*** Un post despre cum m-am accidentat eu ca bou şi am ajuns la urgenţe, unde m-am distrat copios. Aparent, mersul biped nu e o treaba pe care să o stăpânesc prea bine. ***

Singura dată când nu te lovești serios e atunci când de pocnește râsu. Iar eu am reușit să mă lovesc serios la ambii craci, duminica asta, la un meci. Culmea dracu, la dreptu aveam genunchieră, așa că m-am ales cu o entorsă. La stângu unde eram neprotejat m-am ales doar cu o contuzie. Asta înseamnă, prin extrapolare, că de la sex neprotejat, mai mult de o gonoree nu iei. Nasol e dacă se rupe prezervativu. Adevăru e că sexu cu prezervativ poate însemna și că te fuți în cur cu toți dubioșii. Sau măcar cu mare parte din ei. In altă ordine de idei, am auzit că și prostia e BTS, vezi rima din popor “i-a pus pizda pe bot și l-a prostit de tot”.

În orice caz, locul în care m-am luat la trântă cu betonu va rămâne marcat. Chiar și peste generații câinii de vor feri de locul rău, copiii vor plânge când mamele îi vor duce prin vecinătate, iar bătrânii, cu spaimă, vor spune legenda lui Atot-pulitorulului: “Se zice că aici a căzut odata unu, Dumitru, și, de furie, a înjurat și a pulit zece minute, fără să se repete! Aist îi loc blestemat, feciorii mei!”. Iar numele localității se va schimba din Periș (ca să vedeți pe unde îmi umblă ciolanele) în ceva mai signifiant, gen „Înjurații de sus” sau “Mult-pulita” ori, în stilul compus genitival “Poiana lui Stângă” / “Luminișul doamnei” se va numi, în stil compus genital “Pizda-mă-sii-de-groapă”.

În orice caz, după meci m-am dus acasă, sperând să treacă rapid, că doar sunt strong like bear, bear made of Kalashnikov. Aparent, m-am înșelat, dar tot e bine, ca vorba aia – artistii trebuie să sufere! Și în suferință maximă, duminică noaptea eu lucram la interfața unui site. Și a ieșit destul de bine vreau să zic. Tre să sufăr mai des – pentru masterpieceul meu promit să-mi dau cu tesla-n cuaie. Și nu mă refer la fizicianu ăla curentat.

A doua zi, luni, am aflat că bastonu mai e și altceva decât ăla cu care te sensibilizează garda, în nopțile cu lună plină, și altceva decât ăla pe care îl desenai la grădiniță. E și o unealtă apostolică, de mers înainte! Durerea fiind mai nasoală decât taxele am zis că nu mai rezist și mă duc la urgențe (la Municipal). Ajung acolo rapido-pronto, de la triaj la recepție pac-pac. Durerea crește când mă iau la întrebări – Student? Nu. Salariat? Eeeeh, maică aici e complexă treaba, iar pe mine mă doare picioru de mă piș pe tine, așa că zic un „Nu” scurt și go, go, go, next level!

Ajung la ortopedie, unde, în mod caracteristic românesc, puținele scaune erau în mare parte ocupate de cei care îi însoțeau pe betegiți, în timp ce o duzină de schiopi și rupți stătea rezemată de pereți, iar alți sănătoși pufăiau că stau în picioare și se plictisesc. Doctorii procesau strâmbi pe bandă rulantă, așa că am intrat rapid, mi-au văzut fața, și m-au trimis să îmi fac o radiografie. Hîhîhî, fac pe banii statului, că eu n-am asigurare medicală. Jubilez. Ș-așa urăsc ANAF-ul.

La radiologie, o situație similară. 5 scaune și alea ocupate de niște babe întregi care veniseră cu niște babe șubrede la radiografie. Stăteau jos pe principiul „Stai tu în picioare, că tre să intri și te ridici greu” ) Înaintea mea, la coadă, era un tip care era în dureri mai mari decât ale mele, însă care printre scrâșnelile dentare reușea să zâmbească. Nuj ce-o mânca ăla, dar să li se dea și funcționarilor publici! Își rezolvă omu trebile și când să plece, doftoroaia îi zice: „Ai o fisurică, să știi, să-ti mai piară zâmbetul ăla de pe buze…” moment în care mă gândeam că e o persoană crudă, dar ea continuă „…ai înțeles, domnu Osman?” și atunci am priceput – nu era crudă, doar citită și naționalistă! )

Îmi face și mie o radiografie, îmi trage un șut în cur și mă trimite cu ea la ortopedie. Dinăuntru se auzeau urlete. Mi-am promis să nu scot un sunet. Prind și loc jos! Însă, spre marea mea dezamăgire, locul jos nu era ceea ce aș fi sperat – coridorul fiind îngust, te treceau frisoanele la fiecare doctor grăbit, la fiecare targă sau malac de 2/4 cu mers de rață. Fereala cracilor betegiți, de tăntălăi pe steroizi – un nou joc de societate. Trecem peste. În baston, dar trecem peste. Ajung în cabinet, se uită la radiografie, se uită la mine, se strâmbă, pune câteva întrebări, după care îmi ia piciorul la smotoceală. Principiul e bun – când urlă strâmbu mai tare înseamnă că ai găsit locul dureros. Dar eu îmi promisesem să nu scot niciun sunet. Și rezist și rezist, până când Magellan găsește ce trebuia. Am scos un sunet pe care nu îmi amintesc să-l mai fi scos sau auzit vreodată. Interesant, nu știam că pot să fac asta, acum lasa-mi picioru sau o să afli legenda Atot-pulitorului!

Termină rapid, îmi dă o rețetă și plec. Feresc doi înși în scaun cu rotine (aha, cu rotile), mă uit la cum aruncă SMURD-ul o babă vie dintr-o targă în alta, sper să fie din misoginism și plec spre taxiu.

Sunt un tip tuns scurt, neras, ironic și amar, schiopăt și merg în baston. Similar cu domnu din figura alaturata, dar in alt film. Așa că îmi dedic o piesă și îmi bag picioarele! )

*** Acu câteva zile am sesizat că pițiponcărișu care scurtează cuvinte (mulțu, frumu etc) a scurtat și denumirea Crăciunului. Au scurtat-o în Crăci. Atâta că dacă scrii fără diacritice iese ceva ce apreciez mult mai tare decât Crăciunul, iar dacă scrii cu literă mică, deja vorbim de arboricole. Anyhow, toată treaba asta m-a făcut să vreau să scriu un post despre craci, pardon Crăci. ***

Astăzi s-a născut Hristos, Mencia, fiu luminos, lăudați și cârnați, vă prostituați. Și să nu uităm că leru-i ler. Da Crăciunu, ce-i Crăciunu? Stați așa, că lămuresc eu.

Porcu

De Crăciun tăiem porcu. UE să mi-o sugă cu pasiune, că la noi nu moare porcu din proprie inițiativă, trebuie tăiat, iar dacă pe musulmani îi taie doar pișarea, iar creștinii săraci taie porcul doar de pe listă, la mine, la țară, se taie, pe bune, cu cuțitu! I-l bagă-n beregată și sare sânge – revanșa lu Mihai Viteazu – pe porc îl chema Gigi Basta! Ce e interesant, e altceva – tot timpu anului putem hali friptană de porc cu barabule prăjite. Da ni se rupe pula. Preferăm pizza, kebap, carnea de pui, hamburgeru de vită și multe altele. Da, stai, cois, astăzi s-a născut Hristos, tre să sufere porcina! Mori, sac de fripturi ce ești! Decedează, să te pot jupui! Sucombează și o să scot mațu din tine și.. eh… știți voi… pofta bună!

Darurile

Pe urmă mai sunt și cadourile. Îmi place să primesc. Îmi place să și dau. Cadouri. Ce nu-mi place, e țeapa. Ai tu o cunoștință și aia zice: „Abia aștept să vină Crăciunul, ți-am luat un super cadou și abia aștept să îți dau!”. Bineînțeles, tu care ești un mare colecționar de borcane te gândești că ți-a făcut rost de borcanu din care bea Tuthankamon zeamă de varză, când era mahmur. Sau de borcanu ăla cu whiskey despre care tot cântă aia de la Metallica. Sau de capacu de la borcanu cu magiun din care a halit Marie Antoinette înainte s-o scurteze “vitejii” revoluționari. Și visezi ca prostu. Dar nu! Știi ce îți dă? Îți dă un căcat de breloc cu turnu Eiffel. Aaaaaaghhhh, futu-ți băga-mi-aș pula! Știți de ce sunt de căcat brelocurile astea? Au colțuri care dor când ți se așază o tipă-n brațe si care îți pot fute pantalonii de piele!

Anyway, e ca atunci când erai mic și descopereai că în punguța lucioasă de sub brad îți pusese mă-ta șosete! Și știi bine că îți meriți porția – îți amintești când i-ai spus tipei ăleia drăgute că îi faci lipeala cu prietenu tău lucrat, atletic, cu ochi albastri și cu perspective deosebite asupra vieții și morții? Și mai știi că i l-ai trimis pe Nelu de la pompe funebre, care toarnă beton în mulajele de cruci? Da, ce, cois, e musculos, are ochii albastri.. nu? Plus – își cară crucea… mai mult sau mai puțin… Și brelocul cu turn e o parte din Franța, ca și capacu borcanului Mariei Antoinette, nu? Acu știi, în gâtu mă-tii, că îți meriți soarta. Bucură-te de breloc!

Colindele

S-a născut Hristos. Buuun, deci cântăm despre focu de la sobă, despre vânătorii care au plecat să vâneze un iepuraș, despre sănii cu zurgălăi (de ce nu despre sânii cu zurgălăi?!) despre oameni de zăpadă și alte căcaturi retardate. V-ați gândit, în plm, că Iisus s-a născut într-o iesle, în deșert? Nu avea oameni de zăpadă, nu avea sanie și, cu siguranță, nu avea brad! Dacă eram japonezi am fi preamărit mătărânga atotfuternică a Sfântului Duh.

De ce nu cântă nimeni despre văcuța din iesle? Biata văcuța din iesle! Și măgărușu, era și-un măgăruș, am văzut eu în ilustratii! Cum ar fi, să fii tu vacă și să vină unii peste tine, în casă – „Ceaules, cornuto, am adus-o si eu pe nevastă-mea să fete aici, în paiele tale, sper că nu te deranjează!” Păi, ce să zici? Mu și atât! „Ah, și mersi de găzduire, vezi că mai vin niște prieteni, din ăștia, magi și unii care zboară!” Știm cu toții care e faza cu ăia care se cred magi, cum e cu magic cookies șamd, ca să nu mai vorbesc de ăia care au impresia că pot zbura… Biata văcuță maltratată! Pun pariu că aia n-a mai dat lapte de Milka :( Poluția Animalelor ar trebui să baneze Crăciunu! Probabil că în iesle era și un porc, care mărturisind atrocitatea s-a auto-lapidat și de acolo datina de a sacrifica mamiferu șoricos, de Crăciun.

Urările

Eheeee, acu 2010 ani s-a născut Iisus, așa că simt nevoia să îți urez diverse. Cred că fac urări mai sincere la beție și la nervi, decât face majoritatea, de Crăciun! Și primesc mesaje de la numere pe care nici măcar nu le am în agendă – aparent cine nu mă cunoaște prea bine, mă și place. Primesc mesaje de la știu eu ce cretin pe care nu l-am văzut de 10 ani. Și mă întreb care era Andreea R, asta care mi-a dat mesaju cu zurgălăi și care era Andreea SH, asta care mi-a dat mesaju cu balega de ren. Cum arătau femeile astea, ce fețe aveau, de unde le cunosc? Nu mai știu! Îi înțeleg pe ăia care mă enerveaza la ordinea zilei că simt nevoia să îmi ureze una alta, dar ce-i cu ăștia care nu mă știu?! Blestemată fie comanda „send to all”! Și mai sunt și rudele de la Cocârlatele, pe care nu le-ai văzut decât o dată în viața ta și care se vor simți ofensate dacă nu le răspunzi la mesaje! Hah! Ce treabă aveți cu mine, de ce vreți să îmi încarc factura de la mobil pentru voi? Am doar bipuri gratuite, dacă vreți!

Oricum, ce mă enervează cel mai rău la urări e faptul că sunt stupide!(ca să vezi!) De ce mi se urează chestii de care eu nu am nevoie? Pace-n suflet? Nu, mersi. Armonie în cămin? Am calorifer, futu-vă-n gură! De nu nu îmi urează nimeni „Fie ca dimineața de Crăciun să îți găseasca mădularul învârtoșat captiv între nurii unei stripărițe brazilience!” ? Asta ar fi ceva cu mult mai multă logică și bun simț. Serios.In acest sens, fie ca, sper ca, lumina, liniștea, spiritul, cumințenia și o basculantă de pule să vi se pogoare în suflet și vouă. Lin.

Convențiile

E Crăciunul, deci trebuie să! E Crăciunul, măcar acuma să! E Crăciunul, deci e normal să! Acum să fim mai, aprilie si iunie! Ce-ar fi să fim mai umani tot anul? Neaaah, e greu. Sau măcar sa fim onești cu noi înșine și să fim rectalo-copulați tot anul! Tre să facem curățenie, să ascultăm colinde până la vomă, să ținem post, să, să! Io ascult colinde și beau vin fiert și în iulie, pentru că sunt eu și pot. Muie!

Crăciunul e pentru depravare cum e pălinca pentru friptură. Poți să mănânci friptură oricum, dar dacă bei o pălincă inainte, mamăăă, ai hali și pietre! Vă abțineți de la carne, de la băutură, de la verbalo-pulire, de la știu eu ce, ca atunci când trece ajunu să apară noi recorduri. Bietu Aristotel cu moderația lui… Și ajung iar la faptu că suntem o specie de maimuțoi. Aveți idee de câte sărbători suntem ignoranți? Sărbători ale altor culturi. E vreunu dintre noi mai bun de Thanks Giving sau de Hannukah? Dar de ce nu? Că și atunci s-au întâmplat lucruri extraordinare! Eaaah, lasa…

Crăciun. Cadouri, cârnați, fals, uz de fals și ler.

Grinch out.

*** Ăsta e un post despre cum stau eu în baie şi mă tai sau mă-ta-i… fill in the blanks! Ah, şi toate astea fără a fi emo! ***

Mâine tre să fiu în câteva locuri în care ar trebui să mă prezint cu o față care să nu dezguste audiența. Așadar, am hotărât să iau barba la cioplit cu lama. Se pare că o exă de care am făcut un pic mișto azi, și care s-a burzuluit la mine, m-a și blestemat, că numa neajunsuri am avut. Iar în caz că vă întrebați ce legătură are asta cu orice, e doar o motivare a faptului că mereu e vina femeilor!

În orice caz, pus serios pe fapte mari, mă duc eu în baie și mă moscolesc pe față mai ceva ca Jenna Jameson și încep să îmi iau perciunii. Orice bărbat, care e bărbat cu păr pe coaie, întai își ia perciunii! Acest procedeu specific zeilor testosteronului e compus din 2 părți:

1. Întâi dai spuma nevrednică la o parte, cu dosul aparatului, ca să vezi ce faci, de unde tai.

2. Tai!

Și dau eu spuma jos de pe un perciune, iar când să dau jos și de pe al doilea, capul aparatului de ras se desprinde și sare cu viteza Mach 3, direct în WC! Afff, firiiadreacu de femeie care m-ai blestemat! Instinctu a fost să zic „Băga-mi-aș pula-n ea de lamă!” însa nenorocita de lamă picase în budă, iar pula mea nu e nici Armstrong și nici Picard să go where no man has gone before. Când  am fost beat și înconjurat de nasoale nu am avut tentative magelanistice, așa că acum clar era un moment și mai nepotrivit! În conzluzie, buda mea a rămas virgină. Implicit, lama neatinsă.

Știu că voi, care nu mă cunoașteți prea bine gândiți că oricum nu puteam să-mi bag pula-n ea de lamă, că mă tăiam, dar pula mea e construită din același țesut ca unghiile și are și cam aceeași dimensiune. O dau cu ojă. Uneori vreau s-o fac french!

Lăsând pula mea la o parte sau pe-o parte și revenind la ras – ce dracu să fac? Cu ce mă rad! Ah, da, mai am rezerve! Și în privința femeilor, dar și de lame! Toate chestiile de care am eu nevoie să mă fac gigea sunt pe 40cm pătrați ai unei policioare din baie. Ah, și mai am un topor in debara – uneori tre să îmi tai copitele… avantajele de a fi bărbat! Știți de ce se machiază si parfumează femeile? Pentru că-s urâte și put, d-aia! Bine că-s eu frumos, nu-i așa?

În orice caz, căutând în cei 40cm ai mei – nu găsesc rezervele. Well, fuck-a-doodle-doo! Întreb unitatea parentală de sex feminin unde se află rezervele mele și de ce nu sunt la locul lor. Păi, asta pentru că erau în dulap. Care dulap? Ăla cu pahare pe care nu le folosim niciodată? Ăla cu jucării de când eram pitpalac, pe care nu vreau să le dau, pentru că undeva între ele e un tănculeț cu tunu rupt, pe care îl iubesc? Ăla cu haine? Lângă pijamale? Nu. Căcat. Dulapu cu smacuri, cu parfumel și cosmetice. La dracu, mamă, mi-ai gay-izat lamele! Sau cel putin asta am apucat să gândesc.

Iau aparatu lu tata, că aparent al meu era futut, de aia îi sărise lama. Îi atașez noua lama și dau și tai în stânga și-n dreapta, ca Aragorn cu coasa, în lanu de orci. Bă, și mă cam ustura. Și știți de ce? Pentru că lama mea cea nouă era, ei bine, nouă. Nu opt, nu zece, ci nouă. Și tăia ca un ninja pe steroizi. Și orice bărbat care nu are pielea feței precum curu de taur se face praf când se rade cu lamă nouă. Eu, implicit. Așa că a urmat ritualul fericirii, cu aftărșei și creion hemo-stop. O reală plăcere. Mai najpa e că acu, iritat și cu muia ruptă arăt mai nasol decât cu barbă (aparent, e posibil).

Deci, de ce m-am ras?

*** În hălăduielile mele de prin uărl uai uebu ăsta am dat peste un fragment de proză erotică, după care am făcut pamfletu ce urmează. Sper ca autorul textului inițial să nu îmi aprindă lumânări la morți și să se amuze și el. Garantez că proza e senzațională – o să vă dea senzații. Nu neapărat tari, poate moi și maronii ***

Cei doi stăteau în continuare unul în fața altuia pe pat, goi. El o mângâia delicat, cu un picior pe părul de pe gambe, pe pulpă, urmând linia corpului ca linia unui EKG, simțindu-i alunițele păroase de peste tot . Ochii ei, adînci ca… ceva foarte adânc, se închiseră pe jumătate, act urmat de o zbatere spasmatică a capului și un “ijî” gutural. Era retardată.

El, involuntar se trase mai aproape de ea … Buzele lui îi sărutară conturul pleoapelor, al obrazului, apoi mai cu îndrăzneală îi gustară moliciunea buzelor ei, cu aromă de .. param-pam… shaoormaaa! Cei doi începură să se sărute înflocat, cu pasiune, împărtășind din rămășițele interdentare de castravete murat. El o întoarse cu fața în sus și părul ei negru, lung, se răsfiră pe perne și căzu. Efectele sejurului all-inclusive-for-a-dollar la Chernobâlci.

El începu să o sărute pe bărbie, pe gât, pe pieptul ei macho, gustând din toate sfârcurile și gândind că mai e nevoie de niscai ketchup. Urmă în jos, pe bazin, îi atinse cu buzele părul pubian rastafari, apoi capul lui se odihni între picioare unde nu dădu de ketchup cum v-ați fi așteptat, ci de câteva spaghete și o chiftea.

Ea începu să se cabreze, să se unduiască, întâi ușor ca o știucă prin nămol, apoi ca Gheorghe Doja după răscoală. Vârful limbii îi ieșea printre buzele umede și îi răsfira mustăcioara. Gemea din ce în ce mai tare – ijjjîîîîî îîîîîîî ăăăîîîîî. Ea avu un orgasm care îi înălță sufletul până la cer (lângă Lorenada și băieții de la B.U.G.), dincolo de tavan, prin ochiu maroniu a lu Veta de la 6 și, mai sus, dincolo de Sile de la 7. Sufletul ei se întoarse după un timp în trup și el se înălță atunci și spuse suav: “Fă, eu mă duc să mă piș!”

*** Astăzi lucram la o prezentare pentru un magazin de cadouri. Nu vă zic cum se numește, că nu vreau să fac reclamă pe post. În orice caz, uitându-mă la ce cadouri vindeau ăia, m-a luat cu râsu-plânsu. Apăi, dacă prietenii mei mi-ar cumpăra așa ceva, i-aș mardi cu cărămida peste xilofon! ***

Acuma, ce înțelege majoritatea prin “cadou” – s.n. – cretinătate neinspirată pe care dau bani puțini ca să pot să mă duc la ziua lu X și să beau pe banii lui. Cuvântul cheie aici este “neinspirată” pentru că atunci când vine vorba de daruri, contează valoarea lor pentru persoana căreia i le dai, nu valoarea pentru ăla de la care le cumperi, logic. Că mie degeaba îmi dai o rochie de la Coco Channel – deja am un mop pentru parchet! Iar WC-ul îl spăl cu un bichon maltez împăiat, deci și acolo sunt OK.

Din ofertă erau … în primu și în primu rând… cutii! UAT TĂ FAC?! Ce dracu să fac eu cu o cutie? Locuiesc într-una! Îi zice apartament cu 3 camere! Dă-mi o cutie de ziua mea, să te bag în ea și să te expediez FedEx în pizda mă-tii, New Illionois. Da, coaie, ia-mi o cutie, precis am unde s-o pun! Cumpără-mi un cadou cretin cât mai mare, am un apartament enooooorm, care abia așteaptă să fie decorat cu căcaturi. Exact ca un proastăt vas WC!

Acu ceva vreme mă sună o tovarășă (ca o paranteză, în paranteză, nuj de ce dracu majoritatea femeilor au impresia ca eu am răspunsul la toate întrebările lor cretine) și mă intrebă ceva de genu – “Hey, am o prietenă și e tot grafician, m-am gândit să îi iau un cufăr de ziua ei – cum ți se pare?” OK, trebuie să admit că orice cufăr e un pic mai cool decât o cutie. Dar, în plm, tot o cutie rămâne! Întreb și eu – “De ce penisul meu ai dori să îi cumperi așa ceva?” la care gagica îmi răspunde fericită si mulțumită de sine: “Ca să aibă în ce să-și pună creioanele!”. OK, știu că femeile sunt stupide și că habar nu au de ce au un buzunar mai mic la blugi (e vorba de ăla pe care bărbații îl folosesc să își țină bricheta) și că sunt un dezastru al depozitării (să nu discutam de geanta-groapa-marianelor) , însă nici măcar această specie nu subestimează valoarea unui SERTAR! Ăla e locul în care graficienii își țin creioanele! Iar dacă plecăm undeva și le luăm cu noi… ghici ce! Nu ne trebuie un nenorocit de cufăr pentru asta! Un pic pleoștită interlocutoarea mea zice că totuși ar putea fi folosit ca o cutie de bijuterii. OK, de acord, femeilor le trebuie cutii pentru bijuterii – dar asta doar daca arată bine, ca nimeni nu aruncă banii pe nasoale. Oricum, bărbații nu au nevoie de astfel de cutii, noi ne ținem bijuteriile în recipiente din bumbac, numite “chiloți”. Deeeeci – care a fost scopu discuției?

Trăiesc într-o țară de idioți neinspirați. Dumnezeule, la câte femei am fost acasă si aveau legiuni întregi de animale de pluș. O cohortă de urși și broaște! Să-mi trag una, bine că liceul (perioada în care avem cei mai mulți prieteni/idioți de invitat la ziua de naștere) durează doar 4 ani, că altfel ajungeau astea să nu mai aibă loc in casă de jucării de pluș. Dacă liceul ar dura 8 ani, cred că la 22 deja ar fi faze de genu: “Mamăăăă, iar l-ai stropit pe Bobby cu ulei de omletăăăăă!” / “Bobby 1, broscoiu verde, Bobby 2, omida mov sau Bobby 3, câinele portocaliu cu urechile negre??” / “Nu, fă mamă, Bobby, gagică-miu, plușofilu!!!”

Oricum, dincolo de non-inspirația mioritică, chiar magazinele influențează prostia cumpărătorului. Am văzut niște seturi idioate de genul: pix, carnețel, brichetă stylish, pluuuuuus… briceag! OK, deci profilul celui care primește acest rahat – este un bărbat fumător, cu ceva stil, care lucrează într-un mediu agitat. Fumător de la brichetă, cu ceva stil, că nu îi faci unui țăran pocnit cadou un pix de 3 milioane și care lucrează într-un mediu agitat, pentru că e genul care trebuie să ia notițe, deoarece se întâmplă multe în jurul lui și nu le poate ține minte. Iar acestui bărbat îi dai și un… briceag! Poftim, da, RASDAQ a scăzut 30% , comision 17%, banca zice că suntem insolvabili, da, șefu, notez, îmi aprind o țigară că nu mai pot de nervi… ah în loc să apuc bricheta am apucat briceagu, stai așa că te sun în 5 minute, numa să o hăcuiesc pe Nuți de la financiar! CE PLM!!! Mai bine îi puneai o vuvuzelă… pix, carnețel, brichetă și vuvuzela! Sau un Frizbi (sau cum pizda mă-sii se scrie) sau mai știu eu… o bâtă cu țepi, de ce nu? Poate i-a plăcut istoria!

Din tot ce am primit până acuma, cel mai tare m-am bucurat la o pușcă, ulterior la o machetă, un tricou special și niște dog-tags cu inscripție personalizată. Tot foarte tare m-am bucurat și la o poză și un bax de hârtie igienică! Dacă pușca a fost destul de scumpă, ei bine restul au fost mai ieftine și vă asigur că m-au făcut fericit, chiar așa grumpy cum sunt! Se pot face cadouri mișto, totul e să pui un pic de creier! Iar singurul caz in care o cutie e un cadou bun, e cazul în care o oferi cuiva care a primit de-alungul vieții o groază de rahaturi și nu are în ce să le pună!

Tu ce-ai face c-o cutie?

*** Io sunt grafician. Îmi place termenul ăsta. Variațiunile cuprind graphic designer, art director și alți termeni mai fițoși. Oricum, când zic grafician, mă refer la cel care își câștigă existența prostituându-se grafic. Așadar, la subiect: ***

1. Dacă ești gagică, nu întreba niciodată un grafician ce bluză să îți alegi. Chit că ție îți place roz deschis feminin, graficianul precis va alege o nuanță de magenta care se potrivește cu gri-ul deschis al fustei. Nu îl interesează că nu îți pune ochii în evidență. Potrivirea cromatică e mult mai importantă!

2. Nu întreba niciodată un grafician cum îți stă părul. În mintea lui are niște rigle și guide-lineuri, după care firele tale care se regenerează strică armonia formei podoabei capilare și trebuie șterse cu guma, pardon, tunse.

3. Nu îi cere să îți scoată ochii roșii dintr-o poză. O să ajusteze toată imaginea, o să îți refacă tenul, mărească sânii, slăbească brațele și per total te va deprima.

4. Nu încerca să faci glume pe seama a ce najpa a ieșit o poză, fie ea și de buletin, că strică tot fun-ul. Graficianul te va lua în serios și îți va explica despre luminuozitate, coduri de culoare, filtre și alte drăcii. Un simplu “E verde, zici că-i Shrek” se va transforma într-o discuție interminabilă despre posibilele erori de la parsingul de informație între diversele profiluri de CMYK și ulterior în RGB.

5. Nu te aștepta să se uite după alte gagici pe stradă, când e cu iubita la plimbare. Asta e de bine. Așteaptă-te însă la faptul că se va holba după fiecare panou publicitar pe care nu l-a mai văzut și pe care îl va scana pentru eventuale greșeli.

6. Să nu îi spui niciodată unui grafician că opera la care el a muncit e urâtă. Îți va innoda chiuveta în jurul gâtului. Se acceptă comentarii obiective și “mie nu-mi place”, dar odată pronunțat cuvântul “urât” run and hide under the bed!

7. Graficienii sunt speciali. Adică sunt ciudați. Faptul că o arzi cu ei reprezintă luarea la cunoștință a acestui fapt, iar indignarea ta la adresa comportamentului lor va trezi doar mirare.

8. Dacă poți să faci ceva singur, e mai bine să nu îi ceri ajutorul. Va lucra ore bune la o chestie banală gen un fundal pentru o prezentare powepoint, până când crede el că astrele s-au întâlnit și razele de energie trimise de ele formează limitele compoziționale ale lucrării. Un banal afiș cu “mi-am pierdut pisica” se poate transforma în ceva nebănuit.

9. Graficienii nu știe să vorbește. Indiferent cât de bogat ar fi vocabularul nostru, când trebuie să spunem ceva important trântim o tâmpenie. O observație simplă și drăguță de genul “Îmi place faptul că te îmbraci în culori calde” se transformă în “Arăți ca un filtru de incălzire LBA!”

9b. Graficianul este blocat în lumea lui. Nu își dă seama că oamenii din jur sunt normali și te trezești că îți trântește câteva fraze despre nujtu ce gradient pe care îl vede el, gradient care pentru oamenii normali se numeste “asfințit”.

10. Desigur, graficianul este exact ca Moromete și vede în lume chestii care altora le scapă. De aceea îi deranjează lucruri pe care alții nu le bagă în seamă. Așteaptă-te să îl enerveze mai tare  faptul că are un bocanc mult mai murdar față de celălalt, decât murdăria în sine. Ori amândoi murdari ori amândoi curați. Tipul ăsta de mozaic impar ne scoate din minți.

That being said, now who wants to marry me?

*** Adevăr grăiesc și nu vă mințesc, luați de ascultați, iubitori de vampiri, sânge și drăgoști dubioase: Voi dezvălui, mai ceva ca Dan Diaconescu la OTV, realul motiv pentru care Twilightu suge pulă învârtoșată, mai abitir decât o centuristă în plină glorie! ***

Acu ceva vreme, niște prieteni și cu mine am zis să vedem New Moon (ei deja văzuseră primul film), și tot ce pot să spun e că filmu a fost nasol, văzutul lui, însă a fost mega distractiv, cu caterincă de proporții.

Ca sa rezum, pentru cei care nu s-au uitat – în film e vorba de o adolescentă care suferă de un caz sever de nasolenie, îndrăgostită de un vampir care nu suge și cu sentimente neclare față de un vârcolac ras pe piept.

OK, dar de ce e filmu atâââât de prost? E prost pentru că singuru lucru plauzibil din el este existența ființelor supranaturale.

Personaju vampir – avea 109 ani (da se ținea bine), totuși, cu toată vârsta lui, își pierduse capu pentru o pizdulice de 19 ani (sau cât dracu avea) cu toate problemele aferente vârstei. Am specificat că gagica era nasoală? I mean, really – ai minte de 109 ani, arăți ca la 18 și nu ești în stare să găsești o pițipoancă mai de Doamne-ajută ? Neplauzibil.

Dincolo de asta, gagiul e super palid (e vampir, OK, I digg), dar paloarea aia e din cauză că, la ei, circulația sangvină e doar una din sechelele copilăriei. Deci da, dragele mele, vampiru nu avea erecție. O putea fute doar la cap, și nici aia cu prea mult succes, că ajungem la punctu trei. Naj-pa-pa-și-ne-mai-vedem!

Punctu trei (ăsta e!): Băiatu-vampir era un câââââtamaaaai lingăul, un atârnache și un terminat. Până și io, la cei 24 de ani ai mei știu că dacă miorlăi în fața uneia (mai ales una de 19) și îi spui cât de mult înseamnă pentru tine, cât ești de topit după ea șamd, își pierde aia interesu instant și îți dă și papucu. Jap-pau!

Deci cum funcționează o relație între un vampir prost, fără erecție, nepriceput la femei și o pizdă cu ifose? Păi, nu prea. Meh, mai plauzibil e Star Trek, în plm!

OK, pe urmă mai e și vârcolacu ăla super dus la sală, epilat pe tot corpu… ca o observație a unuia care dă pe la gym, deși tipu era super masiv, își păstra un gât destul de subțire, ceea ce mie îmi miroase a efecte speciale făcute cu dosu pulii. Sau a aberație genetică. Trecem peste.

Bun, tipu ăsta (Jacob, carcalacu) se transforma în vârcolac (uneori în auro-lac, iar alteori în bufno-urs sau tractorist) dar nu era vâr-colac-de-wc, cum am fost obișnuiți prin alte filme, cu forme antropomorfe sau mai știu eu ce. Nu, ăsta era o jigodie multilateral dezvoltată. Un fel de lup construit în Rusia. Balșoi, balșoi!

Așadar, ești un tip care se poate transforma în lup – asta înseamnă că îți poți lubrifia oral, de unu singur, bilele de rulment și pistonu pricinpal – deci ce nevoie ai de o terminată care mai e și urâtă cu crengi pe deasupra? Plus că pot să pun pariu că la cât de sclifosită era, precis nu avea prea multă experiență sexuală și sugea nașpa, dar trecem peste.

De admirat că producătoru s-a dus la “Ielele Casting Show Biz”, a ales cea mai nasoală creatură contra naturii (că supra-naturală nu o pot numi) și deși asta mai jucase ca Vâlva Băii și Știmea Pământului, fiind titrată Miss Muma Pădurii 2008, el a pus-o în rolu unei gagici pe care o cheamă Bella. Comic de nume, eh? Unde e Caragiale să vă aplaude?

Overall, filmu pute ca un sconcs care-a murit într-un bocanc, prin sinucidere cu limburger. Merita văzut cu prieteni care să aibă caterinca la ei. Musai dat genericu în replay de câteva ori.

Și, că tot vorbirăm de bampiri and such, pe final, Phoenix – Empire of Vampires

*** Auzisem eu că facerea de bine e futere de mamă, și inițial mă bucuram cu gându la ceva MILFuri, dar dup-aia am aflat că, de fapt, e altfel, dacă faci un bine, altu o fute pe mă-ta. Aaaaah, păi atunci nu-mi mai place! Ăsta e un post despre cum am făcut eu un bine și… erm… s-a întâmplat restu. ***

Niște prieteni și cu mine ajutăm la organizarea unui eveniment sportiv. Și prin “ajutăm” zic “facem mai toată treaba, în timp ce alții își palpează genitalele”. În urmă cu câteva zile, am mers să clădim diverse constructii din lemn și să săpăm la greu (ca baietii din Pantelimon) pentru amenajarea locatiei evenimentului. Ce-am primit noi pentru munca noastră? Păi, de la început știam că o să primim o pulă-n cur să ne țină ismenele, dar afară de asta, mai trebuia să avem parte de cazare decentă, cât timp stăteam la locația x unde munceam. Ei bine, nuj cum dreacu s-a întâmplat, dar cineva a făcut un troc și în loc de cazare decentă am primit o muie cu clăbuci.

Paturi nașpa, perne pentru piticii lu Gălbuie ca Zăpada, plus pânze de păianjen și alte drăcii similare. Dar nu astea m-au deranjat, că la urma urmei am ajuns grafician pornind de la picturi rupestre, deci prea multe fițe nu am. However, aveam duș în cabană. Că nu era racordat la apă, asta e partea a doua. Concluzie? A trebuit să folosim dușurile comune. Well, dacă dușurile comune ar fi fost făcute după perceptia comună a ideii de duș, încă ar fi fost bine… but no…

In orice caz, cazare infectă or not, ne ducem noi să muncim. Și ia, boule, si cară kile de cuie și de scule, în spate la deal. Și ia, boule, și muncește si mai cară la deal și niste paleți. Și mai ia, boule, și mai cară și mai taie și mai ascute și mai bate și pe urmă, ia, boule, și dă la lopată până nu mai poți. Și, ca să fie tacâmu complet, tre să se transforme boul în tigru – dar cum? Păi, peste pământu acumulat pe el, toarnă o ploaie rece de munte și dungile vor apărea singure. Tigru, pt ca eram portocaliu cu negru, că la cât eram de “feroce” după o zi plină de muncă, cerebral eram, maxim, o zebră.

Evident, nu m-am supărat pe Dumnezeu că ne-a dat ploaie, că doar nu mă supăr pe toți dobitocii. Plus că după ce-a făcut rahatu ăla cu Gomora, ce să-i mai zici? Când ajung la cabana la care eram cazat, obosit, murdar și vai morții mei, îl intreb pe patron, pe boss de boss – “Nenea, unde facem și noi duș?”. Răspunsul vine prompt: “Păi, tot acolo”, asta însemnând la dușul comun. Imposibil să se fi făcut vreun aranjament, astfel încât noi, sclavii care am muncit pe tarlaua lui, pentru profitul lui, să avem parte de un duș decent. Nup.

Meh, hai să mă spăl. Dușul comun era o căcăstoare turcească (adică o gaură în pământ, cu 3 pereți în jur și, în unele cazuri, cu draperie, în altele, fără) peste care trebuia să arunci un palet de lemn. Te suiai pe palet si aveai la dispozitie un robinet cu un furtun de duș, furtun și atât, fără cap. Până și animalele de la circ sunt spălate cu duș cu cap, dar trecem peste, că eu sunt sălbatic. Foarte funny e că apa venea dintr-un vas wc din ăla vechi, cu lanț, suspendat. Pe același vas wc îți puneai și săpunu, prosopu etc, că nu aveai pe ce altceva.

În total 5 dușuri comune. Intru în primu – pânze de păianjen și o câtamai arahnida cu cruce (gorged upon the blood of virgins) fix, dar fix, pe robinet. Puli, morți, răniți, next! OK, al doilea duș, mă asigur ca nu sunt prin habitatul vreunui prădător și deschid robinetu. Pula apă. Alte puli, alți morți și răniți. Intu în dușu cu număru trei, deschid robinetu, curge apă. Hell yeah! Din căcate, curge peste tot, că furtunu era mai fisurat decât găozu lu Ricky Martin. Meh, spre norocul meu știu suficiente înjurături, așa că nu a fost o problemă și am ajuns și la dușu cu număru 4. Eh, ăsta avea furtunu căzut pe undeva pe jos, prin zloata de rahat amestecat cu nămol (rezultat din faptu că oamenii intrau înămoliți și se căcau pe lângă gaură). Do I wanna touch it? No, not really. Please deposit 25cents for more bagpuleală. Ajung și la dușu număru 5, ultimu. Dau drumu la apă, nu curge. NUUUUUUUU! Dezamăgeală totală – de ce nu e ca-n filme, când fix ultima chestie funcționează? Meh.

Lângă “cabina de duș” era o chiuvetă, cu apă, spre bucuria mea. Plm, mă spăl și la chiuvetă, ce să fac? Și cum mă săpuneam eu de zor, din furtunu dușului de lângă mine începe să curgă apă. E un miracol Dumnezeiesc! Asta și faptu că uitasem să închid robinetu și la un moment dat a venit și apa, cumva. Trântesc paletu și tzop sub duș , în bocanci și pantaloni scurți. Nu-mi permiteam să mă dezbrac și să las anaconda la vedere, că nu aveam draperie la duș și poate se speria careva. Îi zice anaconda pentru că e verde și cu pete, de aia e și logic să te sperii.

Ce-am învățat din toată treaba asta? Am învățat că nu trebuie să faci nimic bun, că e o prostie să ajuți pe alții și că să ai inițiativă e o idee rea. Data viitoare când cineva îmi cere să muncesc pe gratis îl trimit să-mi pieptene căcatu cu limba, până-i face cărare.

Partea bună e că pe drumu de întoarcere am ascultat o melodie mișto.

*** Serialul ajunge la un episod important, în care discut despre pițipoance și rockăreala. ***

Am fost la Sonisphere la toate trei zilele. Manowar, Metallica, Rammstein, fuck yeah! Culmea dreacu, plin de pițiponcăreală, la concertele rock. Pițipoance la standuri, desigur, la Fuborg, La Jaques Danielle și la alții.

Ma uitam la ele în prima zi, vizibil lezate de spurcăciunea rockărimii – așa, ‘rați ale dreacu de maneliste, sper sa crape adrianu-n voi!

Ziua doi – mă așteptam să fie astea deja ofilite, însă cum mă deplasam eu tacticos să îmi cumpăr licoarea cerbului cruciat, mă uit în stânga și-n partea opusă stângii și observ că ale dreacu pițipoance se adaptau. Erau zâmbitoare și dădeau din cap. WTF?! E Slayer, mutantelor ce sunteti, nu trebuie să vă placă, blasfemie!

Ziua trei, după big fouru din ziua precedentă, astea deja se căliseră si pe la Stone Sour, nu numai că dădeau din cap, dar începuseră să se și bălăngăne și să dea din fese. Deci nu! Nu, fir-ar mama voastră, voi acuma trebuie să vă tăvăliți pe jos în agonie și să sfârâiți în suc propriu! Nu! Nu! Nu! Ce dracu se întâmplă?!

Cum am observat eu astea? Dincolo de spiritu meu moromețian, alea se întâmplau să fie bune ) Oricum, versatilitatea fonică a pițiponcărelii dovedește încă o dată ce animal adaptabil este omul.

In următorul episod:Despre proprietățile balistice și aerodinamice ale pizdei.

Până atunci, însă, vă las cu întrebarea care a bântuit omul de la ontos încoace: “de ceeeeeeeeeeeeeeeeeeee?!??!?!!!”

*** Mi-a venit un colet din Hong Cock, Kong chiar. În mod evident, nu mi-a venit pe chelie, mi-a venit la posta. Drept pentru care, astăzi, la ora 8 dimineața eram la poșta de la mine din cartier (cartier, reprezint, g-yeah, astea etc) ***

Dau avizu meu poștal unei băbăloaice și aștept. La un moment dat se strigă “Alexandru Cătăliiiin!”. Ei bine, după cum zice și melodia aia de la Ting-Tings – that’s not my name! Așa că stau potolit, așteptând ca bovina de serviciu să scoată botu din lucernă, să-și dea balega de pe ochi și să citească mai bine.

Peste încă 2 minute, aud numele meu strigat corect, însă cu indignare! Cum de nu m-am prins oare că ăla care nu eram eu, eram de fapt eu, dar nu stiam, pentru ca nu mi-am dat seama, pentru că … ahm… unde eram? Ah, da, shaorma! Ah, ba nu.

Ajung față în față cu femeia-poștă, pardon, cu tipa de la poștă. Oh, ioi, ce oroare – avea un par, curgea-n fuioare, dar nu pe cap, ci pe picioare! Ei bine, cum eram eu față în față cu Yeti de România, această ființă fabuloasă începe să mă ia la întrebări, în legătură cu coletul.

Aveam echipament sportiv înăuntru, dar posibil ca în grabă, de dimineață, să îmi fi pus din greșeală, fața de pirat contrabandist și de aia se agita molusca. Ho, fă, că n-aduc bombe second hand, în țară – culmea dracu – și prin Poșta Română!

Mă pune să deschid coletu. Pfoa, și dacă aveam vibratoare? Era nasoală toată treaba cu violatu corespondentei – ar fi ieșit doar cu violu de la poștă, ceea ce e cu totul altă mâncare de pește! Și cum sforăiam eu pe mine, la ora aia indecentă (se făcuse deja vreo 8 jumate) dădeam semne de stângăcie, cu mâna dreaptă, la deschisul coletul. Cu alte cuvinte, mă mișcam cu viteza melcului molestat.

Sandiloaica, vizibil agasată de lipsa mea de interes față de timpul ei, începe să pufăie și să fornăie. Mă scuz pentru somnolență, așa că Wonder-Woman (it’s a wonder she’s a woman) îmi zice: “Eh, lasă, că te trezim noi!” și zâmbește ștrengărește, de sub mustață.

Da ce vreți, bre, să-mi faceti? Sau voi chiar sperați că oi fi vreun distribuitor de vibratoare, din ala de vine la tine la masă, când ești în restaurant și îți pune unealta pe masă? Țeapă, fraierelor, ca jucăriile sexuale îmi vin prin curier! În pachet, am doar genunchere, cotiere, o husă de armă și câteva nimicuri.

Hmda, ca să vezi, nu era nimic dubios. Se uită sec in colet și zice sec: “TVA 36 de RON”

Bine că ești tu seacă, păpușe, că gândesc eu destul de zemos și cu clăbuci. Știm amândoi la ce.