Miruna: Capitolul III

*** Imposibila reacţiune ***

Continuă să plângă pe marginea patului, de data asta cu capul în palme, fără să îl mai bage în seamă pe bărbatul de pe birou.

- Ştii, eu sunt un bărbat puternic, dezbrăcat aparent, iar tu eşti o firavă în chiloţi. Dacă îţi voiam răul probabil că facem ceva până acum, nu? spune el, din nou jovial.

Miruna încearcă să se oprească din plâns şi cu lacrimile şiroind pe obraji, dar cu un zâmbet timid pe buze spune:
- Ce ştiu eu? Poate eşti sadic!
- Nu pot fi sadic, draga mea, sunt cum eşti tu, eu sunt tu, noi suntem unul…

Miruna tace o bună bucată de vreme, încercând să îşi înăbuşe plânsul. Nici el nu spune nimic.

- Eu sunt unul cu un bărbat!? De ce? Cine eşti? îndrăzneşte Miruna, prin ultimele suspine.
- Eu? Credeam că ţi-ai dat seama până acum. Sunt vocea raţiunii, dacă îţi place termenu’ ăsta…
- Eşti vocea raţiunii mele? Şi eşti bărbat!
- Probabil că în mintea ta femeile şi raţiunea nu pot fi puse laolaltă.

Miruna zâmbeşte larg. E foarte capabilă de a trece rapid de la o stare la alta.

- Şi de ce eşti dezbrăcat? întreabă ea, aproape râzând.
- Poate că sunt dezbrăcat de prejudecăţi, ştiu eu? Arăt cum vrei tu să arăt!
- Bun, şi ce vrei de fapt?
- O să fiu direct draga mea, ai băut prea mult. Vodkă, bere şi ai culminat cu whiskey în spelunca aia proastă. Nu e bine.
- Stiu, spune ea pierzându-şi zâmbetul.
- Normal că ştii, doar eu sunt tu, am mai zis asta. Totuşi, ce ştii, dar nu vrei să accepti e că nu eşti cum îţi doreşti.
- Nu sunt?
- Nu. Ascultă, ai un iubit care e mort după tine, iar tu nu îl bagi în seamă de 4 zile şi bei prin baruri singură ca ultima ştoarfă tristă fără nimic pe pământ, pentru că ai tu impresia că toţi te urăsc şi toţi îşi bat joc de tine, bla bla, ce să zic?
- Doar două zile, intervine Miruna, după o mică pauză de vorbire.
- Patru, insistă el.
- Aşa e.
- Ştiu că aşa e. Eu nu greşesc. Revenind la tine, eşti o femeie îngrozitoare, de fapt, ai pierdut mult din feminitate, uită-te la tine cum arăţi, cum îţi miroase părul… şi ăla e jeg sub unghii?
- Nu vreau să te mai aud, pleacă!
- Ce sunt obiceiurile astea? Te comporţi ca o ratată, iar dacă vei continua aşa, chiar că nu te va mai iubi nimeni! spune el virulent.

Miruna se enerveză, încleştează maxilarul şi îşi bagă mâinile în păr. Încă e aproape dezbrăcată şi pe marginea patului. El nu se lasă şi devine agitat:

- Nu, nu, nu, nu e bine! Nu e bine, nu e bine deloc! Trebuie altfel!
- Nu vreau să îmi zici ce să fac, lasa-mă dracu-n pace, nu te vreau!
- Nu vrei să vezi că greşeşti? Nu e bine, nu asta trebuie să fii, nu e bine!
- Taaaci, nu mai pot! urlă Miruna apucând involuntar, dar cu forţă de marginea patului şi strângând degetele de la picioare.
- Nu tac, fii altfel, fii cum erai înainte, de ce nu vrei? Îţi place aşa?
- Tu nu întelegi, nu mai vreau să te aud, nu mă interesează! ţipă Miruna, acum ridicată în picioare şi cu pumnii încleştaţi.
- Să faci bine să mă auzi şi să te schimbi, nu e bine cum eşti acum!
- Nu mai vreaaaau! urlă ea, privind în jur cu furie.

Pe birou, chiar lângă paharul de suc e un mic suvenir de Toledo, pe care i l-a a dus unchiul ei, un stiletto, pentru scrisori. Îl apucă în grabă.
- Nu te mai vreaaaau! ţipă ea şi împlântă metalul strălucitor în abdomenul bărbatului.

El nu afişeză decât o grimasă dezamăgită.

Posturi similare:

• Miruna: Capitolul IV
• Miruna: Capitolul II
• Miruna: Capitolul I
• O cafea fierbinte II
• Premiul juriului şi paza divină
• Păzea, că muşc!
• O cafea fierbinte
• Ce-mi place mie la dragoste
• O fi de rău?
• Top 3 “Cele Mai Urate Refuzuri”