*** Nimic nu e la fel de mişto ca o vomă tonică. Pentru cei care au citit „vodkă” – lăsaţi-o mai uşor cu diluantu, că e grav. Da, am zis vomă, Nu, nu trupa aia, Voma Veche, ci vomă, în sensu de scos la aer ce-ai avut mai drag. ***

Hai să vă încânt, să ne avântăm într-o discuţie suculentă despre peripeţiile pe care le poate avea un cartof prăjit. First up, cea mai fresh vomă.

Nu vă spun ce mi-a provocat această senzaţie minunată, că e o treabă ilegală în mai multe state. Cert e că, înainte de a face treaba cu pricina am mâncat de la McDonald’s. Buddha să binecuvinteze mâncarea lor sintetică, că tot ce am reuşit să scot din stomac a fost un mare cilindru omogen, de teflon. Mă uitam la el întins pe asfalt şi nu puteam crede că tocmai am vomitat. Nu aveam un gust naşpa în gură, nimic nu mirosea nasol, iar eu eram fresh ca un buchet de floricele de primăvară. Trăiască haleul de la Mec, conţine antioxidanţi and doesn’t even know it! Cred că oamenii care mănâncă de la Mc/KFC/etc trăiesc mai mult, datorită conservanţilor. Probabil că peste 1 milion de ani, când extratereştrii vor face săpături arheologice pe Marte, vor face teste pe conţinutul unor burgeri fosilizaţi, să vadă dacă primii pe Marte, au fost românii sau ungurii. Cel mai probabil primii au fost românii, iar când Marte a fost secătuită de viri, au apărut şi ungurii. În concluzie – mâncaţi de la Mec, sunt cele mai potrivite alimente pentru o vomă sănătoasă.

La polul opus se află cea mai dureroasă vomă. O dată rulam cu doi proşti pe serpentine, Cheile Jiului, cu 90-140 km/h. Drum îngust, între stâncă şi hău. Eu am un pic de rău de mişcare (maşinile, întâmplător, fiind chestii mobile), dar atunci am descoperit că frica sperie voma, chiar şi cu o ciorbă de burtă la purtător. Altădată, prin oraş, după o conservă nefericită, s-au întâmplat lucruri. A fost o vomă dureroasă pentru că a fost foarte mult pe nas. A fost cea mai dureroasă pentru că mâncasem mult ardei iute. În general am un stomac destul de puternic, care poate duce multe. However, pune-mă pe bancheta din spate a unei Honde Civic şi pune un idiot la volan, iar eu îţi prezint îndeaproape şi cu stropi: meniul. Stai aşa, doctore, nu e nevoie să îmi dai borcanelul ăla, pt analize – arată-mi o găleată, să ţi-o umplu cu material de studiu. Bottom line, nu haliţi conservă de ton cu ardei iute, dacă vă ştiţi cu un pic de rău de maşină şi cu mult prost la volan. Spre bucuria tapiţeriei şi liniştea proprietarului, nu am facut-o în maşină.

Bonus level: cea mai scârboasă şi penală vomă.

Eram mic, vreo 5 ani sau aşa ceva, iar Românica era şi ea proaspăt ieşită din comunism. Iar autobuzele alea cu care te duci la măta-mare la ţară, la Pulănpizdenii de Sus, erau proaspăt ieşite şi ele pe circuit, de vreo 20 de ani. Dar staţi, că eram mega-pimp, nu coboram singur, că era scara înaltă, iar când ne apropiem de staşie, mă lua bunica-miu în braţe. În semn de mulţumire, nu i-am pictat cojocu, în caz că cineva specula. Însă pentru că m-a luat în braţe, aveam unghi perfect ca traiectoria balistică a ceea ce candva a fost o omletă să ajungă unde trebuie. Ştiţi căciulile alea de miel, comuniste? Gen cum avea Ceausescu? Eh, dacă nu le ştiţi – imaginaţi-vă un cilindru vertical, cu o scobitura de dimensiunea unui castronel, în partea superioară. Pe o scară mai jos, stătea un obiectiv uman, cu o asemenea căciulă. Am umplut şi am dat şi pe lături. Asta la 20 de metri până la staţie. Thank you very much! Elvis has left the building!

Închid aici, ca pe şliţ. Pa şi pussy la tăţi.

1. Dacă ești gagică, nu întreba niciodată un grafician ce bluză să îți alegi. Chit că ție îți place roz deschis feminin, graficianul precis va alege o nuanță de magenta care se potrivește cu gri-ul deschis al fustei. Nu îl interesează că nu îți pune ochii în evidență. Potrivirea cromatică e mult mai importantă!

2. Nu întreba niciodată un grafician cum îți stă părul. În mintea lui are niște rigle și guide-lineuri, după care firele tale care se regenerează strică armonia formei podoabei capilare și trebuie șterse cu guma, pardon, tunse.

3. Nu îi cere să îți scoată ochii roșii dintr-o poză. O să ajusteze toată imaginea, o să îți refacă tenul, mărească sânii, slăbească brațele și per total te va deprima.

4. Nu încerca să faci glume pe seama a ce najpa a ieșit o poză, fie ea și de buletin, că strică tot fun-ul. Graficianul te va lua în serios și îți va explica despre luminuozitate, coduri de culoare, filtre și alte drăcii. Un simplu “E verde, zici că-i Shrek” se va transforma într-o discuție interminabilă despre posibilele erori de la parsingul de informație între diversele profiluri de CMYK și ulterior în RGB.

5. Nu te aștepta să se uite după alte gagici pe stradă, când e cu iubita la plimbare. Asta e de bine. Așteaptă-te însă la faptul că se va holba după fiecare panou publicitar pe care nu l-a mai văzut și pe care îl va scana pentru eventuale greșeli.

6. Să nu îi spui niciodată unui grafician că opera la care el a muncit e urâtă. Îți va innoda chiuveta în jurul gâtului. Se acceptă comentarii obiective și “mie nu-mi place”, dar odată pronunțat cuvântul “urât” run and hide under the bed!

7. Graficienii sunt speciali. Adică sunt ciudați. Faptul că o arzi cu ei reprezintă luarea la cunoștință a acestui fapt, iar indignarea ta la adresa comportamentului lor va trezi doar mirare.

8. Dacă poți să faci ceva singur, e mai bine să nu îi ceri ajutorul. Va lucra ore bune la o chestie banală gen un fundal pentru o prezentare powepoint, până când crede el că astrele s-au întâlnit și razele de energie trimise de ele formează limitele compoziționale ale lucrării. Un banal afiș cu “mi-am pierdut pisica” se poate transforma în ceva nebănuit.

9. Graficienii nu știe să vorbește. Indiferent cât de bogat ar fi vocabularul nostru, când trebuie să spunem ceva important trântim o tâmpenie. O observație simplă și drăguță de genul “Îmi place faptul că te îmbraci în culori calde” se transformă în “Arăți ca un filtru de incălzire LBA!”

9b. Graficianul este blocat în lumea lui. Nu își dă seama că oamenii din jur sunt normali și te trezești că îți trântește câteva fraze despre nujtu ce gradient pe care îl vede el, gradient care pentru oamenii normali se numeste “asfințit”.

10. Desigur, graficianul este exact ca Moromete și vede în lume chestii care altora le scapă. De aceea îi deranjează lucruri pe care alții nu le bagă în seamă. Așteaptă-te să îl enerveze mai tare  faptul că are un bocanc mult mai murdar față de celălalt, decât murdăria în sine. Ori amândoi murdari ori amândoi curați. Tipul ăsta de mozaic impar ne scoate din minți.

That being said, now who wants to marry me?

Yes, mortal? by ~Deathpen on deviantART

Şi pentru că adesea sunt întrebat cum arăta poza de la care am pornit, iat-o aici.

Petaled Memory by ~Deathpen on deviantART

Intruder by ~Deathpen on deviantART

Care-i faza? Păi, astăzi s-a lansat o culegere de texte, intitulată “Povestind Bucureştiul” şi…şi… şi unul dintre texte este al meu! Şi e despre Bucureşti, e ăsta!

Şi sunt foarte, foarte fericit! O s-o găsiţi prin librării. Da, are şi poze
Şi tot din capitolul “ce am mai făcut eu lately” mai sunt:
Poza asta, cu mine.

Fotomanipularea asta, de mine.

Hai pupimupi!

E aproape 5 fără 20. Respir aerul bucureştean al unei dimineţi de duminică. Apa îmi şiroieşte pe faţă. Stropesc în stânga şi-n dreapta. Alerg prin bălţi. Plouă. Alerg spre casă.

Am fost la frate-miu. Înainte de asta am fost în Suburbia. Înainte de asta am fost la Guano Apes. Înainte de asta am fost la şi la.

O zi lungă, o lună plină şi o ploie puternică, o ploaie care dezgroapă. La fel ca Iisus, ca Lăpuşneanu şi ca Terminator – m-am întors.

Am făcut 23, pe 23 şi se apropie ora 23 şi aştept să văd dacă mor, cum a prezis Stan…

Ce-am făcut eu azi:
- Mi-am împlinit visul de a da bomboane de ziua mea!
- Am stat la muncă până la 9. Şi da, muncind. Thuper.

Ce făceam anu trecut exact la ora asta:
- Eram la concert la Metallica pe ploaie, la bustu gol, cu o gagică pe umeri.

Ce făceam anu trecut pe la 2 noaptea:
- Mergeam pe jos spre casă, vodka, cola, roacheri şi shaorma

Ce-am făcut anu trecut pe 24:
- Sală, spate cu triceps, mahmur.

Ce fac acuma:
- Stau la PC cu o cutie goală de bere lângă mine. Acult diverse de pe Death Magnetic.

Ce-o să fac la 2 noaptea:
- O să îmi trag cearşafu mai bine pe mine, că iar am adormit în curent.

Ce-o să fac mâine:
- O să mă duc la muncă.

Ieri m-am ras pe cap. Nu mi se mai văd firele albe. Parcă am murit cam repede, totuşi. Sau poate că sunt doar leşinat. Sperăm.

Well, azi, în drum spre casă, taximetristu(autointitulat Bosculache Baba) mi-a zis că dacă sunt leu în 86, tre să mă cuplez cu berbec sau săgetător din 90, 92, 94. Nu a specificat nimic legat de sex sau specie, importantă e data naşterii, respectiv ecloziunii. Blană!

Mă duc să mă împuşc. Wish me luck!

Sunt anumite cuvinte pe care le auzim într-o seară de joi, când ne gândeam la weekend şi cafeaua de a doua zi, sunt cuvinte care ne zdrăngănesc în cap multă vreme. Iată câteva din chestiile care îmi presează neuronul:

- Bă, de ce să munceşti pentru unu şi să îi aduci ăluia 10 mii de dolari, din care el să îţi dea ţie 500? Dimineaţa când te scoli, tu tre să te gândeşti cum să faci să îţi aducă unu 10 mii de dolari, din care să îi dai lui 400!

- Bă, având în vedere ce poţi, să ştii că te bălăceşti în mediocritate!

- Bă, unii fac bani din căcat!

Poate că scriu iar despre bani, poate că scriu despre libertate, poate că scriu despre puli spaţiale şi pizde cu 3 ochi, nici eu nu ştiu.

Ce ştiu e că muncesc mult, iau bani puţini şi plec acasă cu 10 kile de stres, ca şi mulţi dintre voi, probabil. Dacă n-ar fi stresul nu m-ar deranja munca multă, prost plătită pentru că măcar fac ceea ce îmi place. (n.r. sunt grafician)

Dar, sunt sătul de:
- clienţi imbecili, care cer kitschuri pe care după ce le termini nu le poţi băga în portofoliu, că they suck.
- idioţi care vor ceva frumos; vor ca totul să iasă în evidenţă (într-un print)
- proiecte cu deadlineul acum, acum, urgent, urgent, cate 3-4 d`odată
- cerinţe imposibile
- incapacitatea românilor de a înţelege dictonul “garbage in, garbage out”
- proştii care nu înţeleg că între creativitate şi supă la plic e o mare difernţă. Nu te trezeşti dimineaţa, te caci şi brusc ai ideea pentru cel mai bun print din lume…

Ce vreau? Ce mi-ar plăcea?

Păi ar fi mişto să am propria mea afacere, mi-ar plăcea să fac desene pentru tricouri. La noi se vând mizerii de haine cu 2 milioane, cu desene făcute de copii de 13 ani. Afacerea mea ar fi să vând tricouri mişto pe bani puţini. Nu-mi trebuie cine ştie ce capital, cred că m-aş descurca cu vreo 3000 de euro, 4000 cel mult. Că nu ştiu nimic despre contabilitate şi alte căcaturi, asta e altă treabă, dar hei, nimeni nu îşi face afacere de unu singur.

Dar cum sloboz strângi 3000 de euro într-o ţară de căcat, ca România, în care nici măcar deodorantele nu mai funcţionează cum trebuie? Cum dracu îţi cumperi libertatea, când munceşti cinstit, cum faci asta rămânând integru?

Să-mi bag pula-n ea de ţară oprimată, că înainte de criză a fost nasol, în criză e nasol, după criză va fi nasol, că deh, abia am ieşit din criză. Trăim într-un loc al sugrumului financiar, într-un spaţiu al obidei cerebrale şi al caznelor sufleteşti.

Şi iar ajung la ideea că aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu exact ce, nu ştiu cum, ştiu doar că am un scop. Şi tare presimt că în lupta mea pentru subzistenţă, gândul meu năvalnic îşi va pierde şenilele şi nici nu voi şti vreodată ce să fac, pentru că munca obliterează cugetul. Şi oricum nu te înnobilează, pentru că la muncă înjuri cel mai mult.

Simt cum mă decolorez, să-mi dea cineva o bidinea!