*** Un post despre cum mă flatează pe mine provideru de H2O ***

In spiritu Sărbătorilor, baieții de la Apa Nova (cărora le mulțumesc pe această cale) s-au gândit să îmi servească apa rece in tonalități de roșu. Ce idee grozava! Aflându-mă un fecior cu înclinație către cele artistice, degrabă dobândit-am o nouă pricepere – ghicesc temperatura apei după culoare!

E chiar logic, daca stai să procesezi, rece-> frig-> iarna-> roșu ca de Craciun. Caldă -> vară -> hituri proaste -> incoloră. Apa călduță e un fel de toamnă, cu tente de pembe… refuz să mă gândesc la apa primăvăratică!

Vă mulțumesc, rembranzilor!

PS: în sfârșit terminai refacerea site-ului și vă poftesc să intrați pe www.leuldeoras.ro și să îmi ziceți dacă e ceva ce nu vă merge sau ceva ce e absolut incredibil de infect! Thanks!

*** Poate cineva se tăvăleşte pe jos de curiozitate să ştie ce am făcut eu ieri. Ei bine, deşi sună gay, am fost la paradă. Parada de 1 Decembrie, aia cu tancuri, ştiţi voi. Ăsta e un post despre ziua României şi despre România, în general. ***

1. Proastă organizare.
2. Prost marketing.
3. Proastă organizare.

De ce am zis că organizarea a fost proastă, de 2 ori? Nici eu nu ştiu, ar fi trebuit să o zic de 3 ori, că m-a enervat şi înainte şi în timpul şi după paradă!

Normal că au aşezat boii cocliţi tribuna oficială în aşa fel încât să blocheze artera Caşin-Arc, drumul cel mai accesibil pt noi, masele. Normal că nu au specificat asta pe nicăieri şi normal că am pendulat ca băbălăii p-acolo.

Bineînteles că era prea mult să gândească organizatoru că o sa vină mii de oameni şi că parada va fi văzută de câteva sute, care apucă loc lângă gard. Greu să fi urnit câteva tribune de doi lei.

Normal că deşi era plin de SRI, SPP, Poliţia Militară şi alte forţe de ordine, nişte tigănci nestingherite tot făceau comerţ ambulant cu baloane cu Albă ca Zăpada. Pfff… măcar să fi fost cu Capra cu 3 iezi, că era povestea românească!

De ce marketing prost? Păi ce dracu e ziua naţională? E una bucată ocazie să ne flexăm penisu blindat cu oţel de la tata Stalin, rebozetat americăneşte. Hai să fim serioşi. Evenimentele de 1 Decembrie şi de fapt, cam orice eveniment organizat de stat/partide în vreo perioadă a anului nu au nici în clin nici în mânecă cu mândria de a fi român. De ce nu se marketează treaba asta? Pletora de avantaje posibile este covârşitoare!

Să fii patriot înseamnă să crezi că o ţară e mai bună decât alta pentru că te-ai născut tu în ea. Şi asta funcţionează aldracului de bine, la alţii! Am cunoscut oameni care spuneau tâmp “Sunt mândru că sunt american, polonez, rus etc” fără să ştie prea bine ce îi face să fie atât de mândri. Patriotismul e cam ca microbismul ori ca fanatismul religios şi se manifestă similar.

Dacă se pot îndoctrina masele pentru a iubi o adunătură de giboni care aleargă după o băşică (n.r. o echipă de fotbal) ce plm e aşa greu să le îndoctrinezi să îşi iubească ţara?! Oare nu am fi mai fericiţi dacă nu am mai zice toată ziua că ţara asta e de cacao?

Sunt oare liderii noştri atât de proşti sau există un scop clar pentru care România nu trebuie să aibă o imagine bună, nici măcar în rândul românilor?

*** Despre zâmbetul românilor ***

Eram vineri seara în Lucky 13 cu niște unii. Un tovarăș a agățat, cu un pic de bulan, două americance. Newyorkers, mai exact.

Știți ce mi-a zis una dintre nemernice, curăța-i-aș dantura cu bocancu? Mi-a zis că ea zămbește des, că zâmbește tot timpu și… a naibii bestie, fix înainte de durerea alegerilor m-a întrebat: “Românii de ce nu zâmbesc mai des?”
Nuj fă, veneratoare de cheeseburgeri ce ești! Ghici!

Să-mi trag una dacă întrebarea ăleia nu m-a lovit direct în ouă, de m-am trezit cu omleta în chiloți! E cam nasol că are dreptate. Românii zâmbesc rar.

Și ca să răspund curioșilor – nu, nu erau bune. Cea mulatră arăta decent, dar vorbea cam cât Masa Tăcerii și comunica și mai puțin. A doua, caucaziană, era toantă rău și dacă auzise de epilatul mustății probabil că avea coșmaruri cu el. Nu de alta, dar avea un trafalet sub nas, să îl facă invidios pe Avram Iancu! Deci nu. Clar nu.

Oh well, români, zâmbiți, să le arătăm americanilor că și noi putem! Puțim, chiar! Pe final, vă las cu o poezie:

The Smile, by William Blake

There is a smile of love,
And ther is a smile of deciet,
And there is a smile of smiles
In which these two smiles meet.

And there is a frown of hate,
And there is a frown of disdain,
And there is a frown of frowns
Which you strive to forget in vain;

For it sticks in the heart’s deep core,
And it sticks in the deep back bone.
And no smile that ever was smil’d
But only one smile alone,

That betwixt the cradle & grave
It only once smil’d can be;
But when it once is smil’d,
There’s an end to all misery.

Bucureştiul e un oraş mare. E şi capitala. E jegos. Şi aglomerat. Plin de idioţi pe care îi condamnăm sau imităm sau mai rău, amândouă. E plin de piţipoance după care nu recunoaştem că am întors capul. E plin de grafuri, de artişti incognito şi de bodegi cu muzică bună. E un oraş cu mulţi oameni – procentual, sunt la fel de multţi imbecili şi distruşi ca în orice altă aşezare, atâta că, numeric, 10% din Bucureşti înseamnă cât 100% din alt oraş. E oraşul lipsei de timp şi al hardcore-iştilor, şi nu mă refer la rockeri. Are multe lucruri mişto, dar e şi plin de repetiţii.

Bucureştiul e un oraş mare. E şi capitala. E jegos. Şi aglomerat. Plin de idioţi pe care îi condamnăm sau imităm sau mai rău, amândouă. E plin de piţipoance după care nu recunoaştem că am întors capul. E plin de grafuri, de artişti incognito şi de bodegi cu muzică bună. E un oraş cu mulţi oameni – procentual, sunt la fel de multţi imbecili şi distruşi ca în orice altă aşezare, atâta că, numeric, 10% din Bucureşti înseamnă cât 100% din alt oraş. E oraşul lipsei de timp şi al hardcore-iştilor, şi nu mă refer la rockeri. Are multe lucruri mişto, dar e şi plin de repetiţii.

Bucureştiul e un oraş mare. E şi capitala. E jegos. Şi aglomerat. Plin de idioţi pe care îi condamnăm sau imităm sau mai rău, amândouă. E plin de piţipoance după care nu recunoaştem că am întors capul. E plin de grafuri, de artişti incognito şi de bodegi cu muzică bună. E un oraş cu mulţi oameni – procentual, sunt la fel de multţi imbecili şi distruşi ca în orice altă aşezare, atâta că, numeric, 10% din Bucureşti înseamnă cât 100% din alt oraş. E oraşul lipsei de timp şi al hardcore-iştilor, şi nu mă refer la rockeri. Are multe lucruri mişto, dar e şi plin de repetiţii.

Bucureştiul e un oraş mare. E şi capitala. E jegos. Şi aglomerat. Plin de idioţi pe care îi condamnăm sau imităm sau mai rău, amândouă. E plin de piţipoance după care nu recunoaştem că am întors capul. E plin de grafuri, de artişti incognito şi de bodegi cu muzică bună. E un oraş cu mulţi oameni – procentual, sunt la fel de multţi imbecili şi distruşi ca în orice altă aşezare, atâta că, numeric, 10% din Bucureşti înseamnă cât 100% din alt oraş. E oraşul lipsei de timp şi al hardcore-iştilor, şi nu mă refer la rockeri. Are multe lucruri mişto, dar e şi plin de repetiţii.

Bucureştiul e un oraş mare. E şi capitala. E jegos. Şi aglomerat. Plin de idioţi pe care îi condamnăm sau imităm sau mai rău, amândouă. E plin de piţipoance după care nu recunoaştem că am întors capul. E plin de grafuri, de artişti incognito şi de bodegi cu muzică bună. E un oraş cu mulţi oameni – procentual, sunt la fel de multţi imbecili şi distruşi ca în orice altă aşezare, atâta că, numeric, 10% din Bucureşti înseamnă cât 100% din alt oraş. E oraşul lipsei de timp şi al hardcore-iştilor, şi nu mă refer la rockeri. Are multe lucruri mişto, dar e şi plin de repetiţii.

Şi aşa repetitiv şi nasol cum e el, nouă ne place, fiindcă e al nostru.

*** Nu e nimic voalat aici, chiar e vorba despre criza economică şi despre hăul raţiunii, prăpastia genezei, despre marea matrice. (n.r. Pizda) ***

Băi, cică suntem crizaţi financiar. Mi se drapelează. Pardon, mi se drapela. În ultima lună am luat 2 ţepe, pe 2 proiecte de webdesign. Cum de am pierdut? Cine m-a bătut? Păi, eu cer bani pe munca mea. Am fost bătut de „GRATIS”. Pe bune.

Ne pare rău, dar am găsit pe cineva care ne face pe gratis. UAT TĂ FAAAAAC?

Eu înţeleg ideea de concurenţă neloială şi de preţuri mici-mici… dar gratis? Care-i treaba? I don’t get it.

Oricum, ţepele astea au fost un mare şut în coiu meu verde, ăla din care fac dolari. Bleah.

Sunt curios dacă şi curvele au oferte de criză, la modu:
- la două mui, ai o labă gratis. (sure win)
- plăteşti o oră de sex şi eşti automat înscris în concurs pentru a fi bătut de garda care vine în razie (lottery and win)
- cupoane: dacă o fuţi pe una de 9 ori, a zecea oară e gratis (couponing – sistem de fidelizare)
- la fiecare târfă găseşti altă boală, dacă dai de târfa norocoasă câştigi un bilet dus la morgă! (uită-te sub capac) (creşterea vânzărilor, furtul de utilizatori de la concurenţă)

Alţi publicitari pot veni cu alte idei, dar pentru că tot am vorbit de târfe, asta mă aduce la pizdă.

De multe ori l-am citat pe Voltaire (Orice e prea stupid pentru a fi spus, e cantat) şi de multe ori m-am întrebat cât de lascive vor ajunge clipurile muzicale. Ei bine, acum ceva vreme umbla pe net o variantă porno, făcută de fani, a melodiei “Satisfaction” de la Benny Benassi. Nimic special. Howeveeeer, astăzi am văzut ultimul clip oficial al celor de la Rammstein. E porno. La propriu.

Rockereala şi pornache – ce poţi să vrei mai mult? Ăsta zic şi eu mix de comunicare! )

Dacă vreţi să vedeţi clipul şi aveţi (minim) 18 ani, click aici, dacă nu, click aici.

Enjoy our world!

*** Ce credeţi că am făcut eu pe 11 septembrie, anu ăsta? Am fost la o expoziţie super mişto, de artă. Şi nu culinară cum aţi crede voi şi nu avea legătură cu mitralierele . Expoziţia în cauză este aceasta.  ***

Arta… ce este arta? Mie îmi place să cred ca o lucrare care te face să te holbezi la ea o vreme îndelungată şi să zici „oaaaa” este artă. O lucrare care îţi imprimă o senzaţie, care te face să simţi ceva în inima aia gri şi horcăindă de orăşean spălăcit, este artă. O lucrare care exprimă ceva, în locul tău, este artă.

Am fost la o expoziţie de artă şi totodată la o întrunire de artişti.

În Club Control, puzzleuri formate din frânturi de personalitate, din bucăţi de suflet, au umplut pereţii. Nici nu era nevoie de prea multă distanţă între fotografii, pentru că două suflete creatoare se deosebeau imediat, întrucât fiecare, ca o oglindă strâmbă, reflecta altfel realitatea.

Artista cu numele bolduit al expoziţiei, o gagică pe care aş strânge-o de gât şi care mi-ar da foc, aşa, numai pentru că mie îmi plac feţele verzi şi ei flăcările, a reuşit să facă ceva van-gogh-ian, dacă imi este permisă exprimarea. Van Gogh a fost unul dintre puţinii pictori capabli să umple un canvas de culorii vii şi fsă facă un desen deprimant. Felicitări ei. O vedeţi dând click pe acest link.

De la aceeaşi expoziţie, vi-i recomand pe: Ideea  , roxralu  şi theShay

Şi ceilalţi au fost grozavi. Daţi click pe şi vizitaţi galeriile ca să vedeţi cum o mai duce arta românească.

*** Cred că am fi învăţat mai cu spor la istorie şi poate şi la română, dacă ăştia nu spuneau şi nouă despre poreclele figurilor importante şi despre numele lor compuse… da’ lăsaţi că fac eu lumină! ***

Ştiaţi că Mircea Cel Bătrân i-a rupt pufuleţu lu Baiazid Trăznitu (n.r. Yildirim = fulger) ,după ce ăsta din urmă s-a tot lăudat cu ce armată are? Normal că ştiaţi, că nu sunteţi idioţi! Ceea ce nu ştiaţi e că de atunci i se spune: Mircea <<Zi să moară mă-ta>> cel Bătrân !

Nu era mai uşor să îl ţii minte aşa?

Sau pe Mihai <<Dau cu barda – sare sânge>> Viteazu?

Alte figuri istorice importante, gen Decebal “Babarditore di romani” şi Traianus “Rectus Largalorum” au mai mult fler cu poreclele astea…

Ca o paranteză, oare nu era mai simplu dacă sărbătoream ziua de naştere a lu Eminescu odată cu ziua internaţională Anti-SIDA (anti sifilis/arsenic nu există), care, lucru dreacu, e pe 1 Decembrie?

Sau dacă ar fi făcut ăştia o organizaţie ecologică “Ion Creangă” , nu ar fi ştiut mai mulţi ce descoperiri în lumea fizicii a făcut respectivul? Sau poate puteau să lege de numele lui o asociaţie de eliberare sexuală, având în vedere episodul cu caprele Irinucăi şi ăla cu scăldatu…

Oricum, după faimoasa “Povestea Pulii” i se spune Ion <<Limitele sunt pentru fraieri>> Creangă sau Ion Crăcănează.

Cum dracu se face totuşi că toată lumea ştie cine a fost Terente Haiducu, deşi nu a făcut nimic atât de interesant!? Şi nici nu are o poreclă caşto… probabil pentru că Terente Ţepeş ar fi sunat nasol…

Că tot veni vorba, „Ţepeş” e o porclă foarte eficientă, nu de alta, dar Vlad <<Vă penetrez, cum penetrează cerneala această cretă>> parcă sună un pic nasol, nuj de ce…

Desigur că porecle ca <<Tătaru No-yau-la-kek>> şi Preda <<Treci p-aici doar futut în cur>> Buzescu ar fi făcut înţelegerea istoriei muuuult mai rapidă!

Propun să le dăm de pe acum porecle figurilor importante din România, ca următoarele degeneraţii să beneficieze de un proces facil de memorare. În acest sens, propun: Gigi “Dumnezeii mă-sii” Becali, Elena <<O iau la>> Băsescu şi, de ce nu, Emil <<Piticu Porno>> Boc oooori Eva <<orice pentru un pachet de>> Kent.

Sigur că personalităţi ca Alina <<Peste tot>> Plugaru şi Cosmina Păsă, alături de Gina Vreau-Pistol nu vor fi niciodată uitate. De admirat faptul că maneliştii au anticipat ceea ce am spus eu în postul ăsta şi deja au porecle uşor de ţinut minte, gen Romeo Regele Flascului, Dorin de la Impoteşti şi Geani de la Băşinoasa. Admirabil, cu adevărat!

Idei?

*** Românii se pricep de minune la fotbal, politică, maşini şi desen. Un post de grafician sociopat. ***

Dacă atunci când vine vorba de alte forme de artă românii zic pas, la desen toată lumea se pricepe, pentru că “e simplu, frate, dacă e frumos şi place la ochi, aşa e!”

Ţineţi-vă tare, rozul e noul negru! Oricum, negru e deprimant! În frunte cu Ray Charles ăla! Asta cumva explică şi situaţia nasoală a economiei africane – duuh, continentul negru!

De aia suntem mereu trişti – lumea noastră e plină de negru diabolic! Pantofii sunt negri, cola e neagră, cafeaua şi black metalu nu mai vorbesc! Totuşi, cel mai tare mă întristează cauciucurile maşinilor!

Românii au impresia că publicitatea e artă şi că întotdeauna culorile au un impact psihologic nimicitor.

- N-ai putea să nu mai scrii cu negru? Că e cam trist! (You racist bastards!)
- Gradient cu gri? Cum adică web 2.0? Mie mi se pare că griul e deprimant! (griul e un fel de mulatră, iar gradientul gri e o mulatră cu sânii mari – cum să nu îţi placă!?)
- Fundal alb e prea simplu, iar negru mă deprimă! Nu poţi să faci ceva mai drăguţ? Nici liniile astea nu-s bune, că e prea serios… vreau ceva frumos, să se bucure omu când intră la noi pe site! (pornache?)
- Da’ n-ai putea mai bine să pui nişte roz? Că îţi dă altă senzaţie! (şi mie-mi place rozul, dar într-un singur loc…)

Nu ştiu cum să le explic, totuşi că dacă tu intri pe un site şi o culoare te întristează sau îţi vine să plângi când vezi fontul negru de pe un pliant – ai o problemă! Şi nu e mică şi neagră.

Şi in plus, de ce să pui câtuşi de puţin negru pe undeva? Mai ales că nu e vorba nici de plantaţii şi nici de filme porno! La urma urmei nici măcar nu e o culoare, indiferent că ăia de la Adobe şi Corel au pus-o în chestii numite Color Swatches, respectiv Color Box.  Ca să nu mai vorbesc de obsesivul rich black, adică un negru mai inchis decât negru foarte închis, ca ton, nu ca deţinut

Care e chestia ta neagră favorită?

*** Poza de mai jos a fost făcută cu imbatabilul meu telefon mobil, în 41, în timp ce vatmanu îi dădea blană pe la Ciurel. Mai jos, ce-a-nţeles Boris (neuronu meu etilist) din toată treaba. ***

Click aici pt varianta si mai mare.

Condiţiile civilizate de călătorie depind şi de călători! – să moarăăă mă-ta? Păi eu ce să fac daca e plin de cocardiţi şi de ruine antropomorfe?

Nu-i deranja pe cei de lângă tine! – cam greu, că faţa mea provoacă avort spontan la veveriţa africană şi câteva specii de lemurieni şi tapiri!

Împreuna pentru un transport civilizat! – mai degrabă “împreună pentru un transport transpirat!”

Cât despre desene… nimic mai simplu, de la stânga la dreapta:

N-ai voie să urli în megafon, în tramvai! Ce dracu să fac eu cu un megafon, când eu urlu suficient de tare şi aşa?

N-ai voie să mânânci îngheţată la cornet când porţi şapcă! Asta mi se pare de bun simţ, că nu ştii cum pune o frână şi bagi cozorocu-n îngheţată!

N-ai voie să asculţi muzică la playere negre. Asta mi se pare aberantă şi nu o înţeleg, oricum nu ascult nimic în căşti că îmi cânt destul de tare, cât să se bucure şi restu…

N-ai voie cu floricele de la MoviePlex şi cu figură gravă simultan. Sau poate că nu ai voie să faci figură gravă dacă te îneci cu floricele. Oricum e o tâmpenie să haleşti floricele în tramvai, că o să îţi ceară toţi terminaţii…

Ultima e beton. Nu ai voie sa urli ţinând telefonu la ureche, nu de alta, dar urlând vei atrage atenţia şi poate chiar te sună cineva atunci când încerci să te dai ştab şi te faci de rahan…

Cam atât pentru seara asta, fiţi cilivizaţi, rogu-vă!

*** Politica omoară sufletul, iar munca ucide gândirea. Scriu asta cât neuronul meu încă mai zvâcneşte, cât încă mai dă din picioruş ca un gândac proaspăt strivit. ***

Sunt anumite cuvinte pe care le auzim într-o seară de joi, când ne gândeam la weekend şi cafeaua de a doua zi, sunt cuvinte care ne zdrăngănesc în cap multă vreme. Iată câteva din chestiile care îmi presează neuronul:

- Bă, de ce să munceşti pentru unu şi să îi aduci ăluia 10 mii de dolari, din care el să îţi dea ţie 500? Dimineaţa când te scoli, tu tre să te gândeşti cum să faci să îţi aducă unu 10 mii de dolari, din care să îi dai lui 400!

- Bă, având în vedere ce poţi, să ştii că te bălăceşti în mediocritate!

- Bă, unii fac bani din căcat!

Poate că scriu iar despre bani, poate că scriu despre libertate, poate că scriu despre puli spaţiale şi pizde cu 3 ochi, nici eu nu ştiu.

Ce ştiu e că muncesc mult, iau bani puţini şi plec acasă cu 10 kile de stres, ca şi mulţi dintre voi, probabil. Dacă n-ar fi stresul nu m-ar deranja munca multă, prost plătită pentru că măcar fac ceea ce îmi place. (n.r. sunt grafician)

Dar, sunt sătul de:
- clienţi imbecili, care cer kitschuri pe care după ce le termini nu le poţi băga în portofoliu, că they suck.
- idioţi care vor ceva frumos; vor ca totul să iasă în evidenţă (într-un print)
- proiecte cu deadlineul acum, acum, urgent, urgent, cate 3-4 d`odată
- cerinţe imposibile
- incapacitatea românilor de a înţelege dictonul “garbage in, garbage out”
- proştii care nu înţeleg că între creativitate şi supă la plic e o mare difernţă. Nu te trezeşti dimineaţa, te caci şi brusc ai ideea pentru cel mai bun print din lume…

Ce vreau? Ce mi-ar plăcea?

Păi ar fi mişto să am propria mea afacere, mi-ar plăcea să fac desene pentru tricouri. La noi se vând mizerii de haine cu 2 milioane, cu desene făcute de copii de 13 ani. Afacerea mea ar fi să vând tricouri mişto pe bani puţini. Nu-mi trebuie cine ştie ce capital, cred că m-aş descurca cu vreo 3000 de euro, 4000 cel mult. Că nu ştiu nimic despre contabilitate şi alte căcaturi, asta e altă treabă, dar hei, nimeni nu îşi face afacere de unu singur.

Dar cum sloboz strângi 3000 de euro într-o ţară de căcat, ca România, în care nici măcar deodorantele nu mai funcţionează cum trebuie? Cum dracu îţi cumperi libertatea, când munceşti cinstit, cum faci asta rămânând integru?

Să-mi bag pula-n ea de ţară oprimată, că înainte de criză a fost nasol, în criză e nasol, după criză va fi nasol, că deh, abia am ieşit din criză. Trăim într-un loc al sugrumului financiar, într-un spaţiu al obidei cerebrale şi al caznelor sufleteşti.

Şi iar ajung la ideea că aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu exact ce, nu ştiu cum, ştiu doar că am un scop. Şi tare presimt că în lupta mea pentru subzistenţă, gândul meu năvalnic îşi va pierde şenilele şi nici nu voi şti vreodată ce să fac, pentru că munca obliterează cugetul. Şi oricum nu te înnobilează, pentru că la muncă înjuri cel mai mult.

Simt cum mă decolorez, să-mi dea cineva o bidinea!