăzi? întreabă medicul, cu o politeţe strict profesională.
- Mi-au amorţit degetele, domnu’ doctor, se grăbeşte un pacient să răspundă.

Până ca altcineva să mai apuce să zică ceva, o asistentă intră în viteză pe uşa încă deschisă. Are aproximativ 50 de ani, e plinuţă, tunsă scurt, cu părul blond, tapat şi nişte ochelari pe care îi poartă pe vârful nasului.

- Domnu doctor, vă caută de la poliţie un domn, e la recepţie! spune agitată asistenta.
- Vin imediat, grăi doctorul sec, fără să se înţeleagă dacă se adresa asistentei sau pacienţilor.

Medicul aruncă un ochi la ceas şi părăseşte pacienţii pentru a se întâlni cu cel care îl aşteaptă; asistenta îl urmează îndeaproape şi ea.

- Vă salut, domnu doctor! face poliţistul energic, de la câţiva metri.

Medicul se apropie şi îi strânge mâna, apoi întreabă:
- Cu ce vă pot fi de folos?
- Ştiţi că azi-noapte, pe la doişpe când a venit o ambulanţă…
- Da, ştiu, au fost şi nişte colegi de-ai dumneavoastră, am fost pus la curent. întrerupe medicul.
- Bun, păi am şi eu nevoie de rezultatul examinării medicale, ca să ştiu ce scriu…
- Da, nicio problemă, vi le dau acum, aşa… şi hârţogăraia o faceţi cu o colegă de-a mea, nu mă ocup eu. spune doctorul, distant.
- Mi-e totuna, replică poliţistul indiferent.

Tăcerea se aşterne cât timp doctorul scotoceşte după nişte notiţe prin buzunarele halatului şi ale pantalonilor. Asistenta se apucă să caute ceva prin biroul masiv de la recepţie, probabil formulare.

- Ah, da! exclamă doctorul mulţumit la descoperirea notiţelor potrivite.
- Ziceţi, domnu doctor! face poliţistul, pregătindu-şi pixul.
- Deci avem o plagă înjunghiată, în abdomenul superior şi o minoră traumă pulmonară.
- Traumă pulmonară? verifică poliţistul.
- Da, minoră. A scăpat ca prin urechile acului, mare noroc.
Omul legii afişază un aer mulţumit, de persoană fără griji.

- Hmda, deci e clar. Haideţi să facem şi hârţogăraia şi aia e!
- Violenţă domestică? întreabă doctorul curios.
- Nu se pune problema, din ce am înţeles de la băieţii care au fost aseară la faţa locului şi dacă ziceţi că numai rănile astea le are, e clar, tentativă de sinucidere, răspunde poliţistul sigur pe sine.
- Hmda, asta e… spune medicul oarecum dezamăgit.

Asistenta, care de ceva vreme aştepta cu nişte hârtii întinse pe birou, surprinde momentul şi întrerupe:

- Domnu poliţist, aseară a fost vânzoleală mare că i-au adus şi pe unii dintr-un accident de circulaţie şi ştiţi cum e.. şi, mă rog, colega care era de servici n-a completat nimic la nume în fişe, deci dacă îmi ziceţi şi mie ce să trec aici la “numele pacientului”…
- Da, nicio problemă, se conformă acesta. Notaţi?
- Da. Ziceţi!
- Bârcălab, cu B, de la Bogdan.
- Bââr-căă-laab, silabiseşte prelung asistenta. Aşa, şi numele mic? continuă ea.
- Miruna.

*** Imposibila reacţiune ***

Continuă să plângă pe marginea patului, de data asta cu capul în palme, fără să îl mai bage în seamă pe bărbatul de pe birou.

- Ştii, eu sunt un bărbat puternic, dezbrăcat aparent, iar tu eşti o firavă în chiloţi. Dacă îţi voiam răul probabil că facem ceva până acum, nu? spune el, din nou jovial.

Miruna încearcă să se oprească din plâns şi cu lacrimile şiroind pe obraji, dar cu un zâmbet timid pe buze spune:
- Ce ştiu eu? Poate eşti sadic!
- Nu pot fi sadic, draga mea, sunt cum eşti tu, eu sunt tu, noi suntem unul…

Miruna tace o bună bucată de vreme, încercând să îşi înăbuşe plânsul. Nici el nu spune nimic.

- Eu sunt unul cu un bărbat!? De ce? Cine eşti? îndrăzneşte Miruna, prin ultimele suspine.
- Eu? Credeam că ţi-ai dat seama până acum. Sunt vocea raţiunii, dacă îţi place termenu’ ăsta…
- Eşti vocea raţiunii mele? Şi eşti bărbat!
- Probabil că în mintea ta femeile şi raţiunea nu pot fi puse laolaltă.

Miruna zâmbeşte larg. E foarte capabilă de a trece rapid de la o stare la alta.

- Şi de ce eşti dezbrăcat? întreabă ea, aproape râzând.
- Poate că sunt dezbrăcat de prejudecăţi, ştiu eu? Arăt cum vrei tu să arăt!
- Bun, şi ce vrei de fapt?
- O să fiu direct draga mea, ai băut prea mult. Vodkă, bere şi ai culminat cu whiskey în spelunca aia proastă. Nu e bine.
- Stiu, spune ea pierzându-şi zâmbetul.
- Normal că ştii, doar eu sunt tu, am mai zis asta. Totuşi, ce ştii, dar nu vrei să accepti e că nu eşti cum îţi doreşti.
- Nu sunt?
- Nu. Ascultă, ai un iubit care e mort după tine, iar tu nu îl bagi în seamă de 4 zile şi bei prin baruri singură ca ultima ştoarfă tristă fără nimic pe pământ, pentru că ai tu impresia că toţi te urăsc şi toţi îşi bat joc de tine, bla bla, ce să zic?
- Doar două zile, intervine Miruna, după o mică pauză de vorbire.
- Patru, insistă el.
- Aşa e.
- Ştiu că aşa e. Eu nu greşesc. Revenind la tine, eşti o femeie îngrozitoare, de fapt, ai pierdut mult din feminitate, uită-te la tine cum arăţi, cum îţi miroase părul… şi ăla e jeg sub unghii?
- Nu vreau să te mai aud, pleacă!
- Ce sunt obiceiurile astea? Te comporţi ca o ratată, iar dacă vei continua aşa, chiar că nu te va mai iubi nimeni! spune el virulent.

Miruna se enerveză, încleştează maxilarul şi îşi bagă mâinile în păr. Încă e aproape dezbrăcată şi pe marginea patului. El nu se lasă şi devine agitat:

- Nu, nu, nu, nu e bine! Nu e bine, nu e bine deloc! Trebuie altfel!
- Nu vreau să îmi zici ce să fac, lasa-mă dracu-n pace, nu te vreau!
- Nu vrei să vezi că greşeşti? Nu e bine, nu asta trebuie să fii, nu e bine!
- Taaaci, nu mai pot! urlă Miruna apucând involuntar, dar cu forţă de marginea patului şi strângând degetele de la picioare.
- Nu tac, fii altfel, fii cum erai înainte, de ce nu vrei? Îţi place aşa?
- Tu nu întelegi, nu mai vreau să te aud, nu mă interesează! ţipă Miruna, acum ridicată în picioare şi cu pumnii încleştaţi.
- Să faci bine să mă auzi şi să te schimbi, nu e bine cum eşti acum!
- Nu mai vreaaaau! urlă ea, privind în jur cu furie.

Pe birou, chiar lângă paharul de suc e un mic suvenir de Toledo, pe care i l-a a dus unchiul ei, un stiletto, pentru scrisori. Îl apucă în grabă.
- Nu te mai vreaaaau! ţipă ea şi împlântă metalul strălucitor în abdomenul bărbatului.

El nu afişeză decât o grimasă dezamăgită.

*** Raţiune, nu te cunosc! ***

Telefonul mobil sună. E iubitul Mirunei. Ea apasă pe “ignore” şi hotărăşte să folosească lumina de la telefon pentru a dispersa întunericul.

- Aaah, primul lucru deştept pe seara asta! se aude o voce de bărbat.

Miruna se întoarce bulversată, priveşte în jur, se uită în sus, nicio lumină pe nicăieri. „Cine o fi vorbit?” se întreabă.

- Hai să mergem mai repede acasă, avem de discutat, draga mea! se aude din nou vocea.
- Ce? Cine eşti? Şi unde eşti? Lasă-mă-n pace! se răsteşte Miruna, către străinul invizibil.
- Ei hai, draga mea, ştii că nu scapi aşa uşor de mine. Hai acasă, vreau să stam în pat şi să vorbim, nimic mai mult.

Felinarele se aprind din nou, iar Miruna o ia la fugă pe alee, stropindu-şi pantalonii într-o băltoacă. Nu mai vrea să ştie nimic de străin, vrea doar să fie în siguranţă. Vede scara blocului, uşa e deschisă, iar ea aleargă fără să se uite în urmă. Aprinde în fugă lumina pe casa scărilor şi urcă rapid până la etajul unu. Scoate cheia din geacă şi deschide uşa, după care intră în casă şi încuie rapid cu drugul. Răsuflă uşurată şi îşi dă seama că încă mai ţine în mână telefonul cu lumina pornită. Îl închide şi aprinde neonul din bucătărie.

Pe bufet stă dezbrăcat un bărbat de 25 de ani, brunet, înalt, cu muşchii lucraţi şi cu pieptul păros. Miruna se albeşte la faţă, vrea să ţipe, dar nu poate. Tipul i se adresează jovial:

- Ei, ştiu că nu ne-am mai văzut de mult, dar nu trebuie să faci faţa aia! Te superi dacă îmi pun un pahar de suc? Mulţumesc!
- Tu eşti cel care mi-a vorbit pe alee! Tu! Ce vrei de la mine?
- Vai, ţi-ai dat seama, eşti şi tu o mică Sherlock Holmes, nu?
- Răspunde la întrebare! De fapt, mai bine ieşi şi mă laşi în pace! Cine eşti?
- Eu sunt tu, tu suntem noi, noi suntem unul, spune el turnându-şi suc într-un pahar.
- Gata, nu mai beau! Mai bine mă culc.

Miruna se întoarce cu spatele la bărbat, stinge lumina şi trânteşte uşile în spatele ei, în drum spre dormitor. Închide şi uşa de la dormitor, aruncă geaca pe jos şi azvârle şi tricoul cu Slayer într-o direcţie aleatorie. Aruncă pe undeva întâi cizmele, apoi şi pantalonii. Bâjbâie prin întuneric după veioză. Căldura din casă face efectul alcoolului să se simtă şi mai puternic. Miruna abia găseşte veioza pe care o aprinde, doar ca să descopere că bărbatul de mai devreme stă acum în fund pe biroul ei, cu acelaşi pahar de suc în mână.

Dacă până atunci îşi ţinuse cumpătul cât de cât, acum are o tresărire puternică şi începe să plângă. Stă în chiloţi pe marginea patului şi se smiorcăie:

- De ce nu mă laşi? Te rog, lasă-măă! Ce vrei de la mine? Vrei să mi-o tragi? Să mă omori? Pleacăăăă!!!
- Eu? Nu vreau răul decât vecinului ăluia enervant care se dă mereu la tine cu replici imbecile…

*** Noiembrie, noapte şi stări de negare.***

Afară e frig. Putea să fie şi iulie, oamenii sunt reci. Dar e o seară de noiembrie, iar în Il Diavollo intră Miruna singură, atrăgând privirile câtorva bărbaţi de la mese. Privirle se intorc rapid către beri, Miruna nu e genul lor.

Se aşază la o masă lângă bar, iar barmanul o studiează. E îmbrăcată simplu – cizme negre cu botul rotund, blugi negri un pic strâmţi, un tricou cu Slayer şi o geacă neagră denim. Părul roşcat îi trece de umeri, iar pleoapele machiate cu negru acoperă ochii mari, verzi. Nasul subţire, buzele aidoma. Nu e frumoasă, dar când zâmbeşte are un je-ne-sais-quoi. Acum e sictirită şi scoate o ţigaretă pe care o aprinde.

Apare o chelneriţă jovială.
- Bună searaaa, ce vă aduc?
- 100 de Jack, fără gheaţă, spune sec Miruna, fără să consulte meniul.

Chelneriţa aduce rapid paharul de Jack, pe care Miruna nu îl bagă în seamă, privind prin barman, prin sticle, prin perete, undeva în altă parte. Mucul ţigăretei ignorate de ceva vreme se rupe şi pică pe masă. Miruna trage un ultim fum şi o stinge, după care dintr-o singură gură goleşte jumătate de pahar.

Aprinde o a doua ţigaretă şi bagă pachetul şi bricheta în buzunarul gecii. Trage cu poftă şi suflă fumul în pahar, inspiră şi îl dă peste cap. Ameţeala şi chelneriţa apar simultan.

- Să vă mai aduc ceva? Încă o sută?
- Un cuţit pentru inimă, vă rog.
- Nu cred că pot să vă aduc aşa ceva…
- Nu?
- În primul rând că eu aici nu pot să fac aşa ceva, adică pentru ce vă trebuie dumneavoastră noi nu…
- Pffff…
- Plus că nu avem decât tacâmuri pentru pizza care nu taie aşa de bine…
- Pizza nu taie bine?
- Nu, nu taie, deci ce vă aduc?
- Nota, da’ vezi că n-am carnetu de note la mine…
- Adica? Nu înţeleg… deci vreţi nota?
- Da.

Miruna trage un al doilea fum din ţigareta pe care o stinge de la jumătate. Lasă banii în micul carneţel de piele adus de chelneriţă şi părăseşte localul.

Pleacă spre casă. Ştie că e singură şi că nu are cine ce să îi zică legat de starea ei. Şi chiar dacă ar fi cineva, cui i-ar păsa? Păşeşte euforic zâmbind candid unei pisici vagaboante. Işi continuă mersul când ajunge pe o alee care trece printre două blocuri. Stâlpii de iluminat se sting şi e beznă. Ea e ameţită, iar în jurul ei e întuneric. Îşi spune cu voce tare, uşor jovială:
- La ce faţă am nu mă violează nici dracu!

Se panichează când îşi dă seama că pe întuneric nu ştie nimeni cum arată.