*** Salut, sunt Făt-Frumos și am avut o problemă cu auto-controlul. Au trecut 3 luni de când nu am mai bătut niciun zmeu. Bună, eu sunt Sânziana și sunt dependentă de Făt-Frumos. ***

Acu ceva vreme, citeam eu o carte, numită “Urzeala Tronurilor“. Și in cartea aia, unul din personaje, pe nume Sansa, o fată răsfățată de nobil, gândea că își dorește ca prințul cu care se va mărita să fie exact ca cel din poveștile pe care i le citea dădaca. Un prinț care să bată căpcăuni. Un prinț care să o apere. Care să fie cavalerul ei galant. Un Făt-Flumoth.

Atunci am avut o revelație și mi-am dat seama că am citit povești degeaba când eram mic și că nu am înțeles mai nimica din ele. Tot atunci mi-am dat seama că femeile îl caută multă vreme pe Făt-Frumos-cu-Paloșu-Vârtos-și-Portofelu-Gros. Și asta chiar dacă nu o recunosc.

În perioada în care au fost concepute poveștile pe care le citim noi acum, oamenii încă mai credeau în tot felul de nazăriri fantastice. Mințile slabe se înfricoșau cu ușurință. De aia, Făt-Frumos era un apărător. Zdrobitor de căpcăuni și alte alea. Acu, Harap-Alb omoară cel mult o libarcă, cu talpa de la bocanc sau te apără de un maidanez, cu vârfu de la ciocată. Dacă e-n sandale, ai belit-o!

Acum nu mai vin mongolii (a se citi “orcii“) peste noi și nici nu mai trăim prin păduri (nu majoritatea, cel puțin), să ne speriem de cerbu cu stea-n frunte. Acum căpcăunii sunt alții. Căpcăunul facturilor, căpcăunul plictiselii, al vacanței la Vienna și al genților/pantofilor de designer. Pe la o vârstă, căpcăunul singurătății. Sabia nu mai e din oțel strălucitor, cu vulturi pe apărătoare, ci e albastră, dreptunghiulară și îl are pe Caragiale în partea dreaptă. Bidiviul care înainte păpa jăratec, acu halește 15 la sută – pe motorină! Iar ajutoarele gen Fomilă și Setilă sunt Gigi de la financiar și Nico de la tribunal. Și Fernando de la Caransebeș.

Pe la vârsta când femeile realizează că bărbatul perfect nu există (sic!), atunci încep să îl caute fervent pe Făt-Frumos. Au totuși o listă întreagă de căpcăuni de învins, nu? Știți voi – Love me, feed me, never leave me! Ah, si daca se poate – entertain me! Please! Pe la o altă vârstă își dau seama că nu doar bărbații sunt imperfecți, ci și ele (sau NU MAI sunt, că au îmbătrânit). Abia atunci încep să aprecieze și alte calități, până atunci ignorate. Nu le zic eu, le știți voi.

Anais Nin zicea că e greșit ca o femeie să își dorească un bărbat care să îi construiască un castel, în loc să și-l construiască singură. Deșteaptă gagica. Probabil că a cărat multe roabe de cărămizi de una singură. Mai ales post-Henry, heh!  Ce-i drept, un proverb din popor zicea, incă dinaintea ei, că în viața asta te poți bizui numai pe tine. Și cică așa e.

Oricum, suntem o specie de tăntălăi și nu învățăm nimic din trecutul nostru. Un tratat de psihologie de azi o sa fie valabil si peste 200 de ani. Proverbele din antichitate inca funcționează de miniune. Meh. Firiialdreacu, Făt-Frumos!

*** Câteva considerații generale asupra posibilității simultaneității existenței frumosului și inteligentului în același recipient ***

Eram io ieri la sală și voiam să bag grav dă tot pă aparate. Bă, frate, da nu mergea treaba deloc, că în seara de dinainte nu prea le avusesem cu somnu. Primu impuls a fost să cumpăr un baton energizant – da țeapă, că nu mai erau, așa că m-am dus până la magazinu din apropiere și mi-am luat un Snickers, gândindu-mă că o sa fac ca în reclama aia cu moșnegii.

Well, ce-i drept, în timp ce molfăiam la batonu de ciocolată, citeam că are 1000 de calorii so when that shit kicks in, o să fiu blană-rachetă, mi-am zis! Foarte adevărat, în cam 5 minute rupeam pieptu la înclinată, de n-aveam aere. Și tot antrenamentu a mers brici, ca să fiu sincer.

Pe urmă, însă am mai gândit “Bă, da ce dracu am mâncat io azi? Păi, cereale, niște pui cu fasole verde, 1 iaurt, 2-3 biscuiți și niscai caise… păi bine mă bou coclit – de unde pizda mă-tii să ai forță-n tine, dacă mănânci ca o sclifosită?” Pe urmă mi-am mai dat seama de altceva – total aleatoriu, nu am halit niciun pic de pâine și nici ceva dulce nu am mâncat (fotomodeală mă fac) – asta înseamnă că am glicemia scăzută. Iar glicemie sub valorile normale, înseamnă stare de fleoșcăială, functionare sub capacitatea normală șamd. Evident, batonu a intrat pe sistem (sugar spike, hell yeah!) și de acolo a pornit uzina. Pam-pam!

Well, anyhow, de la toată treaba asta, mintea mea a tras niște concluzii. Orice bou știe că dacă nu mănânci cum / cât / ce trebuie, nu ai energie în tine și nu ești bun de nimic. De asemenea, capacitatea de învățare, asimilare etc este puternic afectată și ea. Și nu mă refer doar la a învăța anii în care a trăit Ștefan cel Mijlociu, ci la a învăta orice, absolut orice, de la tehnici de agățat, până la cum să dansezi ca Shakizda.

Acuma ce știm noi despre femei? Știm că în adolescență le pocnesc complexele de inferioritate, se simt urâte și nasoale, drept pentru care decid ele (ca niște adevărate nutriționiste) că ar fi o idee bună să se înfometeze, ca să arate bine. Nu zic ba, unele chiar nimeresc o dieta bună și se fac bune-n draci… celelalte, fac doar greva foamei și atât. Well, efectele înfometării sunt clare, iar aceste tinere cu mult potențial, în perioada adolescenței, când personalitatea lor ar trebui să capete sarea și piperu, plus ar trebui să asimileze multe cunoștințe, atât despre viață, cât și la nivel cultural, se infometează. Și știți voi expresia aia cu “Ce-ai, bă, te-a prostit foamea?” – ei bine, fix despre asta e vorba. Nu mănânci, rămâi legumă. De aia pe la 20 și ceva de ani, după mulți ani în foame, săracele ajung să aibă o minte tot cam de 16-17 ani, nu se prind la glume, mă plictisesc și în general sunt toante.

Eu reușesc (uneori) să ies cu tipe care arată bine și au și ceva în cap, suficient cât să mă simt bine cu ele. Deci de putut, se poate! Dar nu daca stai să mori de foame. Pam-pam, again!

However, concluzia postului ăstuia e alta – toată chestia aia cu bărbatu tre să își găsească femeie cu câțiva ani mai mică, ca să fie la același nivel – ei bine, chestia aia tocmai s-a dus pe pulă. Pentru că noi băgăm în noi ca sparții, de aia! Știam eu că shaormele alea nu au fost inutile )

*** Serialul ajunge la un episod important, în care discut despre pițipoance și rockăreala. ***

Am fost la Sonisphere la toate trei zilele. Manowar, Metallica, Rammstein, fuck yeah! Culmea dreacu, plin de pițiponcăreală, la concertele rock. Pițipoance la standuri, desigur, la Fuborg, La Jaques Danielle și la alții.

Ma uitam la ele în prima zi, vizibil lezate de spurcăciunea rockărimii – așa, ‘rați ale dreacu de maneliste, sper sa crape adrianu-n voi!

Ziua doi – mă așteptam să fie astea deja ofilite, însă cum mă deplasam eu tacticos să îmi cumpăr licoarea cerbului cruciat, mă uit în stânga și-n partea opusă stângii și observ că ale dreacu pițipoance se adaptau. Erau zâmbitoare și dădeau din cap. WTF?! E Slayer, mutantelor ce sunteti, nu trebuie să vă placă, blasfemie!

Ziua trei, după big fouru din ziua precedentă, astea deja se căliseră si pe la Stone Sour, nu numai că dădeau din cap, dar începuseră să se și bălăngăne și să dea din fese. Deci nu! Nu, fir-ar mama voastră, voi acuma trebuie să vă tăvăliți pe jos în agonie și să sfârâiți în suc propriu! Nu! Nu! Nu! Ce dracu se întâmplă?!

Cum am observat eu astea? Dincolo de spiritu meu moromețian, alea se întâmplau să fie bune ) Oricum, versatilitatea fonică a pițiponcărelii dovedește încă o dată ce animal adaptabil este omul.

In următorul episod:Despre proprietățile balistice și aerodinamice ale pizdei.

Până atunci, însă, vă las cu întrebarea care a bântuit omul de la ontos încoace: “de ceeeeeeeeeeeeeeeeeeee?!??!?!!!”

*** Despre modul in care neplăcutul este manipulativ ***

Eu sunt grafician. Lucrez in marea si frumoasa industrie publicitară. Uneori, cand fac un design serios (fără 10 mii de culori sau fără știu eu ce ilustrații ușor hilare) există o șansă de a auzi replica “E cam comunist – nu e bine” . Cu asta m-am obișnuit deja. Însă recent mi s-a spus să tund barba unui vrăjitor, dintr-o ilustrație, pentru că arată ca Moș Gerilă – și e comunist! Chestia asta m-a frapat. Lăsând la o parte implicațiile socio-politice, atât comuniștii, cât și naziștii aveau niște graficieni extraordinari – în general graficienii de propagandă sunt minți strălucite. Aș vrea eu să pot face o ilustrație comunistă, în adevăratul sens. Așadar, grafica de tip comunist, nu este una slab calitativă, ci doar puternic impregnată de doctrină.

Well, trecănd şi peste asta, în mintea unora, orice care poate avea un pic de legătură cu comunismul este rău. Așadar, orice design comunist este respins. Dar există și reversul medaliei – dacă nu vrei să pari comunist, faci X. Iar cum majoritatea se fereşte de această idee, cu siguranţă va face X.

Foarte interesant de remarcat că oamenii ar face foarte multe, doar să nu le fie aplicată fix eticheta de care se feresc cel mai tare. Oamenii fac foarte multe pentru imaginea lor, poate mai multe decât pentru sine. (îmi vine întrebarea simplă, legată de manipularea imaginii în public – câți preferă să poarte haine largi în loc să slăbească?)

O formă rudimentară de manipulare întâlnită la copii – “N-ai tupeu, dacă nu faci X”. Iar cum e un lucru ştiut că fără tupeu nu poti fi cool, e lesne de înţeles că dacă faci X, eşti cool.

Egală în empirism este şi metoda sefilor de galerie de a agita suporterii, pe modelul “Cine nu sare, cine nu sare, ori e gabor, ori e prost de moare”. Evident, nimeni din galerie nu îşi doreste decesul în urma prostiei, drept pentru care, toată lumea sare. Unii zahăr.

Modul în care individul este perceput de semenii săi are o importanţă majoră, la nivel personal. Aşadar, atacând imaginea unui ins sau, mai bine zis, atacând modul în care un individ consideră ca e perceput – îl poţi manipula cu uşurinţă. Doar cu toţii ne dorim să fim plăcuţi, acceptaţi, iar pe piaţă – să vindem. Şi ne întoarcem la Fereastra lu JoHAri.

Iată cum de-alungul istoriei, fidelitatea femeilor a fost întreţinută prin simpla lor atingere cu vocabulele dizgraţiei. Am mai discutat asta, într-un post anterior, nu revin. În aceeaşi categorie intră şi virtutea bărbaţilor, codul cavaleresc, onoarea nobiliară și multe altele, stabilite pe principiul “ca să fii bărbat adevărat…”

Este facil de remarcat că în anul 2010, femeile sunt mai libere sexual, iar bărbații s-au îndepărtat, atât în aspect cât și în gândire, de tiparul masculin consacrat. Percepând asta ca pe o scăpare de sub gheara manipulării în masă, o putem numi “evoluție”? Sau nu am făcut altceva decât să schimbăm forma de manipulare, lucru care se va remarca abia peste câteva generații?

*** Despre influențele prostiei masculine asupra sexualității feminine și, indirect, asupra propriei fericiri. ***

Ce incerc sa dovedesc – mitocănia barbatilor se întoarce împotriva propriului sex și se întoarce with a vengeance.

Specia umană e o specie de animale inteligente. Și subliniez animale! Și ce poate fi mai animalic decât pornirea de a ne fute? (probabil că instinctu matern și dorința de apartenență la un grup, dar eu vreau sa vorbesc de futai, so shut it)

Ei bine, toți ne-am fute în draci. Toți bărbații o și recunosc. Eu am așa, o vagă bănuială că și femeile își doresc asta la fel de tare, ba chiar unele mai tare. Bun. Deci, de ce nu ne futem în draci? De ce nu avem pe stradă cabine de futut, în 2010? Vă zic eu, pentru că bărbații sunt niște imbecili! Mulțumesc.

Sunt tip și mă fut cu 3 gagici, simultan. Ce sunt? Un mega-futălău, desigur! Dacă ești tipă și faci aceeași chestie, ce ești? O mega-futăloaica? Da, poate pentru 5% dintre bărbați. Pentru restu, esti o curvă. Huoooo, meriți să fii lapidată! Cum să aibă o femeie aceeași dorință sexuala ca un bărbat? Doar femeile stau pe piedestale și se cacă levănțică, din care fac ăștia odorizante de cameră, nu? Ei bine, genu ăsta de gândire retardată cauzeză lipsa cabinelor de futut pe străzi.

In urma unei discutii (de ieri) cu Lorena, zic – “Hm, oare cum ar fi dacă nu am insulta femeile de fiecare dată când nu se zgârcesc la a oferi senzualitate? Oare am avea parte de asta mai des?” Dacă ai un tovarăș care face cinste cu bere, arunci cu “da-ți-aș, lua-mi-ai, propti-ți-aș” în direcția lui? Cred că nu. Așadar, de ce o facem cu femeile care oferă ceea ce de fapt, chiar ne dorim? Oare dacă femeile nu ar mai fi atât de des insultate, nu ar ajunge să fie la fel de libere, sexual, ca și noi? Ba probabil că da, probabil că am avea cabinele alea pe stradă. Dar nuuu, tre să existe mereu adunătura aia de labagii frustrați,  care să înjure în dreapta și în stânga. Hmda.

OK, nu ne futem pe stradă în 2010, n-o să murim din asta. Altceva e mai nasol. Mult mai nasol. Dacă ești femeie și vrei să te fuți, fără ca lumea să spună că ești o curvă coclită, trebuie să implici sentimentu în discuție. Sentimentele astea sunt, uneori, doar plăsmuiri fantastice și atât. Pentru că nu tot timpul e vorba de dragoste și adesea e vorba de sex. Doar sex.

Atunci apar păcăleala de sine, minciuna și alte mizerii similare. Și cu siguranță că uneori, oamenii pun botul la falsități, mai ales dacă par a fi exact lucrurile pe care le căutau. Și așa ajungem să trăim în minciună și în vis, ajungem să credem că suntem struțocămile, când, de fapt, suntem rinocerbi.

Trezirea e mereu cu cădere din pat. Dezamăgire e ceva bun, însă. Amăgirea a fost urâtă, fără niciun dubiu.

Așadar, insultele bărbaților la adresa sexualității feminine, le fac pe acestea din urmă să creeze un sistem legitim de apărare, bazat pe fals și uz de fals. Toate astea conduc la nefericirea ambelor sexe și la constrângeri sexuale. Ne place sexul, nu ne place durerea (Dolorem Ipsum) – de ce nu facem tot posibilul să avem ce ne dorim? De ce continuăm în prostie? Dumnezeule, din ce specie idioată facem parte!

*** Pentru că n-am mai scris de mult despre chestii legate de femei, care mi se întâmplă doar mie… ghiciţi despre ce e postu ăsta! ***

Aseară eram la o băută în Arcade, cu nişte prieteni. Întâmplător, în fiecare an, cel puţin o dată, una din prietenele mele sărbătorește o zi de naştere, şi dă de băut.
OK, deci, Arcade, party-party, drinky-drinky + poze. Acuma, nu știu cât de civilizat e să îți faci poze într-un local și sincer că nu îmi pasă, oi fi eu leu de oraș, dar îs mai de periferie așa. Cert e că altora le păsa.
Așadar, de la o altă masă, către noi:

Ea: Nu ne faceți și nouă poze?
Eu: Ba da, cu maimuța sau fără?
Ea: Cu!
Eu: Sunt celebru, mă cunosc vreo 5 persoane, hai încoa, la poză!

*gagica se mobilizează și tragem 2 cadre, pac-pac, oh, yes, baby, show me what I want to see, make love to the camera etc*

Eu: gata, madam, da-mi și-un mail, să îți trimit pozele!
Ea: *****_***_***** [nu va zic mailu, ca dati spam cu viagra si ceasuri, va stiu eu!]
*ma mut la loc la mine la masa, la care ea urla din nou *
Ea: Da’ numaru de telefon nu mi-l ceri?
Eu: Nu, ca nu pot sa-ti dau poza prin telefon.
Ea: Da’ poate vrei sa ma suni!
Eu: Da’ poate sunt timid!

Sec de Murfatlar

Si super melodie, descoperita recent.

*** Când zic că am făcut trei femei să ofteze după mine, I really mean it. După mine, adică… eh, las că vedeţi voi… ***

Azi mă plimbam cu tramvaiu 41, cum îmi place mie dimineaţa, pe răcoare. În tramvai, în faţa mea, o fereastră deschisă; în jur, oameni – ca să vezi, unde s-or duce, ai dreacu?

Gagica din stânga-spatele meu are inspiraţia glorioasă de a închide fereastra. O duduie ipohondră se agită de moarte, de la vreo 2 metri mai în spate:
- Lasă geamu’ deschis, te rog, că nu e aer deloc. Suntem mulţi şi nu e aer!
- Pe mine mă trage curentu’! răspunde scurt anaeroba.
- Dar nu mai e niciun geam deschis! argumentează prompt sufocata.
- Dar pe mine tot mă trage curentu’! o taie sec inamica oxigenului.

Urmează tăcerea mieilor. Nu behăie nimeni pe o rază considerabilă, până peste vreo 2 staţii. Contemplu gândul de „Eu cum plm de am aer? Poate pt că îmi dau aere? Da nici curentu’ nu mă trage… poate doar la somn, că sforăi pe mine în tramvel!”

Se urcă, la Plaza, ceva care acum multă vreme fusese babă. Se postează fix între mine şi curva care se arde cu curentu’. Descompusa vorbeşte (uimitor) către mine (fascinant):

- Mai împinge şi tu un pic geamu’, că nu e aer deloc!

Normal că nu e aer deloc, dacă motopompa aia din spate îl aspiră pe tot ca să i se facă ăsteilalte curent între urechi! Oricum, de mirare faptul că acea… erm…. entitate pe bază de carbon (că doar la asta se poate încadra) nu conştientiza două chestii: 1. că nu mai respiră de mult 2. că oxigenul catalizează procesul şi aşa avansat de putrefacţie în care se afla.

Mă uit în spate şi sesizez că toate 3 sunt cu ochii pe mine ca pe încărcătorul acumulatorilor de la vibrator. Oare ce am să fac?

Ei bine, decid să execut cu exactitate cerinţa evadatei de la cimitir. Aşadar, întind graţios indexul de la mâniţa mea dreaptă, către mâner şi, din 3 imbolduri scurte, deschid fereastra aproape o palmă. Se cheamă că am „împins un pic geamul”.

Toate 3 au oftat! Simultan – aaaaaaaăm.

Au oftat după mine, adică în spatele meu )

Sufocata era atât de aproape de a avea aer, iar cealaltă atât de aproape de a nu fi trasă de curent… ah, ce viaţă tristă! Lilith probabil că îşi trăgea palme cu picioru, peste jmaf (în sinea ei) la gândul că după atâtea mii de ani, un bărbat face, în sfârşit, exact ce i se cere – şi face o tâmpenie!

Blană-rachetă!

*** Poezie sau mai degraba nişte gânduri puse în ceea ce se vor a fi versuri… ***

Linii

Izvorăşte, curge şi nu se opreşte,
Când se termină, alta porneşte,
Doar o curbă lină, fără de cusur,
Legătură-ntre real si visul pur.

Două linii, altfel simple, fară sens,
Împreună-s, logic, un contur intens!
Oh, linii, linii, graniţe de siluetă,
Fină, lină, răzuită parcă de racletă…

Linii curbe, să ne bucurăm de ele!
Căci în noaptea neagră, fără stele.
Graficianul absolut şi o scânteie,
Au făcut miracolul numit femeie.

*

*** Un post despre femei şi lipa-lipa! Femei în centru şi la metroaie. Luaţi de cetiţi, fârtaţilor! ***

Eu mă duc la muncă. Eu ma duc la muncă folosind metroul.
La metrou sunt femei.
Femeile pot fi imbecile.
Asta a fost ipoteza.

Intriga: port 42-43. Femeilor nu le place asta.

Desfăşurarea acţiunii:

Castratoarele universale se simt oprimate de faptul că bărbaţii au tălpile mai mari decât ale lor, drept pentru care, printr-un impuls friedanist, ajustează situaţia.
Porţi 43? Na, fraiere! Îţi arăt io ce bine era dacă aveai laba mai scurta cu 5 cm! Cum? Păi te calc pe bombeu! Na, fabrica de neplăceri, ce eşti!

Pe scurt, pizdele mereu mă calcă pe picioare la metrou.

Deznodământul:

Dumi se uită urât, Boris trage maneta, apare Fernando, situaţia e gravă – pizda rămâne la fel de indiferentă la privirea ta criminala, ca Dumnezeu la rugăciunile unei canceroase fără un sân.
Concluzia: femeile îşi trăiesc viaţa în stilul lipa-lipa – se agită pe o suprafaţă nedefinită şi în mod inconştient pe unii îi calcă pe bombeu, iar pe alţii îi inghioldesc cu sânii. Niciodata nu ştii ce te aşteaptă.

Şi, apropo de lipa-lipa, ştiţi cine mai face lipa-lipa? Vă zic eu – raţele pe ciment!

Eram în Cişmigiu cu gagică-mea şi ne holbam la păsăretu de pe lac.
Erau aşa: vreo 15-20 de raţe (de mai multe tipuri), vreo 10 lebede negre, 2 buhai de baltă şi nu mai mult de 5 gâşte.
Vine o bălăloaică pe role, urlând către gibonul pansat din spatele ei:
- Hîîîhîîîhîîîî, ia uiteee băăăăîî, ce de gâşte!

I have no further comments. Lipa-lipa!

*** Aseară am avut o discuţie interesantă cu o tipă şi mai interesantă, în urma căreia am reuşit să patentez câteva metode ultra-sigure de a agăţa gagici pe net. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce ducese, dar o săteancă, două tot o să atrageţi. ***

E complicat? Sigur că nu! O poate face orice prostălău? Cam da, dar trebuie să cunoască pe sine întâi şi să ştie ce vrea de la viaţă. Care e ideea de bază din spatele acestui concept? Păi, e simplu – dacă vrei să o cucereşti pe una pe Net, trebuie să îi arăţi pula, dar într-un mod special. Încă lucrăm la metode de agaţament pentru unguri şi lesbiene, deci ţineţi aproape!

Acum să personalizăm toată treaba – că îi arăţi poze cu pula ta e una, dar ce vrei să comunici? Ei bine, în acest sens, iată un ghid numai bun al ipostazelor fotografice.

Eşti Romantic – poţi să îti bagi pula în trandafiri ori în petale de trandafir saaaau poţi să îţi bagi pula într-un bol cu spaghete. În al doilea caz ai 2 avantaje – 1. Că oricât ai avea de mică pula, în comparaţie cu spaghetele, tot pare un monstru. 2. Dacă mai pui în poză şi o lumânare, deja e cină romantică

Eşti un Bad-boy – pentru asta e musai fie să ai pula incredibil de mare, fie să ai cunoştinţe de PhotoShop(e evident de ce). Ideea e să faci o poză pulii (dacă e foarte mare poţi să îi pui şi nişte hăinuţe sau accesorii) şi să scrii pe ea: “Nu mă interesează nimic, doar mă laud.” Cu asta le spargi pe toate!

Eşti Evlavios – nimic mai simplu! Tot ce trebuie să faci e să îi tragi o poză contre-jour pulii, în care lumina puternică să o facă să pară o siluetă divină. Dacă nu cumva ai instrumentu incredibil de mic, toate enoriaşele vor crede că l-au văzut pe Sfântu Duh, cel însămânţător de fecioare!

Eşti Manelist – te duci în baie, te sui pe un scaun şi faci o poză cu telefonu oglinzii în care se reflectă pula ta (şi telefonu ultimu răcnet, evident) şi ai grijă să nu ai curu mare, ca să se vadă si prosopu flauşat Versace, agăţat de uşă. Click!

Eşti Rocker – cel mai probabil nu ai nici aparat foto şi nici telefon cu cameră, că dai toţi banii pe băutură, aşa că te foloseşti de alea 2 cărţi pe care le-ai citit în viaţa ta şi scrii o odă pulii, ca să înteleagă goth pitzi aia pe care vrei să o agăţi.

Eşti Bogătan – din păcate pulile bogaţilor arată la fel ca pulile săracilor, plus minus câteva ciuperci comestibile sau nu. Ca totuşi să se vadă o diferenţă, trebuie să îi faci o poză pulii, într-un cadru cu un asfinţit tropical şi câteva dansatoare hula-hula. Dacă se văd şi câţiva sclavi care fac vânt cu frunze de palmier, e perfect!

Eşti un Tocilar – păi, pe tine te-a dotat natura cu creier, nu cu pulă, aşa că sfatul meu e să hackuieşti un bad-boy şi să furi pozele ăluia, pe care, în spiritul Crăciunului, poţi să i le trimiţi şi mă-sii!

*

Dacă ai încercat una dintre metode şi nu a funcţionat, înseamnă că eşti retardat şi că ai aplicat-o greşit, de aia nu a mers! Dacă apar complicaţii sau neplăceri adresaţi-vă morţilor şi răniţilor mă-sii.