*** Din serialul “Iubindu-l pe Luci”, sezonul 4, “Oricum ajung în Iad, că am împins-o pe măta-mare pe scări” urmează episodul 82, despre învierea Domnului, eu fiind un domn, de felu meu
) ***
După cum unii din voi ştiau, am avut o răceala nashpa, după care a urmat… o bronşită şi mai nasoală (de care încă mai sufăr). Atâââât de nasoală încât o pricomigdala, migdala, amigdala, whatever se umflase atât de tare încât împingea omuleţul într-o parte. Două zile am trăit cu senzaţia de “2 degete pe gât” – să mai aud eu pe vreuna că se plânge de ceva când face sex oral, că o dau cu capu de copac, stâlp de iluminat sau ce găsesc prin preajmă!
Vreo 4 zile am fost mort, noroc că nu s-a prins nimeni decât târziu şi acum că am înviat mă bucur şi de colivă. Ehem, daţi-mi voie să îmi cânt ceva:
Hristos a înviaaaaaat din morţi,
Cu moaaartea pe moarte căcââând
Şi celoor diiin mormiiiiiiinteeee
ViAAAAţă dăăăruinduuu-leeee
Din cântecelul de mai sus ce deducem noi, copii? Păi, unu, că Iisus era Undead (deci trebuie împuşcat cu shotgunu) şi doi, că era şi necromant, dar într-un stadiu foarte avansat.
Acum îs şi eu proaspăt întors dintre morţi, deci hai să facem o tradiţie sau ceva de genu. Suferinţa mea a mai rezolvat şi ea câteva păcate strămoşeşti care i-au scăpat lu’ tovarăşu Iisus, deci propun ca de acum încolo femeile să poată să meargă din nou dezbrăcate pe stradă, exact ca în grădina Edenului. Bărbaţii vor fi constrânşi la a purta prezervative, iar nasoalele de orice tip vor fi considerate regn vegetal şi înapoiate pădurii care le-a plăsmuit.
Cu alte cuvinte, eu sunt deliric, momentan, fiindcă bronşita mea a ajuns într-un stadiu decent şi acum suntem la tratative, eu mai dau un ceai, ea mai reduce din tuse, faze d-astea. Oricum, mă port frumos cu ea, ca în curând să îmi dea papucii
)



Home