Din decor facea parte o piscina neterminata in care erau aruncate o groaza de bucati de BCA (si tot felu de gunoaie) si in care Casca a aruncat initial doar un scaun si ulterior si alte chestii. Praf din belsug peste tot si niste boscheti dubiosi despre care Lenin a descoperit ca sunt de hrean.

Casca scoate un gratar de pe sub niste rigips, Lenin se duce sa spele grilajul, Bogi aduce laptopul si boxele, in timp ce eu ma ocup cu mutatul bauturii, din cutii in stomac. Ca sa pornim focul, Casca gaseste niste bucati de lemn, unele prea mari din pacate. Pe de alta parte, da-mi o bucata de lemn si un tarnacop si o sa vezi ca eu chiar is descendent de-al lu Burebista. Doua minute si cateva urlete mai tarziu i-am aratat eu lemnului cine e mai destept… bucatile sparte de mine nu au fost niciodata aruncate in foc, dar plm, viata-i grea si nu toti poate…

Pana la urma toate bune si frumoase, micii ardeau pe gratar, noi cu foamea-n glanda, mai trebuia sa se prajeasca vreo 5, cand… ding dong, suna soneria. Ptui, futuz gura ma-tii de viata, era patronu cu femei-sa! Cum eu cu Lenin eram clandestini, facem hâldâc (respectiv ţuşti) intr-o camaruta dubioasa plina de materiale de constructie si jeg, in speranta ca ala nu are treaba p-acolo. Emotii maxime, insa Casca, un diplomat iscusit reuseste sa alunge primejdia. Pfiui.

Pana la urma se fac micii si ii halim, dupa care punem si niste branza pe gratar. Cat timp se prajea branza, pornim o discutie cel putin interesanta despre terorism ca forma de revolutie a unor celule dizidente, carora le lipeste puterea politica. Discutia deriva spre PKK si Tara Bascilor, cand Casca tine sa ne ilumineze si povesteste cum i-a aruncat un tip unui alt tip un cauciuc de Dacie in cap sau ceva de genu. Cert este ca povestirea lui nu putea fi completa fara gesticulari, drept pentru care se ridica, se agita si… darama gratarul. Se uita la el cu nepasare, la care eu, linistit: “Ba, vezi ca ai daramat branza.” El, contempland dintr-o perspectiva nihilista, ca un adevarat filozof al secolului XXI, zice: “Ah” dupa care continua: “Poti s-o mai mananci, ca nu ne-am cacat p-acilea”.

Tough luck. N-a mancat-o nimeni, branza a avut aceeasi soarta ca si scaunul – jmanghi! In piscina cu ea! Casca este campion la aruncat gunoaie in piscina, asa ca dupa branza a mai scos si un hrean din balariile alaturate si l-a aruncat si pe ala. Gandirea lui este inca un mister pentru umanitate.

Cam ce localuri m-ati vedea voi frecventand? Pai, imi plac locurile cu cafea buna si muzica lenta. Imi plac locurile unde pot sa beau linistit, ascultand muzica de calitate. Dar cel mai mult dintre toate, imi plac acele localuri unde pot manca precum porcul. Imi plac Excalibur si bodega din piata.

Excalibur este un restaurant situat central, cu un meniu medieval si unde se haleste cu mana, la preturi bune. Mancare multa si excelenta, muzica gen Blackmore’s Night si Loreena McKennitt. Mai multe detalii pe www.loculcavalerilor.ro

Dar cred ca primul local care m-a fascinat cu adevarat si pe care l-am iubit a fost bodega din piata. Te asezi la o masa, cu fata (de masa) alba si cu servetele, vine o tanti si iti ia comanda. Preparatele au colesterol la greu, special facute pentru barbati. Carnaciori, pastrama, friptana de porc si mai ales, mici cu mustar. E genial! Halesti ca porcu, carne cu paine si bei bere – daca poti sa imi zici ca iesi de acolo trist, e clar ca ti-a murit cineva drag. Muzica – nu manele, cum v-ati fi asteptat, ci un Radio 21, care oricum nu e dat suficient de tare cat sa acopere vocile tuturor mesenilor. Una dintre partile cele mai bune ale acestei bodegi e ca daca te duci acolo si nu gasesti loc la masa si vezi mese care nu sunt ocupate, poti sa ceri voie unuia care sta jos, sa stai la masa cu el. Pana acuma nu am fost refuzat niciodata. Preturile, evident, sunt de piata ieftinache, adica micu cu tot cu mustar si paine e 11 mii iar berea 25 (silva bruna).

Cine merge acolo? Pai, muncitori, tarani din piata, tigani, betivi, curve batrane si unii (putini) care au venit sa faca piata si i-a trosnit foamea. Ah…da… si eu!
Fara nici o caterinca, ma simt foarte bine intre oamenii aia, care asa cum sunt si arata nu imi provoaca nici o repulsie, lucru pe care nu-l pot spune si despre anumiti oameni culti si ingrijiti pe care ii intalnesc zilnic.