Mârlanul
E grasu ăla cu păru ondulat şi pielea slinoasă. Ăla care lasă mâncarea să putrezească în frigider. Ăla care cere o gura de suc și își pune juma de sticlă. Nesimțitu care devalizează punga de chipsuri. Jegosu care pute, râgâie și nu numai. Un puțo-palmatore-ruralo. Pe lângă astea , e prost și pierde-vară.
Vizavi de muncă: I se rupe.
Concediu: N-apucă.
Theme song: Bubba Sparx – Ugly

Jigodia
E muistu ăla firav care stă la biroul de lângă. Ăla care râde la gulmele bășite ale șefului. Da, șefii au mereu glume bășite, că dacă erau bune, se făceau comedianți. E ăla care face pe prietenu, dar te sapă. E ăla care nu îți pune piedică atunci când mergi – el așteaptă să alergi! Dar doar pe tine are boală, cu alții pare să nu aibă nimic. Your own nemessis – would you like fries with that?
Vizavi de muncă: în general, jigodiile sunt slab-calificate, că dacă ar fi bune de ceva nu le-ar fi frică pentru postu lor.
Concediu: lung, dintr-o bucată, în perioadele cele mai aglomerate.
Theme song: Amy Winehouse – You know I’m no good

Sclifosita
Sclifosita e aia care trăiește cu ideea că are o valoare maximă pentru firmă și că muncește din greu, când de fapt – freacă țiparul. Se învoiește des, pentru că e extenuată și are nevoie de vacanțe, plecări și mai știu eu ce alte rahaturi. Se vaită în continuu, enervându-i pe unii, instingându-i pe alții. Există și varianta cu organele genitale pe exterior, dar, în general, sunt femei.
Vizavi de muncă: e inventatoarea copy-pasteului și o regină a lăbărelii extenuante. Se preface mereu ocupată.
Concediu: normal, însă cu multe învoiri pe deasupra. E obositor să fii incompetentă.
Theme song: Desperados – Lenea

Sclava
Da, sclava, la feminin, pentru ca in 90% din cazuri sunt femei. Sclava Izaura. E gagica aia care muncește până moare de extenuare. Aia care stă la muncă până a doua zi, nu pentru că face inginerie atomică sau că lucrează la o gaură neagră, ci pentru că pur și simplu e workaholică. Fană Stahanov, prost plătită și neapreciată, o să moară de icter, într-o zi de joi.
Vizavi de muncă: ea nu are iubit. E căsătorită cu jobu.
Concediu: scurt, luat cu timiditate.
Theme song: Sam Cooke – Chain Gang

Arogantul
De obicei e un el – e tipu ăla cu ceva creier, profesionist, dar care nu poate fi un coleg mișto, pentru că el este, ei bine, un porc arogant. Are 3-4 coaie destul de păroase, pe care nu va ezita să le pună pe masă, dacă e scos din sărite. Și se enervează des. E de părere ca e înconjurat de idioți. Singurul motiv pentru care nu e dat afară e că își face bine treaba.
Vizavi de muncă: always delivers.
Concediu: arogantul nu își ia concediu. El își dă demisia.
Theme song: Judas Priest – Breaking the law

Banalul
Banalu e omul mediu. Mănâncă o porție medie, bea dintr-un pahar mediu. Ascultă muzică la nivel mediu, nu e nici fericit, nici trist. Își face treaba, dar nu sclipește. Nu e deștept, dar nici prost. Nu e cald, dar nici rece. Este, totuși, 100% plictisitor. Standard. Stas. Gost. Și cam atât. However, a văzut 10 șefi de departament, înainte ca tu să vii în firmă și va mai vedea încă 10, după ce tu pleci.
Vizavi de muncă: niciun reproș major. Nicio felicitare.
Concediu: evident, de durată medie.
Theme song: The Verve – Bittersweet symphony

Ciudatul
Tipu dubios, tăcut în genereal, se imbracă diferit față de 100% din firmă. E rockerița grasă cu paru verde, e punkistu cu tatuaje nașpa, e motociclistu narcoleptic, e slăbănoaga care sudează tigări și citește la muncă. Când deschide gura sunt șanse mari să spună ceva, ei bine, ciudat! Nimeni nu știe nimic despre ciudat, nu comunică prea mult. Întârzie des, îl vezi cum nu face nimic, dar treaba lui e mereu gata cu mult înainte ca tu să o termini pe a ta. Șefilor le e frică de el, bănuiesc că are un pact cu diavolul.
Vizavi de muncă: o rezolvă prin magie!
Concediu: dispare și reapare prin firmă, nu se știe când e în concediu și când e doar ciudat.
Theme song: Metallica – Invisible Kid

Fufa
Asta e gagica aia bună-n draci, care poartă fuste pe care alții le-ar folosi pe post de centuri. Nu face cine știe ce prin firmă, în general primeste task-uri de secretară, post care i se va potrivi de minune peste câțiva ani când va fi grasă și nasoală. Adesea e dusă la întâniri cu clienții, ca ăia să se holbeze la sânii ei, în timp ce dau din cap și zic “da, da, da” la nişte preţuri aberante. Scopul ei e de a da bărbaţilor erecţii şi femeilor dureri de cap. De obicei se fute cu şoferu.
Vizavi de muncă: ea de una singură, e un fel de departament special.
Concediu: unde şi când poate sponsoru.
Theme song: Make the Girl Dance – Baby, baby, baby

Expertul
Ei bine, da, există şi omul ăsta. Expertul e tipul ăla foarte bun la ceea ce face, care face multe, bine şi în timp scurt. E tipul de la care ai ce învăţa. Are o atitudine pozitivă, atâta că nu are niciodată timp să îţi explice el, trebuie să te prinzi tu. E o raritate, pentru că în general vrea un salariu enorm şi îi place să trăiasca în colonii cu semenii săi, colonii numite Adobe, Apple, Microsoft şamd.
Vizavi de muncă: nu se streseasă, rezolvă totul, doar e expert!
Concediu: rar şi musai de lux.
Theme song: Tina Turner – Simply the best

Şoricelul
Cu mai puţină personalitate decât banalul, mai tăcut decât ciudatul şi mai jigodie decât jigodia, el ştie totul. Totul despre tine (și restu), despre ce ai mâncat, despre ce ai zis, despre cum te-ai îmbrăcat. Tot ce ştie el, ştie şi şeful. E un turnător camuflat, trădătorul absolut, şoricelul şefului. El ascultă. Rareori pune întrebări, iar asta doar că să îi mai dai chestii pe care să le asculte.
Vizavi de muncă: aparent face el ceva, dar nu se ştie niciodată ce şi de când până când. Rolul lui e altul decât munca standard.
Concediu: în perioada când lipsesc cei mai mulţi din firmă, ca să minimizeze pierderile informaţionale.
Theme song: Lordi – The Devil hides behind her smile

*

Închei aici, iar pentru noi toți ăștia care muncim, adresând un mănunchi de mui statului care ne taxează degeaba, am așa ceva:

Niște prieteni și cu mine ajutăm la organizarea unui eveniment sportiv. Și prin “ajutăm” zic “facem mai toată treaba, în timp ce alții își palpează genitalele”. În urmă cu câteva zile, am mers să clădim diverse constructii din lemn și să săpăm la greu (ca baietii din Pantelimon) pentru amenajarea locatiei evenimentului. Ce-am primit noi pentru munca noastră? Păi, de la început știam că o să primim o pulă-n cur să ne țină ismenele, dar afară de asta, mai trebuia să avem parte de cazare decentă, cât timp stăteam la locația x unde munceam. Ei bine, nuj cum dreacu s-a întâmplat, dar cineva a făcut un troc și în loc de cazare decentă am primit o muie cu clăbuci.

Paturi nașpa, perne pentru piticii lu Gălbuie ca Zăpada, plus pânze de păianjen și alte drăcii similare. Dar nu astea m-au deranjat, că la urma urmei am ajuns grafician pornind de la picturi rupestre, deci prea multe fițe nu am. However, aveam duș în cabană. Că nu era racordat la apă, asta e partea a doua. Concluzie? A trebuit să folosim dușurile comune. Well, dacă dușurile comune ar fi fost făcute după perceptia comună a ideii de duș, încă ar fi fost bine… but no…

In orice caz, cazare infectă or not, ne ducem noi să muncim. Și ia, boule, si cară kile de cuie și de scule, în spate la deal. Și ia, boule, și muncește si mai cară la deal și niste paleți. Și mai ia, boule, și mai cară și mai taie și mai ascute și mai bate și pe urmă, ia, boule, și dă la lopată până nu mai poți. Și, ca să fie tacâmu complet, tre să se transforme boul în tigru – dar cum? Păi, peste pământu acumulat pe el, toarnă o ploaie rece de munte și dungile vor apărea singure. Tigru, pt ca eram portocaliu cu negru, că la cât eram de “feroce” după o zi plină de muncă, cerebral eram, maxim, o zebră.

Evident, nu m-am supărat pe Dumnezeu că ne-a dat ploaie, că doar nu mă supăr pe toți dobitocii. Plus că după ce-a făcut rahatu ăla cu Gomora, ce să-i mai zici? Când ajung la cabana la care eram cazat, obosit, murdar și vai morții mei, îl intreb pe patron, pe boss de boss – “Nenea, unde facem și noi duș?”. Răspunsul vine prompt: “Păi, tot acolo”, asta însemnând la dușul comun. Imposibil să se fi făcut vreun aranjament, astfel încât noi, sclavii care am muncit pe tarlaua lui, pentru profitul lui, să avem parte de un duș decent. Nup.

Meh, hai să mă spăl. Dușul comun era o căcăstoare turcească (adică o gaură în pământ, cu 3 pereți în jur și, în unele cazuri, cu draperie, în altele, fără) peste care trebuia să arunci un palet de lemn. Te suiai pe palet si aveai la dispozitie un robinet cu un furtun de duș, furtun și atât, fără cap. Până și animalele de la circ sunt spălate cu duș cu cap, dar trecem peste, că eu sunt sălbatic. Foarte funny e că apa venea dintr-un vas wc din ăla vechi, cu lanț, suspendat. Pe același vas wc îți puneai și săpunu, prosopu etc, că nu aveai pe ce altceva.

În total 5 dușuri comune. Intru în primu – pânze de păianjen și o câtamai arahnida cu cruce (gorged upon the blood of virgins) fix, dar fix, pe robinet. Puli, morți, răniți, next! OK, al doilea duș, mă asigur ca nu sunt prin habitatul vreunui prădător și deschid robinetu. Pula apă. Alte puli, alți morți și răniți. Intu în dușu cu număru trei, deschid robinetu, curge apă. Hell yeah! Din căcate, curge peste tot, că furtunu era mai fisurat decât găozu lu Ricky Martin. Meh, spre norocul meu știu suficiente înjurături, așa că nu a fost o problemă și am ajuns și la dușu cu număru 4. Eh, ăsta avea furtunu căzut pe undeva pe jos, prin zloata de rahat amestecat cu nămol (rezultat din faptu că oamenii intrau înămoliți și se căcau pe lângă gaură). Do I wanna touch it? No, not really. Please deposit 25cents for more bagpuleală. Ajung și la dușu număru 5, ultimu. Dau drumu la apă, nu curge. NUUUUUUUU! Dezamăgeală totală – de ce nu e ca-n filme, când fix ultima chestie funcționează? Meh.

Lângă “cabina de duș” era o chiuvetă, cu apă, spre bucuria mea. Plm, mă spăl și la chiuvetă, ce să fac? Și cum mă săpuneam eu de zor, din furtunu dușului de lângă mine începe să curgă apă. E un miracol Dumnezeiesc! Asta și faptu că uitasem să închid robinetu și la un moment dat a venit și apa, cumva. Trântesc paletu și tzop sub duș , în bocanci și pantaloni scurți. Nu-mi permiteam să mă dezbrac și să las anaconda la vedere, că nu aveam draperie la duș și poate se speria careva. Îi zice anaconda pentru că e verde și cu pete, de aia e și logic să te sperii.

Ce-am învățat din toată treaba asta? Am învățat că nu trebuie să faci nimic bun, că e o prostie să ajuți pe alții și că să ai inițiativă e o idee rea. Data viitoare când cineva îmi cere să muncesc pe gratis îl trimit să-mi pieptene căcatu cu limba, până-i face cărare.

Partea bună e că pe drumu de întoarcere am ascultat o melodie mișto.

Sunt anumite cuvinte pe care le auzim într-o seară de joi, când ne gândeam la weekend şi cafeaua de a doua zi, sunt cuvinte care ne zdrăngănesc în cap multă vreme. Iată câteva din chestiile care îmi presează neuronul:

- Bă, de ce să munceşti pentru unu şi să îi aduci ăluia 10 mii de dolari, din care el să îţi dea ţie 500? Dimineaţa când te scoli, tu tre să te gândeşti cum să faci să îţi aducă unu 10 mii de dolari, din care să îi dai lui 400!

- Bă, având în vedere ce poţi, să ştii că te bălăceşti în mediocritate!

- Bă, unii fac bani din căcat!

Poate că scriu iar despre bani, poate că scriu despre libertate, poate că scriu despre puli spaţiale şi pizde cu 3 ochi, nici eu nu ştiu.

Ce ştiu e că muncesc mult, iau bani puţini şi plec acasă cu 10 kile de stres, ca şi mulţi dintre voi, probabil. Dacă n-ar fi stresul nu m-ar deranja munca multă, prost plătită pentru că măcar fac ceea ce îmi place. (n.r. sunt grafician)

Dar, sunt sătul de:
- clienţi imbecili, care cer kitschuri pe care după ce le termini nu le poţi băga în portofoliu, că they suck.
- idioţi care vor ceva frumos; vor ca totul să iasă în evidenţă (într-un print)
- proiecte cu deadlineul acum, acum, urgent, urgent, cate 3-4 d`odată
- cerinţe imposibile
- incapacitatea românilor de a înţelege dictonul “garbage in, garbage out”
- proştii care nu înţeleg că între creativitate şi supă la plic e o mare difernţă. Nu te trezeşti dimineaţa, te caci şi brusc ai ideea pentru cel mai bun print din lume…

Ce vreau? Ce mi-ar plăcea?

Păi ar fi mişto să am propria mea afacere, mi-ar plăcea să fac desene pentru tricouri. La noi se vând mizerii de haine cu 2 milioane, cu desene făcute de copii de 13 ani. Afacerea mea ar fi să vând tricouri mişto pe bani puţini. Nu-mi trebuie cine ştie ce capital, cred că m-aş descurca cu vreo 3000 de euro, 4000 cel mult. Că nu ştiu nimic despre contabilitate şi alte căcaturi, asta e altă treabă, dar hei, nimeni nu îşi face afacere de unu singur.

Dar cum sloboz strângi 3000 de euro într-o ţară de căcat, ca România, în care nici măcar deodorantele nu mai funcţionează cum trebuie? Cum dracu îţi cumperi libertatea, când munceşti cinstit, cum faci asta rămânând integru?

Să-mi bag pula-n ea de ţară oprimată, că înainte de criză a fost nasol, în criză e nasol, după criză va fi nasol, că deh, abia am ieşit din criză. Trăim într-un loc al sugrumului financiar, într-un spaţiu al obidei cerebrale şi al caznelor sufleteşti.

Şi iar ajung la ideea că aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu exact ce, nu ştiu cum, ştiu doar că am un scop. Şi tare presimt că în lupta mea pentru subzistenţă, gândul meu năvalnic îşi va pierde şenilele şi nici nu voi şti vreodată ce să fac, pentru că munca obliterează cugetul. Şi oricum nu te înnobilează, pentru că la muncă înjuri cel mai mult.

Simt cum mă decolorez, să-mi dea cineva o bidinea!

Eu cu Bogi în metrou, facem caterincă de chirurgii esteticieni. Cică ăştia n-ar trebui să se numească doctori – mecanici, departamentu tehnic sau cum vrei să le spui, dar nu medici. Ce? Înţeleg că e greu de trăit cu o tumoră, dar sânii mici, încă nu au făcut victime! Luaţi-o în ce sens vreţi!

Anyway, lângă noi, o veveriţă fumigenă cu alura manelistico-fantasmagorică.
Sătulă de zgomotul pe care îl făcem, trepanata se zborşeşte intempestiv:
- Vai, băieţi, m-aţi zăpăcit de tot de cap!
- Şi-acuma ce? Îţi vrei banii înapoi pe bilet? i-o tai eu.
După asta se mută, din stânga mea, în dreapta lu Bogi. Intelectuală, domn`e.

- Bă, eu crec-am atins o coardă sensibilă. zice Bogi.
- Eu cred că era ea o coardă sensibilă! replic eu.
II

Ies eu dintr-un beci, fericit, cu un ciocan în mână. Afară, mai multe persoane.

Eu: Ce faceţi?
O ea: Bine!
Un el: Da’ ce faci cu ciocanu ăla-n mână?
Eu (mândru de mine): Am reparat băncuţa!
Acelaşi el (uşor panicat): Care băncuţă?
O altă ea: Aia din subsol, era stricată.
Tot el (cu ton de reproş): BĂNCUŢA DE LEMN, SCULPTATĂ MANUAL ÎN SECOLUL XVI!
Eu (dezinvolt, cu acelaşi zâmbet tâmp): Păi, dacă n-avea un picior! Am reparat-o!

And the rest was silence.

III

La muncă, un coleg d-ai mei, la telefon cu gagică-sa, vorbind despre job.

Ea: Şi cum e la ciob? Te-nţelegi OK cu ăia p-acolo?
El: E destul de OK, atâta că din când în când vine unu (n.r. eu) pe la mine prin birou, se uită la ce facem, îşi pune mâinile pe ochi şi zice “Dumnezeuleeee!”. Şi pleacă.

Zdrang – Pac!

Cel mai mult şi mai mult la orice loc de muncă îmi plac şefii, dar nu exagerat, cam cât vă plac şi vouă. Iată câteva chestii mişto pe care le fac ei:

- Mai ai o oră şi pleci acasă, aşa că ţi se dă un proiect complicat, până mâine! De aia e bine ca în ultima oră de muncă să te duci des la budă, să iei pauze de fumat, chiar şi ca nefumător; să te faci că vorbeşti la telefon cu un client, cât mai departe de şef. Dacă te prinde o diaree – eşti boier! (în condiţiile în care ai toletă la muncă)

- Şefu îţi cere să faci ceva, iar după ce faci exact ce a spus, e nemulţumit, că mai trebuia ceva! Nu toţi întelegem patroneasca sau bossa-nova sau cum s-o numi, de aceea, cea mai bună idee e să-l întrebi: “Sigur doar atât? Nu mai e şi altceva?” . Ştiu că sună a muncă în plus, da oricum o s-o faci, dacă nu azi, mâine după 5…

- Şefu îţi cere un proiect care poate fi prezentat în mai multe variante. Precis prima pe care o să i-o arăţi o să i se pară de căcat si precis va fi aleasă cea mai najpa, din punctul tău de vedere… De aia e o idee bună ca aia pe care i-o arăţi prima să fie cât mai nasoală! Din păcate nu am mai multe feţe, că aş fi folosit aceeaşi tehnică să cuceresc femei!

- Unii şefi au impresia că le ştiu pe toate. Şi eu la fel. Diferenţa e că eu chiar le ştiu )) Acuma, lăsând caterinca la o parte, există oare vreo posibilitate prin care să convingi un şef că nu e cea mai deşteaptă persoană din lume şi că poate ai şi tu dreptate la chestia în care te-ai specializat şi cu care el/ea nu are nicio treabă? Frate, eu atâta zic: când îţi cumperi un câine – lasă-l pe el să latre! Sau măcar… si pe el! )

- Cea mai proastă idee pe care o poţi avea e să te lauzi în firmă cu diverse aptitudini, mai ales în faţa şefului. Faci sală? O să cari tone de materiale promoţionale! Te pricepi la PC-uri? Eaaah, şi aşa nu aveam IT-st, lasă mamă, că eşti bun! Cum, fotografia e una din pasiunile tale? Ah, păi şi aşa aveam nevoie de un fotograf! Sau poate ar trebui să mă angajez supraveghetor la videochat şi să mă laud că îmi place sexu, deşi la norocu meu, cine ştie ce păţesc…

Altele nu-mi mai vin.

Oricum, viaţa mea e sexi, azi am halit caşcaval pane!

Firma: BLOW JOB INC
Postul: UNDER DESK MANAGER

Descrierea firmei:
Firma nou aparuta pe piata, cu o dezvoltare mare si un potential imens, cauta fete pentru a ridica moralul Angajatilor

Descrierea postului:
Capacitate de a lucra sub stres, programul este flexibil, implicare in ceea ce face , studiu amanuntit al problemei, rezolvarea problemei

Cerinte:
De preferinta sa fie studenta, sa stie cat mai multe limbi , cu buze mari si aspect placut ( sa aiba sefu ce admira)

Oferta (bonusuri, beneficii):
Salariu pe masura (negociabil de la 500 De euro in sus)
Asigurare dentara

La aceasta oferta a mai aplicat 1 persoana

*

Pam-pam