De câţiva ani încoace, păru nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace… mioriţă laie, laie bucălaie, m-am tăiat la… baie… Ce am vrut să zic cu asta? Păi, de câţiva ani ani, podoaba mea capilară a cunoscut două forme – zero şi periuţă. Ambele sunt tunsori simple, masculine, care îmbina frumuseţea pieptănatului cu prosopul şi condescendenţa intrinsecă a filonului de testosteron proiectat perpetuu.

Acum, că am trecut de expoziţiune, intriga e că în urma unei perioade mai reci mi-am lăsat părul să crească până la aproape 2 cm. Într-o zi am decis să merg la frizer să mă tund… şi aşa a început povestea mea plină de tristeţe, jale şi dor… şi păr!

Am ajuns la Salon Eddy, pe Prelungirea Ghencea, unde două sătence se ocupau cu defrişarea capilară a unor clienţi în timp ce o a treia se îndestula cu prostie via reluări cu Adi de Vito.

Una dintre pădurence a terminat de tot cu o clientă, iar eu m-am ridicat fericit, zâmbind tâmp în direcţia ei, dându-i de înţeles că vreau să îmi chinuie capul fără să deschidă gura. Faţa tipei nu schiţa nimic, era în mod screensaver, aşa că am îndrăznit să spun că vreau şi eu o tunsoare simplă, tip periuţă (de dinţi, nu de WC sau pantofi). Până să iasă aia din stand-by, colega ei a luat o pauză de la Adi Minune, ca să îmi spună ca “doamna” tunde doar femei, că ea nu ştie să tundă bărbaţi şi că trebuie să aştept la Mikla, o vacă alb cu purpuriu, imitaţie de Milka.

În sfârşit, când mi-a venit rândul sau, mai bine zis, sorocul, i-am explicat vacii cu maşină ce trebuie făcut. După ce a mugit de confirmare s-a pus pe treabă; deşi mai degrabă ara pe capul meu în ritmurile ultimei melodii a lu Costi Costiţă (aia cu „Show, show! Forţă, forţă!”) totul părea să meargă OK. Dar de ce să se termine cu bine?

Neuronu ei vietnamez care probabil suferea în momentul ăla de amintiri cu napalm a împins-o către un gest tare necugetat. În mijlocul tunsorii, vaca a scos numărul de la maşina de tuns (adică grilaju ăla mic de plastic) şi a început să îmi dea fără număr, fără număr pe la ceafă. Nimic nasol în asta. Urât a fost când a terminat cu părul de pe ceafă şi şi-a amintit de restul capului. Din păcate nu şi-a amintit să pună şi numărul la loc. Evident, mi-a tras o tunsoare model number one, super fancy, a la Gheboaia, stil capră, în scări deasupra urechii stângi.

Dar staţi! Ca toată treaba să fie un fel de haute couture al tunsorilor, vaca s-a gândit să mă căprească simetric, aşa că în grabă mare, show, show, forţă, forţă, a băgat maşina, tot fără număr şi în partea cealaltă a capului. Din păcate, aici a întâlnit o rezistenţă nemaipomenită, care aproape că a scris cu sânge “Pe-aici nu se trece, tunde etc…”. Ca să o scot din stupoare a trebuit să îi explic: “Ştiţi… am o ureche pe partea aia!”

Dacă neuronu meu ar fi avut organe genitale ar fi zis: “Vai de pula mea, cât eşti de idioată!”. Chiar foarte idioată, nu de alta, dar deşi în ochii mei se putea citi cu claritate “Da-ţi-aş! Lua-mi-ai! Propti-ţi-aş!”, bălăloaica nu a ezitat să mă întrebe cum să îmi facă perciunii. Nujtu, fă, fii creativă! Sau mai bine nu, lasă că îi fac eu acasă…

La modu serios: Cât de tută să fii ca să gafezi o asemenea tunsoare? Ce s-ar fi putut întâmpla mai rău?
Peste câteva ore m-am tuns zero la un prieten acasă. Se pare că experienţele traumatizante mă tot urmăresc

Postul se termină aici. Luaţi două linguriţe de Natalie şi sunaţi-mă dimineaţă!