*** Ăsta e un post cu theme-song, despre chestiile care mă seacă la icre, care mă calcă pe coadă, care îmi varsă malaiul, care îmi fac muştarul să sară (coarda), care mă fac să-mi ies din pepeni şi să sar din ţâţâni! ***

- Mă enervează când o tipă care vrea sa-mi stea în poală reuşeşte să se aşeze fix pe chei. Acuma îi înţeleg pe manelarii ăia care stau cu toate obiectele pe masă. Nu sunt prost crescuţi, ci doar precauţi – nu ştii când vine-o căprioară şi ţi se aşează pe turnu Eiffel (de la breloc). Dacă aş avea o şcoală pt femei, asta cu aşezatul ar fi materie de bază alături de “cum să nu intri înaintea unui bărbat într-o bodegă” ))

- Mă enervează băbălăii fără maniere. Te-ai gândi că dacă au ajuns la o vârstă ştiu să se poarte în societate, dar ţeapă, că te calcă moşii direct pe deşte in troleu şi n-ai s-auzi vreo scuză. Ever!

- Mă seacă grasele de la ghişeuri care mereu au de bârfit, mereu au de vopsit o unghie, mereu au de frecat o cafea – s-a inventat filtrul, tutelor! Dobitoacele alea ar face orice, mai puţin să muncească…

- Mi se par idioate conversaţiile sterile despre generalităţi. Mă seacă să aud “eh, dumi, ştii cum e…” sau, şi mai rău – “ai şi tu dreptate, dar na… “ Holy crap! Chiar nu eşti in stare să zici ceva inteligent? Sigur că nu sunt absurd, nu le ştiu pe toate (o, Doamne, am admis-o!) , dar când dificultatea subiectului e pertinentă, lenea cerebrală nu îşi are rostul. Ştiu că lenea e mama tuturor viciilor şi că fiind o mamă trebuie respectată, dar să nu exagerăm

- Mă enervează cel mai tare faptul că în orice local m-aş duce nu pot să găsesc un nenorocit de cuţit care să taie! Dacă te duci undeva sa mănânci o pizza şi ai avut ghinionul ca Agatocle de la bucătărie să nu o taie bine, n-ai decât să o tai chop-suey style, că sigur nu va merge cu surogatul ăla de cuţit!

*** La naiba cu dreptul roman, la naiba cu dreptul şi stângul în general, care-i dreptul îndrăgostitului? Mai jos, o discuţie elocventă în această privinţă, discuţie care a urmat purtării mele normale în societate. ***

Eu: Auzi? Aşa e că dacă eram combinaţi şi iţi ziceam „taci, mă!” şi “hai în pula mea mai repede!” te-ai fi supărat?

Ea: Da, logic!

Eu: Deci îi permiţi unui prieten, dar gagicului, pe care, vorba aia, îl iubeşti, nu?

Ea: Nu, când eşti combinat ai parte de o reducere a privilegiilor!

*** Ăsta e un blog mai cu şpil, de mult n-am mai scris aşa ceva. E o postare despre bine si rău, despre idei venit aseara în Max, în urma câtorva sute de Jack şi a unei discuţii cu o femeie foarte inteligentă. ***

Multi indivizi spun că binele şi răul nu există. Nu ştiu câţi aduc si argumente în acest sens, însă iata o teorie a mea, legată de acest fapt.

După cum Einstein spunea, totul este relativ, aşadar un set de consecinţe, raportat la un anumit sistem de referinţă poate fi considerat nefavorabil, însa luând în considerare şi alte unghiuri de abordare, putem sesiza, uneori cu stupoare chiar, că acele consecinţe pot fi si benefice.

Spre exemplu, când o persoană are un eşec profesional care nu îi permite să activeze într-un anume domeniu, pentru el, ca individ este un eveniment, in primul rând neintentionat, eronat in cursul firesc al lucrurilor, dar şi neplăcut. Ăsta este considerat a fi răul. Desigur, poate fi considerat un lucru bun, schimbând prisma prin care privim lucrurile.

Aşadar, ca să vulgarizez un pic teoria, atunci când cineva pică examenul de la şcoala de şoferi pentru el este un lucru “rău”, însă faptul că nu chiar oricine poate avea carnet de sofer este un lucru bun, pentru pietoni şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Probabil că unii dintre voi acum se gândesc la expresia “Tot răul spre bine”, iar alţii vor spune că nu am făcut altceva decât să argumentez că nu există răul pur. Deci oarecum am ramas cu binele. Dar binele există?

Ei bine, eu cred că nu, argumentele mele ţinând de imperativul lui Kant. Acest principiu kantian se rezumă la faptul că atunci când o noţiune este definită în funcţie de o alta, se crează o interdependenţă. Aşadar, dacă una dintre ele dispare, va dispărea şi cealaltă. Logica aceste afirmaţii este una facilă – ca exemplu, dacă nimeni de pe planeta asta nu ar mai minţi, atunci s-ar pierde şi noţiunea de adevăr.

În concluzie, dacă nimic nu este cu adevărat rău, atunci nimic nu poate fi cu adevărat bun, întrucăt nu o putem defini pe una fără cealaltă. Ce este binele? Ce este răul? Sunt doar nişte perspective. Totul este relativ.

*** Foarte multe persoane au auzit de poze trucate si asa mai departe, insa putini stiu cu adevarat la ce nivel se poate ajunge si cum se pot face chestii oarecum artistice din simpla manipulare a unei fotogarfii. ***

O fotomanipulare poate fi un Frankenstein al artei si presupune scoaterea unor elemente din anumite poza si adaugarea lor in altele, asta, evident, facand totul sa para cat mai real. Desigur si simpla modificare a unor elemente se numeste tot fotomanipulare, asadar, sa luam un exemplu.

Eu am luat frumos poza cu nenea asta si am tot lucrat la ea si am modificat-o pana cand am ajuns la poza asta. Stiu ca nu e cine stie ce, dar nu mi-a arata nimeni nimic in viata mea, asa ca ce plm vreti?

Ce am modificat in poza:

La nivelul fetei: i-am scos nasu si sprancenele, i-am facut ochii rosii, i-am facut un tatuaj, am facut buzele sa arate ca de reptila, i-am schimbat grimasa din holbare aiurita in calm reptilian.

La nivelul corpului: am scos imprerfectiunile pielii, am schimbat culoarea, i-am facut cateva pete si dungi (ca sa nu aiba o culoare mata si plictisitoare), am desenat manual solzii si textura lor, i-am facut coada.

La nivel de accesorii: am facut din topor, secure, am transformat ornamentele scutului din cai in soparle, am adaugat un craniu pe scut si cateva ornamente pe casca.

La nivel de mediu: i-am schimbat fundalul caruia i-am retusat luminuozitatea ca sa se potriveasca cu modul in care pica lumina pe corpul personajului, m-am jucat cu balansul de culori ca sa obtin o usoara complementaritate, am facut cercurile in apa, reflexie in apa, un pic de ceata si am lucrat un pic si la contrast.

Si iata cum urmand acesti cativa pasi, de care e capabila orice persoana cu un pic de timp si un program de doamne ajuta am facut o transformare care unora le pare uluitoare.

Si ce e si mai tare e ca asta e inca ceva complicat fata de retusarea unei poze de revista glossy. Ridicatul sanilor, slabitul, bronzatul, modificarea sprancenelor, a culorii ochilor, parului etc etc sunt lucruri banale care se rezolva imediat. Asa ca, dragele mele, inainte sa va ofticati ca una arata super bine, ganditi-va la cat au muncit niste fraieri ca mine ca aia sa arate asa.

*** Nujtu cum dracu, dar la noi in Bucuresti, cand vinevorba de religie, o dam in bara (rau de tot) din care ricoseaza inapoi in muian. ***

In ordine cronologica:

Acu cativa ani peste tot, inclusiv prin bude si pe monumente, era scris “Isus vine” (da, cu in singur “i”). Pana acuma n-a venit, o fi ratat trenu.

De Craciun (2007) era pus peste tot un afis cu Banica tinandu-se ostentativ de curea si privind cuceritor. Cum plm asociezi o sarbatoare de talia Craciunului cu un terminat care mai are un pic si te invita sa il apuci de pula? Oricum, cel mai enervant, in perioada Craciunului e sa vad toate manelistele stricate cum isi etaleaza suncile de sub costumu ala dinamovist.

Astazi ce imi este dat sa vad? Un afis vai viata lui, facut de un grafician cu 0 skill. Din astea vad zilnic, insa lucrul care atrage atentia este ca un afis legat de Paste este lipit pe un tomberon. Pai, daca in tara asta, prostimea nu mai respecta nici religia, inspre ce drobu meu ne indreptam!?

*** N-am de gand sa spun ca e proasta sau ca avem cantareti de cacat sau mai stiu eu ce chestii bombastice care sa sune stupid. Am de gand sa desfiintez doar cateva personaje cu argumente potente ca Hefner pe viagra. Un strop despre Megastar la sfarsit.***

Avem oameni cu super-voci in muzica romaneasca, totusi se limiteaza la a vorbi melodic, nicidecum la a canta, cu adevarat.

Si, dupa cum ziceam, la fel cum romanii, in general, nu muncesc, de ce ar face-o cantaretii? Ce? Ei nu sunt romani? Iata cativa romani cu super-talente vocale: Adrian Igrisan (vocal actual la Cargo), Elena Vasile (vocalista Raza), Ana Mladinovici (actual Magica, fosta vocalista la Interitus Dei), Anca Parghel (canta “Brasil” cu Fly Project), Nicoleta Matei (Nico), Alexandra Mihai (Andra).

Daca primii trei mai fac un effort, cei din urma nu se straduie sub nici o forma. Hai sa facem o comparatie cu muzica internationala – nu o sa spun nimic de Dolores O’riordan, Tarja Turunen sau Sharon den Adel, ca alea deja sunt prea sus, insa hai sa ne uitam la o vedeta destul de proaspata – Leona Lewis. Pai, fata aia da tot ce poate atunci cand canta. Fiecare vers e un efort vocal, fiecare strofa are ceva special. Si ai nostri au voce, insa nu cumva sa si-o streseze… de ce nu trag mai tare? Probabil pentru ca oricum avem o economie la pamant si nu suntem in stare sa promovam muzica adevarata la nivel international (ca sa faca bani din ea, ca in tara noastra de bizoni acustici nu se poate), asa ca fac si ei cacaturi comerciale pe care sa se rupa toate proastele, adica fac comert, nu muzica.

Unii dintre ai nostri nici macar nu sunt in stare sa respire corect, de aia fac versuri scurte si imbecile, asa ca nu am pretentii de la vocalisti ca Elena (ex-mandinga) care oricum falseaza la greu si nu are habar cum sa ia o nota joasa (nu ca as avea eu).

Oricum, cea mai dureroasa treaba e asa-numita prostitutie muzicala. Tipe ca Anca Florescu (pe care am auzit-o cantand un cover dupa Joan Jett de am ramas pilaf) prefera sa se frece la roz, in fata unui public de cocliti excitati, frustrati de impotenta cerebrala, in loc sa cante calumea. Deh, daca doar asa se face banu… Oare nu s-o gasi niciuna cu un sot plin de bani, pe care sa nu o intereseze euroii, ci doar arta?

Eu nu cant, eu sunt praf la cantat, insa eu desenez. Imi este rusine atunci cand fac un desen naspa. Niciodata nu o sa fiu la fel de bun ca Royo, asta e clar, insa fac tot ce pot eu, nici un strop mai putin. Conditia artistului ar trebui sa il impinga (pe artist) sa dea tot ce are mai bun, sa fie tot ce poate fi. Asadar, noi nu avem artisti, ci comercianti. Va rog sa ma contraziceti.

*

Acum cateva zile, eram acasa la o tipa care urmarea emisiunea Megastar. Ma uitam si eu ca prostu si nu pricepeam niste chestii. In primu rand, ce cauta acolo Andreea Raicu? Femeia nu are habar de teorie muzicala si ca sa umple timpul face pe Andreea Marin si ii ia pe aia cu faze basite de genul “Dar ce simti? Ti se pare ca a fost incorect?”. Las-o-n pula mea, daca e sa faci o emisiune despre muzica, atunci despre muzica sa fie, nu sentimentalisme basite, sa planga babele. Ah, da, scuze, am uitat – largirea publicului tinta inseamna cresterea profitului.

In al doilea rand, episodul urmarit era cel imediat dupa eliminarea acelui Dumitru. Initial am zis ca o fi vreun emo terminat, insa cand au bagat aia inregistrarea cu el cantand, am ramas cu gura cascata. Omul ala nu numai ca avea o super voce, dar si-o si folosea la maxim. Ma intrebam de ce plm a fost eliminat. E Iantu un dobitoc care nu iese din 3 note, Despot un cretin beat-tripat, iar aialalta o tzatza, insa nu ii credeam in stare de asa ceva. Ulterior mi s-a explicat ca publicul l-a eliminat. Aha! Ajungem la aceeasi concluzie – public idiot cu cerinte idioate!

Nu vreau pace in lume, nu vreau oprirea foametei in Somalia, nu vreau sa am pula mai mare, vreau doar muzica romaneasca facuta de artisti. Fara versuri ca “Esti frumoasa ca o stea” (mai da-te-n pula mea) si fara femei care se freaca. Multumesc.

*** Nu am de gand sa denigrez sarbatoarea, nu de alta, dar m-am plictisit sa o fac )) De data asta am de gand sa arunc cu sloboz in imbecilii care fac cadouri idioate. ***

Cum pula mea pot spune unii ca sunt indragostiti, ca iubesc, ca nujtu ce, cand tot ce pot gasi in magazine pentru persoana iubita e un cadou prost lipsit de personalitate pe care il pot face si unei persoane de sex opus cand se duc la ziua ei si nu stiu ce sa cumpere?

Ma, voi suntetu ratoni? Daca esti indragostit de una cu adevarat atunci stii ce ii place si nu te duci ca imbecilu cu un trandafir si cu un parfumel. Daca tot tii sa sarbatoresti cacatu asta de sarbatoare-incurajatoare-de-consumerism-si-distrugatoare-de-personalitati, atunci fa-o calumea! Fa ceva deosebit, nu lua un cadou simplu, ca sa scapi usor. Cadourile de plus unt niste imbecilitati si ele.

Partea buna e ca un cadou de la un barbat mai e util, ca noi mai cumparam parfumuri si bijuterii, dar femeile cumpara cele mai dobitoace chestii cu putinta. Nu esti cu adevarat dobitoaca, daca nu ii cumperi prietenului tau un sloboz coclit (inutil) care sa ii ocupe aluia loc prin casa si care sa mai si distruga armonia decorului. Aici intra toate animlutele alea stupide (de plus), animate, care scot sunete si nujtu ce cacat fac, ceasurile roz, pernele roz, mai stiu eu ce alta tampenie similara.

Dar stai, daca ti-ai ratat sansa de a fi o distrusa, fii pe pace, mai ai una, daca ii cumperi niste chiloti vai mortii lor pe care nu ii va purta in veci. Sau niste boxeri din aia cu desene ciudate sau o cravata cu tweety… si alea-s bune =))

Oare voi chiar nu vedeti importanta utilului!? Sa-mi trag una daca nu m-as duce la femei-mea si i-as zice: “Na, fa, o anvelopa, ca stiam ca-ti trebe! La multi ani de Sf. Valentin!”

Asa, dragele mele, ca sa va lamuresc, cadoul ideal, pentru orice barbat este o masina de ras. Dar nu din aia normala, ci din aia mai mica, sa ne putem ferchezui la pula. Ca e aiurea sa ai par pe burta si dup-aia brusc sa fii ras. Asa ca parul ala de deasupra il tii tuns foarte scurt si mai jos te razi. Masinile alea de tuns sunt o binecuvantare!

*** Iata un om care da sens multor lucruri care par lipsite de orice tangenta cu realitatea concreta. Si aici e vorba de treburi serioase si complicate, cum ar fi succesul in viata, intelesul unei bucati de feminitate si altele similare. ***

Henryk Sienkiewicz este un revelator, un filozof nevrut, caci ce poate fi mai accesibila si totodata mai expresiva decat filozofia actiunii? Sienkiewicz este cel care da sens expresiei „Citeste si tu o carte, ca sa mai inveti ceva”. Sa fiu sincer, imi pare rau ca m-am apucat de citit prea devreme. Da, am scris bine – din carti nu inveti mai nimic, cu exceptia anumitor cuvinte, pana nu ajungi la o anumita varsta. Filozofia cea mai buna nu da mura in gura ci alearga in jurul concretului, impungandu-l cu argumente. Aceasta este opera polonezului – dincolo de simplu sta o complexitate neimaginata, si cu adevarat constat ca in comentariile de la romana, ca autorul a avut si altceva in minte, in plus fata de ceea ce a scris.

Pentru unii, pluriplaneitatea nu inseamna nimic. Pentru altii, Sienkiewicz a fost doar un tip cu niste romane istorice p-acolo pe undeva prin negura timpului. Eu zic ca nu degeaba a primit el premiul Nobel. L-a luat pentru ca intamplarile din cartile sale conduc mintea umana un pic trecuta prin viata, catre concluzii uimitor de simple. Sunt lucruri la care nu te-ai gandi in mod normal sau care iti sunt incerte, dar cand citesti si ti se pune pe tava cazul generic, te pocneste revelatia. Caci Sienkiewicz, afara de multe alte lucruri, deschide minti.

Am citit si eu vreo trei, patru carti la viata mea, insa in timpul niciuneia nu am dat peste o asemenea incarcatura de cunostinte vitale la indemana incultului de mine. Caragiale este mult mai accesibil si daca va aduceti aminte de la scoala, este considerat deranjant de actual. Asta pentru ca societatea face progrese, insa oamenii raman la fel. Astfel, se putea scrie la fel de bine la inceputul secolului trecut despre oameni, ca si acum. Treburile stau la fel, cu toata modificarea circumstantelor. Caragiale, totusi, era un simplu fata de Sienkiewicz – imaginati-va ca daca exista ceva de invatat dintr-o opera scurta dar bine ticluita, cate poate oferi o carte a polonezului. Este extraordinar felul in care actiunea din cartea lui te duce cu gandul la actiuni din viata ta reala, iar desnodamantul acelora din carte, comparativ cu concretul individual conduc la formarea unor teorii personale calitative.

Si nu, nu discutam un caz de om stapanit de cartea pe care a citit-o. Exista cititori care impartasesc o parere cu un autor din motive stupide, cum ar fi cel ca nu a auzit si parerea desteptilor de partea cealalta. Dar aici nu este cazul, pentru ca Sienkiewicz nu ofera pareri care sa se invarta haotic intr-un posibil nemarginit, faustic. Nu, el ofera ipoteza concretului si a concretizarii.

Din cartea I din „Prin foc si sabie” am invatat ca:

- Puterea atractiei la femei consta in a parea usor de avut, cand de fapt nu sunt.
- Fericirea si tristetea nu duc nicaieri, doar cu nemultumire si/sau furie faci ceva.

Si mai sunt multe, insa nu am sa va rapesc placerea unei lecturi savuroase. Recomand Sienkiewicz pentru cei carora le place sa invete.

*** De ce oare Romania noastra usureaza atat de mult imbratisarea unei atitudini defetiste? E dificil sa iti placa tara asta, dar nu conteaza, ma tin tare pe pozitii. ***

Iata si ultima aberatie, in tara noastra de stahanovisti imputiti. (stahanovisti pt ca tinem mai mult la cantitate decat la calitate si imputiti pentru ca nu ne spalam):

E un lucru cunoscut ca femeile au alte obiceiuri la cumparaturi decat barbatii. Ele isi cumpara 10 mii de bluze ieftine pe care le poarta ele 2 luni si umerasu 2 ani… noi ne cumparam 3 bluze, dar bune, pe care le purtam 3 ani. Acum, muistii astia de capitalisti abjecti, care vor sa ne transforme intr-o tara de poponari s-au gandit sa insufle si barbatilor obiceiurile femeilor, facand si bani pe seama noastra. Sa vedeti cum mi-am dat eu seama:

Anu asta am sesizat ca la mine in dulap e o criza de pulovere: mai aveam unul bun, unul bunicel, dar lalai si unul de sus. Afara fiind frig ca dracu, concluzionez rapid: tre sa mai imi cumpar niste pulovere. Cum aveam eu niste bani din niste combinatii si alte alea, ma duc frumusel in Plaza sa imi cumpar niste pulovere simple: Imi iau 2 de cate un milion o suta de la Junker si de la Zara si unu mai ieftinache de la Kenvelo. Am zis: frate, am dat niste bani, dar macar sunt de firma, deci trebuie sa fie bune. Tzeapa, fraiere!

Ala de la Junker s-a scamosat inainte sa il spal, ala de la Kenvelo s-a facut lalai la maneci, iar ala de la Zara, daca nu stii cum sa il usuci se face lung de doi metri. Ce cacat!!! Cum, frate, sa se intample asa ceva!? Tata are un pulover crosetat de bunica-mea, de acu 15 ani, mama are un pulover de acu 10 ani de la Tricodava (ex-fabrica de tricotaje, ex-comunista). Ambele pulovere arata impecabil, fara o scama si ne-lalaie. Deci se poate…

Vreau si eu sa am garantia calitatii… oare in tara asta toate sunt facute in bataie de joc? Eu sunt genul care da multi bani pe ceva, daca stie (sau crede foarte tare) ca e calitativ. Nu m-ar deranja daca un pulover cumparat din piata pe 300 de mii s-ar face lalai, ca deh, am dat 300 de mii pe el, dar in plm, la un milion si ceva, sa nu fie in stare sa faca un pulover simplu si calitativ!?

Un prieten spunea ca e normal sa arate ca dracu dupa spalare, ca aia dau 2-3 sute de mii pe ele si le vand cu un milion, ca asta e capitalismu. Nu, frate, capitalism era sa le cumpere cu 200 de mii si sa le dea cu 5, ceea ce se intampla la noi e o teapa muista romaneasca. Pentru ca se poate!

In alta ordine de idei, nu stiu cum dracu se face ca tricoul meu de rocker, imitatie Alchemy Gothic, si acum dupa 3 ani si ceva are inca desenul fosforescent, nu s-a larbatat si negrul e tot negru…

As scoate 3 puli sa ii dau o muie capitalismului romanesc, dar nu pot, asa ca ma gandesc cum sa ii sparg gaozul cu propriile-i arme. Pana atunci, iata o paranoie conspirationista: oare astia impingand pe piata bunuri de cacat destinate barbatilor spera sa ne imprime un comportament feminin? In sensul ca, atunci cand vedem ca ne ajunge puloveru la genunchi o sa ne cumparam rapid inca unul si inca unul sau ca o sa dam si mai multi bani pe un singur articol, astfel crescand si mai tare pretul calitatii? De fapt, schimbarea Romaniei aduce produse de cacat la preturi mari si asa va fi de acum incolo sau e doar o spasma post-intrare in UE?

Ce dracu tre sa fac, ca sa am parte de un pic de calitate!?

*** M-au vazut unii la camasa si s-au grabit sa ma eticheteze fitos, stati asa sa deschid gura, sa vedeti voi cine sunt, de fapt. ***

Am prea multe idei legate de bani, ca sa pot sa scriu un blog coerent, asa ca o sa le scriu cu liniuta:

- Eu nu inteleg ce cred unii, c-o sa manance bani? Stau in casa sa invete, sa aibe un job de entry level cu 4 milioane peste al meu, stau ore in plus la munca. Ce credeti fratilor?! Ce dracu faceti cu banii? Sincer, acum – ce lucru extraordinar nu poti avea fara bani!?

- Nu dau nici doi lei pe bani, pentru ca eu ii fac pe ei. Am exact atat cat imi trebuie si oricum, ma iubeste femeile ca pe Margineanu.

- Stai langa un tip caruia ii spui Misulica si radeti, glumiti impreuna, beti bere si ai impresia ca esti tovaras cu el, dar de fapt te lucreaza pe la spate, pentru ca deh, asa sunt colegii de munca. Sa-mi suga pula toti fatarnicii, oriunde s-ar afla ei. Ma intreb de ce se saboteaza colegii de munca intre ei, din moment ce plata vine oricum de la o a treia persoana….

- Nu am condamnat niciodata o femeie care s-a futut cu mai multi. Sa fie sanatoasa, ii place sexul. Dar daca tot ce poti sa imi spui ca iti place la iubitul tau sunt: masina, bratara, ceasul si faptul ca te duce pe nu stiu unde, in loc de clasicul „ma simt atat de bine cu el, parca suntem doar noi”, ei bine, draga mea, atunci esti o tarfa. Pentru ca te futi pe bani. Unele au obiceiul sa ii minta pe cei din jur si chiar pe sine ca sunt indragostite. Pula.

- Am sesizat eu de-alungul vietii mele ca tot ce mi-a zis tata pana acum a fost foarte pe bune si avea dreptate, dar plm, a trebuit sa incerc eu pe pielea mea. Si tata a zis „Tu crezi ca banii aduc fericirea? Te-nseli!”. Pan-acuma, toate chestiile extraordinare din viata mea au fost pe gratis. Si jur ca daca as avea 10 miliarde in banca nu as fi mai fericit. Deja traiesc decent, am prieteni, iubesc multe, am muzica, iar de Craciun imi doresc sa fiu sanatos si atat. Fara caterinca.

- In vara asta am primit o palma serioasa de la destin si brusc am ajuns de la un om normal la un sarman vai mortii lui. M-am trezit intr-o casa straina cu un singur schimb de haine si cu 270 de mii in buzunar. O perioada am mancat ce am apucat, eram disperat, m-as fi angajat si ca shaormar, doar sa am strictul necesar. Atunci au fost alaturi de mine doar prietenii mei. Nu am de gand sa zic mai multe, ca asta nu e telenovela, dar a fost greu. In cateva saptamani eram inapoi pe picioare, cu bani, toale si un post de editor… cum am trecut eu peste, poate o sa scriu in alt blog. Ma pis pe bani, ca azi ii ai, maine nu-i mai ai.

***
„Deschid portofelul cu pacate numarate, Inchid ochii si-l arunc departe”
***