*** Io sunt grafician. Îmi place termenul ăsta. Variațiunile cuprind graphic designer, art director și alți termeni mai fițoși. Oricum, când zic grafician, mă refer la cel care își câștigă existența prostituându-se grafic. Așadar, la subiect: ***

1. Dacă ești gagică, nu întreba niciodată un grafician ce bluză să îți alegi. Chit că ție îți place roz deschis feminin, graficianul precis va alege o nuanță de magenta care se potrivește cu gri-ul deschis al fustei. Nu îl interesează că nu îți pune ochii în evidență. Potrivirea cromatică e mult mai importantă!

2. Nu întreba niciodată un grafician cum îți stă părul. În mintea lui are niște rigle și guide-lineuri, după care firele tale care se regenerează strică armonia formei podoabei capilare și trebuie șterse cu guma, pardon, tunse.

3. Nu îi cere să îți scoată ochii roșii dintr-o poză. O să ajusteze toată imaginea, o să îți refacă tenul, mărească sânii, slăbească brațele și per total te va deprima.

4. Nu încerca să faci glume pe seama a ce najpa a ieșit o poză, fie ea și de buletin, că strică tot fun-ul. Graficianul te va lua în serios și îți va explica despre luminuozitate, coduri de culoare, filtre și alte drăcii. Un simplu “E verde, zici că-i Shrek” se va transforma într-o discuție interminabilă despre posibilele erori de la parsingul de informație între diversele profiluri de CMYK și ulterior în RGB.

5. Nu te aștepta să se uite după alte gagici pe stradă, când e cu iubita la plimbare. Asta e de bine. Așteaptă-te însă la faptul că se va holba după fiecare panou publicitar pe care nu l-a mai văzut și pe care îl va scana pentru eventuale greșeli.

6. Să nu îi spui niciodată unui grafician că opera la care el a muncit e urâtă. Îți va innoda chiuveta în jurul gâtului. Se acceptă comentarii obiective și “mie nu-mi place”, dar odată pronunțat cuvântul “urât” run and hide under the bed!

7. Graficienii sunt speciali. Adică sunt ciudați. Faptul că o arzi cu ei reprezintă luarea la cunoștință a acestui fapt, iar indignarea ta la adresa comportamentului lor va trezi doar mirare.

8. Dacă poți să faci ceva singur, e mai bine să nu îi ceri ajutorul. Va lucra ore bune la o chestie banală gen un fundal pentru o prezentare powepoint, până când crede el că astrele s-au întâlnit și razele de energie trimise de ele formează limitele compoziționale ale lucrării. Un banal afiș cu “mi-am pierdut pisica” se poate transforma în ceva nebănuit.

9. Graficienii nu știe să vorbește. Indiferent cât de bogat ar fi vocabularul nostru, când trebuie să spunem ceva important trântim o tâmpenie. O observație simplă și drăguță de genul “Îmi place faptul că te îmbraci în culori calde” se transformă în “Arăți ca un filtru de incălzire LBA!”

9b. Graficianul este blocat în lumea lui. Nu își dă seama că oamenii din jur sunt normali și te trezești că îți trântește câteva fraze despre nujtu ce gradient pe care îl vede el, gradient care pentru oamenii normali se numeste “asfințit”.

10. Desigur, graficianul este exact ca Moromete și vede în lume chestii care altora le scapă. De aceea îi deranjează lucruri pe care alții nu le bagă în seamă. Așteaptă-te să îl enerveze mai tare  faptul că are un bocanc mult mai murdar față de celălalt, decât murdăria în sine. Ori amândoi murdari ori amândoi curați. Tipul ăsta de mozaic impar ne scoate din minți.

That being said, now who wants to marry me?

*** În caz că vă întrebați ce am făcut eu în acest inceput de an, iată ultima mea lucrare artistică. ***

Petaled Memory by ~Deathpen on deviantART

*** N-am de gând s-o dau de garduri, filmul se cheamă “Eroul” şi e suedez. Mai jos vedeti imagini din el ori, dacă vreţi să vedeţi în super calitate, daţi click aici. Da, ăla chiar e muianu meu ***

*** Sunt foarte incitat, e prima mea apariţie în lumea cărţii şi, deşi în lumea scriitoricească nu e cine ştie ce, în lumea lui dumi, a neuronului Boris şi a personalităţii secundare, Fernando, trust me, it’s big! ***

Care-i faza? Păi, astăzi s-a lansat o culegere de texte, intitulată “Povestind Bucureştiul” şi…şi… şi unul dintre texte este al meu! Şi e despre Bucureşti, e ăsta!

Şi sunt foarte, foarte fericit! O s-o găsiţi prin librării. Da, are şi poze
Şi tot din capitolul “ce am mai făcut eu lately” mai sunt:
Poza asta, cu mine.

Fotomanipularea asta, de mine.

Hai pupimupi!

*** Nu, n-am murit, asta dacă nu judecăm după miros. Zombie sau nu, iată-mă din nou pe bloag! De ce n-am mai scris? Nu m-a lăsat munca (loc de ingropăciune al simţămintelor şi sechel al putreziciunii, plus panseluţe şi bezele pe alocuri) ***

E aproape 5 fără 20. Respir aerul bucureştean al unei dimineţi de duminică. Apa îmi şiroieşte pe faţă. Stropesc în stânga şi-n dreapta. Alerg prin bălţi. Plouă. Alerg spre casă.

Am fost la frate-miu. Înainte de asta am fost în Suburbia. Înainte de asta am fost la Guano Apes. Înainte de asta am fost la şi la.

O zi lungă, o lună plină şi o ploie puternică, o ploaie care dezgroapă. La fel ca Iisus, ca Lăpuşneanu şi ca Terminator – m-am întors.

*** Azi e ziua mea. A mai fost şi anul trecut. Tot pe 23 iulie. Prima zi din Leu, “86, baby!***

Am făcut 23, pe 23 şi se apropie ora 23 şi aştept să văd dacă mor, cum a prezis Stan…

Ce-am făcut eu azi:
- Mi-am împlinit visul de a da bomboane de ziua mea!
- Am stat la muncă până la 9. Şi da, muncind. Thuper.

Ce făceam anu trecut exact la ora asta:
- Eram la concert la Metallica pe ploaie, la bustu gol, cu o gagică pe umeri.

Ce făceam anu trecut pe la 2 noaptea:
- Mergeam pe jos spre casă, vodka, cola, roacheri şi shaorma

Ce-am făcut anu trecut pe 24:
- Sală, spate cu triceps, mahmur.

Ce fac acuma:
- Stau la PC cu o cutie goală de bere lângă mine. Acult diverse de pe Death Magnetic.

Ce-o să fac la 2 noaptea:
- O să îmi trag cearşafu mai bine pe mine, că iar am adormit în curent.

Ce-o să fac mâine:
- O să mă duc la muncă.

Ieri m-am ras pe cap. Nu mi se mai văd firele albe. Parcă am murit cam repede, totuşi. Sau poate că sunt doar leşinat. Sperăm.

Well, azi, în drum spre casă, taximetristu(autointitulat Bosculache Baba) mi-a zis că dacă sunt leu în 86, tre să mă cuplez cu berbec sau săgetător din 90, 92, 94. Nu a specificat nimic legat de sex sau specie, importantă e data naşterii, respectiv ecloziunii. Blană!

Mă duc să mă împuşc. Wish me luck!

*** Politica omoară sufletul, iar munca ucide gândirea. Scriu asta cât neuronul meu încă mai zvâcneşte, cât încă mai dă din picioruş ca un gândac proaspăt strivit. ***

Sunt anumite cuvinte pe care le auzim într-o seară de joi, când ne gândeam la weekend şi cafeaua de a doua zi, sunt cuvinte care ne zdrăngănesc în cap multă vreme. Iată câteva din chestiile care îmi presează neuronul:

- Bă, de ce să munceşti pentru unu şi să îi aduci ăluia 10 mii de dolari, din care el să îţi dea ţie 500? Dimineaţa când te scoli, tu tre să te gândeşti cum să faci să îţi aducă unu 10 mii de dolari, din care să îi dai lui 400!

- Bă, având în vedere ce poţi, să ştii că te bălăceşti în mediocritate!

- Bă, unii fac bani din căcat!

Poate că scriu iar despre bani, poate că scriu despre libertate, poate că scriu despre puli spaţiale şi pizde cu 3 ochi, nici eu nu ştiu.

Ce ştiu e că muncesc mult, iau bani puţini şi plec acasă cu 10 kile de stres, ca şi mulţi dintre voi, probabil. Dacă n-ar fi stresul nu m-ar deranja munca multă, prost plătită pentru că măcar fac ceea ce îmi place. (n.r. sunt grafician)

Dar, sunt sătul de:
- clienţi imbecili, care cer kitschuri pe care după ce le termini nu le poţi băga în portofoliu, că they suck.
- idioţi care vor ceva frumos; vor ca totul să iasă în evidenţă (într-un print)
- proiecte cu deadlineul acum, acum, urgent, urgent, cate 3-4 d`odată
- cerinţe imposibile
- incapacitatea românilor de a înţelege dictonul “garbage in, garbage out”
- proştii care nu înţeleg că între creativitate şi supă la plic e o mare difernţă. Nu te trezeşti dimineaţa, te caci şi brusc ai ideea pentru cel mai bun print din lume…

Ce vreau? Ce mi-ar plăcea?

Păi ar fi mişto să am propria mea afacere, mi-ar plăcea să fac desene pentru tricouri. La noi se vând mizerii de haine cu 2 milioane, cu desene făcute de copii de 13 ani. Afacerea mea ar fi să vând tricouri mişto pe bani puţini. Nu-mi trebuie cine ştie ce capital, cred că m-aş descurca cu vreo 3000 de euro, 4000 cel mult. Că nu ştiu nimic despre contabilitate şi alte căcaturi, asta e altă treabă, dar hei, nimeni nu îşi face afacere de unu singur.

Dar cum sloboz strângi 3000 de euro într-o ţară de căcat, ca România, în care nici măcar deodorantele nu mai funcţionează cum trebuie? Cum dracu îţi cumperi libertatea, când munceşti cinstit, cum faci asta rămânând integru?

Să-mi bag pula-n ea de ţară oprimată, că înainte de criză a fost nasol, în criză e nasol, după criză va fi nasol, că deh, abia am ieşit din criză. Trăim într-un loc al sugrumului financiar, într-un spaţiu al obidei cerebrale şi al caznelor sufleteşti.

Şi iar ajung la ideea că aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu exact ce, nu ştiu cum, ştiu doar că am un scop. Şi tare presimt că în lupta mea pentru subzistenţă, gândul meu năvalnic îşi va pierde şenilele şi nici nu voi şti vreodată ce să fac, pentru că munca obliterează cugetul. Şi oricum nu te înnobilează, pentru că la muncă înjuri cel mai mult.

Simt cum mă decolorez, să-mi dea cineva o bidinea!

*** Neuronu meu, Boris pe numele lui, îşi cam bate joc de mine… după ce i-a omorât pe restu neuronilor cu Vodka şi … Vodka… acuma face ce vrea din mine… ***

În ultima vreme o ard cam dubios, iar creieru meu încearcă să mă convingă că duc o viaţă normală. În sensu ăsta, seara mă ia somnu devreme, de parcă a doua zi aş avea vreun job la care să mă duc, iar dimineaţa mă trezesc la 10-11, de parcă aş avea vreo gagică cu care mi-am tras-o până la 3-4… Dar ăsta nu sunt eu sau nu eram eu, cel puţin.

Acum mă întreb ce dracu se întâmplă – sunt mai apatic decât un emo în una din zilele lui bune. Mă tot chinui să modific templateu site-ului meu de cam o lună şi nu sunt în stare să desenez un header aurolac. Alte proiecte se afla în stări similare.

Azi mi-a zis o tipă că vrea nişte titluri pentru un concurs cu poze cu bebeluşi. Ceea ce ea nu a ştiut, e că Boris urăste copiii. Fabricile alea mici de rahat sunt kriptonita mea. Am scos următoarele perle:
- Conopidutza mea dragăstoasă
- Sexy Puradelu
Pe urmă, m-am gândit că bebeluşii mă fac să vomit şi mi-a venit ideea:
- Copilu meu frumos, care nu te face să borăşti!
Am mai gândit un poco şi mi-au venit
- Super-Frumu Bebe
- Frumu Baby

Spre bucuria mămicilor din lumea întreagă, însă, tipa a găsit un alt titlu. Damn, chiar îmi plăcea ăla cu “sexy puradelu”. De bază e că eu dacă nu am idei bune e ca şi cum aş fi brain-dead, iar asta mă seacă. De unde plm apatia asta? Primăvara mă-sii!

Aştept să îmi treacă starea asta demnă de Pampers ca să pot urî din nou copiii cu pasiune, ca acum ceva vreme. Iată un exemplu din perioada mea de glorie:

Eram la masă în Maxx, intr-o seară când una a venit să îmi vândă nişte vederi. Banii strânşi din vânzarea lor cică se duceau într-un cont pt copii bolnavi.
Eu: Urăsc copiii! (plus că nu vezi că îs nervos că nu îmi vine pizza?)
Ea: Dar tu nu ai fost copil? (‘te-n gât de chitros halitor de pizze!)
Eu: Şi crezi că mi-a plăcut? (dă-ţi foc, fă!)

Aaaah, those were the days. În aşteptarea inspiraţiei, vă transmit salutări de la Roma! (o tratorie de la mine din cartier)

*** Dragelor şi dragilor, după ani şi ani de suferinţă, în sfârşit, eforturile mele scriitoriceşti au fost răsplătite şi, bineînteles, prezenţa divină s-a făcut şi ea simţită! Detaliile urmează. ***

După cum unii dintre voi deja ştiu, sunt un bucureştean nemernic, născut şi crescut în capitală, mai exact spre periferia ei. Ce legătură are asta cu orice? Păi, am participat la concursul de creaţie de pe povestind-bucurestiul.org (organizat de ONG-ul Epsilon3) şi am luat un premiu scriitoricesc, pentru opera mea.

Premierea a avut loc ieri seară, în Cafe Lente, iar eu n-aveam nicio treabă, m-am dus şleampăt, fără discurs, în stilul caracteristic. Premiul mi-a fost înmânat de către tovarăşa Adina Popescu, de la Dilema Veche, iar în momentul când mi-a spus “din partea juriului, pentru autenticitate” m-am fleoşcăit de tot. Am primit un pacheţel în care putea să fie şi C4 sau supă la plic, că oricum nu mai conta – adevăratul câştig a fost aprecierea pe care am primit-o din partea unor oameni mai deştepţi decât mine. Sunt un Dumii foarte fericit

Din păcate nu am fost şi favoritul publicului, am fost doar pe locul 2 la numărul de voturi, eh, asta e, nu le poţi avea pe toate

Da, frate… mi-au zis că sunt autentic… da mi-am revenit rapid din fleoşcăială, că sala se aştepta la un discurs, iar oamenii din ea la fel, aşa că am spus 2 fraze, toată lumea a râs şi eu m-am dus la locul meu.

Evident, povestea nu se termină aici. Incă de la începutul premierii ardeam de nerăbdare să văd toaleta localului, asa că de îndată ce s-a terminat cu premiile, am decis să îmi satisfac această năvalnică pornire. În drum spre locul sacru m-am întâlnit cu două foste colege de facultate, iar în budă m-am întâlnit cu un tip dubios. Ştiam că am succes şi la bărbaţi şi că sunt considerat “Yummy” ,dar ăsta m-a bulversat.

Tocmai ce ieşisem din privată, când dubiosu îmi întinde mâna şi îmi spune că îl cheamă Ştefan. Mă uit la el, mă gândesc că îl fac la bătaie, îi întind mâna şi spun că mă cheamă Alexandru, ceea ce e foarte adevărat. M-a întrebat ce fac eu p-acolo şi i-am explic pe scurt, ca să mă lase în pace, fără prea mult tam-tam. M-a mai întrebat o dată cum mă cheamă şi mi-a spus că şi el scria când era mic, că el a fost bolnav şi a fost la muntele Athos. Aha… I could care less, but it would be very hard! Până să ies m-a mai întrebat încă o dată cum mă cheamă şi m-a binecuvântat cu toată inima. O fi fost îngeru meu păzitor, că semăna un pic cu mine, da’ avea dinţii naşpa şi miroasea a transpirină.

Am plecat de la toaletă şi m-am oprit să le spun ex-colegelor de faza din budă. Ştefan a ieşit şi el şi a venit să se bage în seamă cu ele, le-a a cerut şi o ţigară. ) Ştiam că tipele o să îi frângă inima, aşa că m-am tirat râzând în sinea mea – uhuhuhu! Eeeevil!

Dar scăpasem de el? Wrong! A mai venit o dată la masa mea să mă întrebe din nou cum mă cheamă şi dacă am scris o carte… Probabil una din tipele de la masă s-o fi uitat urât la el, că s-a tirat brusc fără să îi zic nimic. Singur şi bălălău s-a mulţumit să mă privească de la o altă masă, fără să mă mai întrebe cum mă cheamă ))

Of, ce viaţă!

*** Copy-paste la o discuţie de pe mess. Am cenzurat numele tipei şi am pus diacritice. Sunt un rău, miau-miorlau ***

[...]

O tipă: mă duc să mănânc, brb…
Eu: poftă!

[Peste 15 minute…]

O tipă: multumesc..acum merge şi un “să-ţi fie de bine”
Eu: sta-ţi-ar în gât!
Eu: )
O tipă: după ce că esti misogin, mai eşti şi răăăuu (
O tipă: offf
Eu: dar a fi misogin nu implică a fi rau?
Eu: cel puţin cu unu din sexe…
O tipă: ba da, doomy dar eşti rău şi în plus!
O tipă: adică faza cu “sta-ţi-ar în gât” nu e misogină (după parerea mea-decât dacă o spui doar fetelor)…şi a fost răutacioasă!
O tipă: deci eşti răutăcios că eşti misogin şi mai eşti răutăcios şi fără să fii misogin!
O tipă: deci damn it, eşti prea rău!
Eu: thank you

*

În altă ordine de idei, apare Terminator 4 !