Veneam mai devreme de la sală, cu Creţu (nu ne ţineam de mână… de data asta) când, după kilu de citronadă îngurgitată la antrenament, trag o râgâială sănătoasă. Păsările îşi iau zborul din copaci, câinii încep să latre, un copil plânge şi un boschetar anunţă sfârşitul lumii.

Ce e dubios la un ţăran pe stradă? Mai nimic. Dubios era că râgâisem cu gust de Krax din ăia atomici şi împuţiţi, cu şuncă, de care mâncasem cu Creţu cu aproape 2 ore în urmă.

Vorbind cu ăsta de Krax, ne-am dat seama că e dificil să faci ceva scârbos şi bun totodată. Oricum, bărbaţii au o înclinaţie spre a pune botu pe tot felu de chestii dubios mirositoare, nefiresc de zemoase sau cu mai ştiu eu ce caracteristici care ar scârbi o femeie. Gândindu-mă la treburi scârboase pe care le-aş molfăi cu plăcere mi-a trecut prin minte shaorma, evident.

Brusc m-a năpădit tristeţea. Voi ştiaţi că shaormeria mea favorită s-a desfiinţat? Normal că nu ştiaţi, pt că sunteţi nişte insensibili! Simt că viaţa mea nu mai are rost – dacă ştie careva în Bucureşti o shaormerie unde e shaorma cu carne bine aromată şi în general destul de scârboasă – do tell!

Şi de parcă tristeţea asta nu îmi era de ajuns, nişte copii, în faţa blocului cântau El Meneito sau cum lichid seminal (ca să nu zic „sloboz”) s-o scrie. Mai rău e că nu cântau bătutţi şi forţaţi, ci de bunăvoie, fericiţi, ţopăind şi bătând din palme! Faza asta şi noroiu sunt două treburi dezgustătoare care nu îmi plac.

Chestii scârboase, anyone?

Care e mai misto?