Dacă atunci când vine vorba de alte forme de artă românii zic pas, la desen toată lumea se pricepe, pentru că “e simplu, frate, dacă e frumos şi place la ochi, aşa e!”

Ţineţi-vă tare, rozul e noul negru! Oricum, negru e deprimant! În frunte cu Ray Charles ăla! Asta cumva explică şi situaţia nasoală a economiei africane – duuh, continentul negru!

De aia suntem mereu trişti – lumea noastră e plină de negru diabolic! Pantofii sunt negri, cola e neagră, cafeaua şi black metalu nu mai vorbesc! Totuşi, cel mai tare mă întristează cauciucurile maşinilor!

Românii au impresia că publicitatea e artă şi că întotdeauna culorile au un impact psihologic nimicitor.

- N-ai putea să nu mai scrii cu negru? Că e cam trist! (You racist bastards!)
- Gradient cu gri? Cum adică web 2.0? Mie mi se pare că griul e deprimant! (griul e un fel de mulatră, iar gradientul gri e o mulatră cu sânii mari – cum să nu îţi placă!?)
- Fundal alb e prea simplu, iar negru mă deprimă! Nu poţi să faci ceva mai drăguţ? Nici liniile astea nu-s bune, că e prea serios… vreau ceva frumos, să se bucure omu când intră la noi pe site! (pornache?)
- Da’ n-ai putea mai bine să pui nişte roz? Că îţi dă altă senzaţie! (şi mie-mi place rozul, dar într-un singur loc…)

Nu ştiu cum să le explic, totuşi că dacă tu intri pe un site şi o culoare te întristează sau îţi vine să plângi când vezi fontul negru de pe un pliant – ai o problemă! Şi nu e mică şi neagră.

Şi in plus, de ce să pui câtuşi de puţin negru pe undeva? Mai ales că nu e vorba nici de plantaţii şi nici de filme porno! La urma urmei nici măcar nu e o culoare, indiferent că ăia de la Adobe şi Corel au pus-o în chestii numite Color Swatches, respectiv Color Box.  Ca să nu mai vorbesc de obsesivul rich black, adică un negru mai inchis decât negru foarte închis, ca ton, nu ca deţinut

Care e chestia ta neagră favorită?