HomeStateam pe tronul meu din lemn masiv, iar craniile dusmanilor mei dormeau la picioarele mele…trupul meu obosit de atatea lupte se oglindea cicatrizat in lama sabiei mele stirbe… Si nimic din jurul meu nu mai era cum a fost. Splendoarea sangeroasei glorii se stinsese acum multa vreme, visteria mea – goala , iar tara mea mustea de revolte.
Ma gandeam pentru ce am luptat, si-n ochii mei tulburi se-ntindea rosie, zarea, in furie dreapta. Radacinile mele, infipte in acest pamant, au tras in mine numai sange rau, negru si otravitor, caci prea multora le-am dat pamant sub glie.
Sunt singur, si intunericul se apropie, invaluitor, incearca sa ma cuprinda, dar il cuprind eu pe el, si cu sabia in mana, imi tai cale printre mrejele destinului. Si ma tin de mana cu Moartea, si nu e rece deloc, e calda si imi zambeste, ma divinizeaza – i-am dat atatea sentimente. Inchis in mine, mecanic si rece, execut. Execut. Execut. Ma misc la semnal si stiu totul pe de rost – luptele mele nu mai sunt frenezii care intorc lumea pe dos, ci ceasuri care ma intorc.Le doresc, ca sa pot avansa, dar m-am saturat de ele.Umbrele-mi sangereaza in noapte, caci le-am spulberat in timpul zilei mele. Stand intre creneluri – stiu cine sunt.
Singur si multumit de mine, contemplez departarea din sufletul meu, si darz ca un sfinx, astept urmatoarea lovitura, care nu ma va clinti…