Multe dintre slujbe au avantajele lor, în viaţa de zi cu zi, în acest sens urmează nişte exemple evidente. Un tâmplar are cu siguranţă o masă bună. Un meseriaş are instalaţia sanitară facută perfect. Un grafician îşi poate face singur designul tricoului (nu că ar fi ceva super folositor). O croitoreasă îşi face singură hainele. Aţi prins ideea, totuşi, există slujbe fără avantaje…

Ce beneficii are un redactor? Dar un pompier? Un chelner? Cam aiurea, nu? De ce? Pentru că slujba lor nu îi ajută cu nimic calumea în viaţa de zi cu zi.

Unii au avantaje, avantaje în ce? În atingerea unui scop, bineînteles! Ce scop? Păi. Unu e hedonist, altu e materialist, alţii vor doar să supravieţuiască, scopuri, periscopuri, cu toţii le avem.

Totuşi, există o variabilă comună de care avem cu toţii nevoie şi anume dolarul. Vrei un merţan – trebuie bani, vrei să te distrezi la mare – trebuie bani, vrei să haleşti 3 pizza si 2 shaorma – trebuie bani, vrei să fii un artist visător – tot îţi trebuie bani ca să ai ce mânca (sau ce bea).

Acum, cam cât mă ajută pe mine în atingerea scopului meu beneficiul oferit de specializarea mea în câmpul muncii? Păi, nu foarte mult, asta ca să nu zic nimic de ăia care chiar nu au avantaje.

E cineva mai presus? Da! La fel cum cel care lucrează cu lemnul îl cunoaşte, ştie cum să îl ia, să îl întoarcă şi să scoată ce-i mai bun din el, cam aceleasşi abilităţi le au şi cei care lucrează cu banii la nivel de la mediu în sus. Nici măcar nu mă refer la marii granguri, nu, vorbesc de finanţişti, de brokeri, de cei din tagma lor. Lucrezi cu banii, avantajul tău e că ai mulţi bani la rândul tău. Ştiu că nu pare cine ştie ce lucrul pe care tocmai l-am spus, dar vă rog să contemplaţi universalitatea potenţei acestui beneficiu.

Orice obiectiv superficial este mai uşor de atins atunci când eşti full de bani. Banii cu siguranţă nu cumpără fericirea, nu răscumpără nopţi pierdute la muncă şi nu fac nici pe departe cât alte valori, dar… trageţi fiecare o concluzie aici.

Ca să închei postul ăsta, conchid că trăim într-o lume haotică şi proastă. Iată că Terra a avut (şi are) atâţi înţelepţi şi totuşi nu a scris nimeni un codex al umanităţii. Te trezeşti în viaţă că de fapt nu ştii cine eşti, ce vrei să faci şi, mai rău, că nu ştii nici cum, nu ai un manual de utilizare pentru viaţă. De asta avea nevoie planeta, nu de cărţi sfinte. Când eşti mic habar nu ai cum vor afecta acţiunile tale propriul tău viitor. Nu ştii nimic. Nu ştii că dacă te vei specializa în ceva anume vei ajunge fără slujbă sau cu muncă multă şi bani puţini sau cu prea multă muncă şi depresii.

Nu ştii nimic. Ne naştem în negură şi nimeni nu ne ajută, pentru că nimeni nu ştie cum. Ai un obiectiv – cum îl atingi? Nu se ştie – alegi o cale care crezi tu că e bună, bazat pe… intuiţie. O viaţă întreagă ţine de o zvâcnire adolescentină către un anumit domeniu. Valenţe, carenţe, excese – cu astea justifici decizia şi la un moment dat constaţi că hopa, ai luat-o pe un drum nasol. Constaţi că deciziile anterioare au fost nepotrivite pentru obiectivul tău de acum. Poate era bun un beneficiu pe care nu îl ai. Nasol.

Debusolarea asta îi aruncă pe unii într-o viaţă mediocră, pe alţii în braţele unei lumini aşa-zis călăuzitoare a unei religii, pe allţii îi face să se agite şi să îşi pună întrebări.

Unde eşti?