Home*** Am ajuns la fizioterapie, ca ultimu boşorog. Sau ca un atlet de performanţă. Am ceva păr alb, dar o prefer pe a doua. Ca orice cocalar fotbalist – I’ve got a bad knee. Atâta că nu-s cocalar şi nu joc fotbal. ***
Aparent, entorsa care mă pusese în baston acum o lună s-a lăsat cu ceva daune la menisc şi ligamente. Totally not sexy, dar nu despre asta scriu. Ieri, când am fost la consultaţie, la ortoped, mai erau p-acolo şi ceva tineri neastâmpăraţi. Azi, numa piese de anticariat. Moşi şi babe din epoca victoriană, mirosind a Eau du Morgue.
Vine asistenta. O tipă sexy, la vreo 20 de ani, cu fundul rotund şi sânii mari, îmbrăcată în haine albe, strânse pe corp. Mă priveşte cu subînţeles, mă introduce într-o cameră, departe de ochii hulpavi ai lumii şi mă întreabă dacă am mai făcut asta. Fără să aştepte răspunsul, îmi explică inutilitatea textilei. Îmi dau jos pantalonii, ea îmi spune să stau pe pat, se apropie şi îi simt mirosul plăcut. Se apleacă, îi simt mâna experimentată pe mine şi… îmi fixează pe genunchi partea mobila a aparatului de ultrascurte. Normal.
Din cameră aud sunetele de pe hol. Aici începe teatrul absurd.
Hol de apartament, transformat în sală de aşteptare. Pe scaune, O babă, Altă babă şi Baba terţă. Ceasul de pe perete arată 08:45. Atmosferă de apatie. Dintr-o dată, sună interfonul!
O babă (placid): „Sună telefonul…”
Altă babă: „Aha!”
Interfonul continuă să sune. Babele par neafectate.
O babă, mirată: „Măi, dar ce insistent e!”
Altă babă, explicativ: „Da, păi, aşa e când eşti tânăr. „
Interfonul continuă să sune cu indărătnicie. Babele fac un display de nonşalanţă, până când una devine iritată de ţârâiala neoprită.
O babă, cu ton ridicat: „Dar du-te tu şi răspunde!”
Altă babă se duce să răspundă şi zice mirată: „Dar cum fac, că n-are receptor?!”
Baba terţă, cu calmul unui tehnician experimentat: „Păi, n-are, că e interfon! Tre să apeşi pe butonul mare şi se deschide!”
Altă babă apasă pe ce-i vine. Interfonul e reluctant la dorinţele actriţelor din Asilum Break.
Se aude vocea asistentei: „Tre să apăsaţi pe butonul din dreapta şi dup-aia pe cel din stânga. Scrie şi sub el.”
Altă babă fie apasă corect, fie altcineva deschisese uşa beteagului de jos. În orice caz, ţârâitul se opreşte, iar Altă babă se stropşeste: „Nu mă pricep la aşa ceva şi oricum nu e treaba mea să fac asta!”
Altă babă se aşază din nou lângă camaradele ei, oftează, iar scaunul pârâie sub corpul ei felin. Moment de tăcere, după care Altă babă conchide: „Eu credeam că sună telefonul”
Conversaţia celor trei îşi recapătă tonul apatic, se aud doar sunete difuze, din care se poate totuşi distinge un subiect steril, despre faptul că „animalele simte şi ele”. Asta până să sune soneria.
Babele, iritate de incidentul cu interfonul se zborşesc rapid, în cor, de data asta:
“Dar de ce sună? Ce-o vrea? Cine-o fi? Şi de ce sună atât? N-ar putea să nu mai sune? Dar ce suntem noi aici?”
Cirovăiala e în toi, iar anumite delicii verbale se pierd in talmeş-valmeşul de vocabule. O babă vrea să rezolve situaţia: „Dar du-te tu şi deschide!” se aude vocea ei.
Altă babă, ireverenţioasă: „Dar de ce tot eu?”
O babă, pe ton dezamăgit: „Las, că rezolv tot eu…”
O babă deschide uşa, iar înăuntru apare Baba senilă care salută cu o voce timid[ a omului care tocmai a venit din frig. Conversaţia se opreşte pentru scurt timp, până când Baba terţă se decide să spargă gheaţa: „E Mărţişorul…” spune, ea imbietoare la un pahar de vorbă.
Baba senilă replică prompt:”Azi e mai cald decât ieri!”
)
***