1. Dacă ești gagică, nu întreba niciodată un grafician ce bluză să îți alegi. Chit că ție îți place roz deschis feminin, graficianul precis va alege o nuanță de magenta care se potrivește cu gri-ul deschis al fustei. Nu îl interesează că nu îți pune ochii în evidență. Potrivirea cromatică e mult mai importantă!

2. Nu întreba niciodată un grafician cum îți stă părul. În mintea lui are niște rigle și guide-lineuri, după care firele tale care se regenerează strică armonia formei podoabei capilare și trebuie șterse cu guma, pardon, tunse.

3. Nu îi cere să îți scoată ochii roșii dintr-o poză. O să ajusteze toată imaginea, o să îți refacă tenul, mărească sânii, slăbească brațele și per total te va deprima.

4. Nu încerca să faci glume pe seama a ce najpa a ieșit o poză, fie ea și de buletin, că strică tot fun-ul. Graficianul te va lua în serios și îți va explica despre luminuozitate, coduri de culoare, filtre și alte drăcii. Un simplu “E verde, zici că-i Shrek” se va transforma într-o discuție interminabilă despre posibilele erori de la parsingul de informație între diversele profiluri de CMYK și ulterior în RGB.

5. Nu te aștepta să se uite după alte gagici pe stradă, când e cu iubita la plimbare. Asta e de bine. Așteaptă-te însă la faptul că se va holba după fiecare panou publicitar pe care nu l-a mai văzut și pe care îl va scana pentru eventuale greșeli.

6. Să nu îi spui niciodată unui grafician că opera la care el a muncit e urâtă. Îți va innoda chiuveta în jurul gâtului. Se acceptă comentarii obiective și “mie nu-mi place”, dar odată pronunțat cuvântul “urât” run and hide under the bed!

7. Graficienii sunt speciali. Adică sunt ciudați. Faptul că o arzi cu ei reprezintă luarea la cunoștință a acestui fapt, iar indignarea ta la adresa comportamentului lor va trezi doar mirare.

8. Dacă poți să faci ceva singur, e mai bine să nu îi ceri ajutorul. Va lucra ore bune la o chestie banală gen un fundal pentru o prezentare powepoint, până când crede el că astrele s-au întâlnit și razele de energie trimise de ele formează limitele compoziționale ale lucrării. Un banal afiș cu “mi-am pierdut pisica” se poate transforma în ceva nebănuit.

9. Graficienii nu știe să vorbește. Indiferent cât de bogat ar fi vocabularul nostru, când trebuie să spunem ceva important trântim o tâmpenie. O observație simplă și drăguță de genul “Îmi place faptul că te îmbraci în culori calde” se transformă în “Arăți ca un filtru de incălzire LBA!”

9b. Graficianul este blocat în lumea lui. Nu își dă seama că oamenii din jur sunt normali și te trezești că îți trântește câteva fraze despre nujtu ce gradient pe care îl vede el, gradient care pentru oamenii normali se numeste “asfințit”.

10. Desigur, graficianul este exact ca Moromete și vede în lume chestii care altora le scapă. De aceea îi deranjează lucruri pe care alții nu le bagă în seamă. Așteaptă-te să îl enerveze mai tare  faptul că are un bocanc mult mai murdar față de celălalt, decât murdăria în sine. Ori amândoi murdari ori amândoi curați. Tipul ăsta de mozaic impar ne scoate din minți.

That being said, now who wants to marry me?

Yes, mortal? by ~Deathpen on deviantART

Şi pentru că adesea sunt întrebat cum arăta poza de la care am pornit, iat-o aici.

Petaled Memory by ~Deathpen on deviantART

In spiritu Sărbătorilor, baieții de la Apa Nova (cărora le mulțumesc pe această cale) s-au gândit să îmi servească apa rece in tonalități de roșu. Ce idee grozava! Aflându-mă un fecior cu înclinație către cele artistice, degrabă dobândit-am o nouă pricepere – ghicesc temperatura apei după culoare!

E chiar logic, daca stai să procesezi, rece-> frig-> iarna-> roșu ca de Craciun. Caldă -> vară -> hituri proaste -> incoloră. Apa călduță e un fel de toamnă, cu tente de pembe… refuz să mă gândesc la apa primăvăratică!

Vă mulțumesc, rembranzilor!

PS: în sfârșit terminai refacerea site-ului și vă poftesc să intrați pe www.leuldeoras.ro și să îmi ziceți dacă e ceva ce nu vă merge sau ceva ce e absolut incredibil de infect! Thanks!

Lilly Anne by ~Deathpen on deviantART

Intruder by ~Deathpen on deviantART

Care-i faza? Păi, astăzi s-a lansat o culegere de texte, intitulată “Povestind Bucureştiul” şi…şi… şi unul dintre texte este al meu! Şi e despre Bucureşti, e ăsta!

Şi sunt foarte, foarte fericit! O s-o găsiţi prin librării. Da, are şi poze
Şi tot din capitolul “ce am mai făcut eu lately” mai sunt:
Poza asta, cu mine.

Fotomanipularea asta, de mine.

Hai pupimupi!

Doamnelor, domnişoarelor şi boi insensibili vă prezint:

SCALA – Smells like teen spirit

Vă mai recomand de la ei şi “With or without you” . De fapt, vă recomand toată discografia!

Şi dacă mai vreţi să auziţi ceva deosebit, ar mai fi şi The Ukulele Orchestra of Great Britain…

Ah, parcă intră numai bine noua melodie a lui Puya acum!

Arta… ce este arta? Mie îmi place să cred ca o lucrare care te face să te holbezi la ea o vreme îndelungată şi să zici „oaaaa” este artă. O lucrare care îţi imprimă o senzaţie, care te face să simţi ceva în inima aia gri şi horcăindă de orăşean spălăcit, este artă. O lucrare care exprimă ceva, în locul tău, este artă.

Am fost la o expoziţie de artă şi totodată la o întrunire de artişti.

În Club Control, puzzleuri formate din frânturi de personalitate, din bucăţi de suflet, au umplut pereţii. Nici nu era nevoie de prea multă distanţă între fotografii, pentru că două suflete creatoare se deosebeau imediat, întrucât fiecare, ca o oglindă strâmbă, reflecta altfel realitatea.

Artista cu numele bolduit al expoziţiei, o gagică pe care aş strânge-o de gât şi care mi-ar da foc, aşa, numai pentru că mie îmi plac feţele verzi şi ei flăcările, a reuşit să facă ceva van-gogh-ian, dacă imi este permisă exprimarea. Van Gogh a fost unul dintre puţinii pictori capabli să umple un canvas de culorii vii şi fsă facă un desen deprimant. Felicitări ei. O vedeţi dând click pe acest link.

De la aceeaşi expoziţie, vi-i recomand pe: Ideea  , roxralu  şi theShay

Şi ceilalţi au fost grozavi. Daţi click pe şi vizitaţi galeriile ca să vedeţi cum o mai duce arta românească.

Ajung cu puţin înainte să înceapă. Lume pestriţă. Rockeri şi restu. Câţiva cocalari rătăciţi, că, deh, era concert gratis. Unu exclamă: „Bă, frate, să mor io, da e plin de rockeri p-aicea!”. Să moară mă-ta! Şi la ce te aşteptai? La Guţă să facă crowd-surfing? Era bine, că era interzis surfingu şi îl snopea garda!

Aglomeraţie la intrare, agentu de la BGS mă controlează superficial – puteam să ascund lejer un briceag în cur. Asta afară de bâta cu ţepi pe care o car mai mereu în chiloţi.

Ajung în mulţime cam pe la al treilea cântec. Iată impresiile mele:

Cântecu 3: dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-oooooooooo-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-ooooo—o-o-o-o-o-o-ooooo-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâgî-dâg!

Cântecu 4: tadadadatatatatatatata-raaaaaargh-tadadadatatatatatatata-raaaaaaa-a-a-a-a-tadadadatatatatatatata (ăsta a fost mai scurt)

Cântecu 5: păpăpăpăbăbăbăbăbăbăăăă-iaaaaaieeeeieeeiiieeeee-ooo-o-o-o-oa-a-a-a-a-păpăpăpăbăbăbăbăbăbăăăă-iaaaaaieeeeieeeiiieeeee-ooo-o-o-o-oa-a-a-a-a-pă-pă-pă-bă

Sonorizarea e horror. Grupu meu se mută mai în faţă, spre a ne întâlni cu alt grup.
Deja încep să disting diverse.

Cântecu 7: o-o-o-o-o-o-ooou-oănciu-nou-dis-şouz-laiv-ăăăăău-ooooooou-dăgă-dăgă-dăgă-dăgă-dăgă-dăg!

Atmosfera e plină de praf. Iarba se găseşte doar în blunturi, nu în parcuri. Pe jos, ţărână. În spate, ţărani. O adunătură de mandrili sifilitici face pogo în spatele meu. Muriţi de inaniţie, ‘raţi aidreacu!
Idioţii reuşesc să ridice praful şi mai tare. Mă abţin să socializez cu ei, după metoda „head meet rock” , nu de alta, dar mi-am dat seama că eu sunt mai puţin decât câţiva. Başca, s-ar ridica şi mai tare praful.

Sunt visul oricărei femei, un pic transpirat şi plin de ţărână – Zoe Petre, ia-mă acum! Ca să vă faceţi idee cât de mult praf era, când am ajuns acasă şi m-am scobit în nas am scos chestii negre. Şi nu, nu erau rămăşiţele bunului meu simţ!

Well, anyway, Sandra (care btw mi se pare distrugătoarea absolută, un Hetfield feminin) face un show tare. Chiar şi cu sonorizarea infectă, vocea ei are putere şi când urlă o dată „raaaaaaa” ţi se scoală diverse. Mişto.

Spre sfârşit, Big in Japan (bighingeăpeaaaaaa, pt cei care au fost acolo) şi Lords of the Boards (maifiiiiitaaaarbăăăărniiiin).

Per total – bravo Guano Apes, muie boilor cu sonorizarea.