Home*** Un post despre femei, genţi, tehnologie şi broaşte. Include peripeţii prin Flandra şi aiurea! Aşezaţi-vă în jurul flocului, dragii moşului şi luaţ de ascultaţ! ***
Vinerea asta am ieşit în oraş, cu nişte prietene. Am fost la The Barrel – un local care de afară arată a dugheană pitică, nepromiţătoare. Înăuntru e mişto (şi destul de mare), decor 100% English, greu, cu lemn maron închis, pereţi capitonaţi, candelabre şi cel puţin o chelneriţă bună. Dezavantajul lui e că se află lângă St. Pattrick, cel mai tare local din centrul vechi al Bucureştiului. Care e Irish. Iar Irish e de 10 ori mai tare decât English. Sorry, lads.
Well, anywho, mergem, râdem, glumim, dar vorba ardeleanului – omul face două bucurii, una când vine şi una când pleacă. Aşa că dăm să ne luăm tălpăşiţa. Eu, însă, ca o domnişoară sfioasă, nu pot ieşi pe stradă fără îmi pudrez mai înainte nasul. Ca să nu mai vorbesc că mă tăia o pişare de făceam din Dunăre – apă sărată şi-l devalorizam pe Strauss, cu substanţiale modificări cromatice!
Aşadar, iacătă-mă la buda localului. Intru, trântesc uşa, încui. Scot lupa şi penseta, îmi găsesc într-un final şi pula şi mă piş! Gloria tibi, Domine! Bun. Sunt satisfăcut. Mă spăl pe mâini, descui şi dau să ies. Ţapăăă! Uşa nu se deschide. Aparent, relaţia clanţă-limbă era similară cu sinapsele neuronale la manelişti – par să aibă legătura, dar nu funcţionează împreună. OK. Uşa nu se deschide. Nu mă panichez, doar nu sunt singur în local, prietenele mele sunt jos! Iar eu am mobilul la mine, ha haaaa!
Da, bărbaţii au mereu mobilul la ei, că îl ţin în buzunarul de la pantaloni, ceea ce ar trebui să facă şi femeile. Probabil evită să facă asta, din cauză că nu se simt egale cu bărbaţii, că au fost asuprite de-alungul istoriei şi că în codul genetic al sexului e obişnuinţa de a vorbi la fix în timp ce mestecă în fasole. De fapt, ar putea şi să şi-l lege de gât, numai să nu îl arunce în geantă.
Evident, încerc să îmi sun prietenele, care, evident, aveau telefoanele în geantă. Evident, n-au răspuns, că n-au auzit. Evident, nu vor mai trece o bună vreme pe la raionul mezeluri/măcelărie, că le-am făcut eu provizii.
Să mă apuc să bat în uşă ca descreieratu nu era o idee prea bună. Dacă jos era ceva muzică soft rock la volum mediu, sus, unde era buda, era un housereanu spurcat cu super bas, băgat la maxim. Având în vedere basul ăla şi cum prind cântece ca “Barbara Streissand“, dacă băteam în uşă urlând, ăia dinăuntru ar fi zis (pe stilul Adam Ferrara ): „Hey, un nou cântec! Sunt blocat în budă! Yeaaaah! S-s-s-s-s-unt blocat în bu-bu-budă! Yeah! Budă!Yeah!”
Dar stai! Ce are util smartphoneu meu de tot căcatu? (Samsung Sam-suge)Ah, da! NET! Trântesc capacu de la WC, mă aşez şi intru tacticos pe Internet. Găsesc siteul localului, găsesc numărul de telefon, care, în mod la fel de evident, nu era selectabil. Noroc că era oglinda unsuroasă şi am putut să îl scriu cu degetul pe ea. Sun la bar, explic situaţia. Primesc un: „Da, OK, o să trimit, hăhăhăhăhăhă, o să trimit, hăhăh, pe cineva hăhăhăhă!” Arunc şi eu un „Hăhăhă, mă-ta!”, dar doar în mintea mea, că nu voiam să petrec eternitatea într-o budă. Hmda. Apar rapid doi şperaclişti care freacă uşa pe exterior, moment în care, cu spiritul meu moromeţian, observ pe chiuvetă un obiect de maxim interes! Clanţa exterioară a uşii! Ah, bun, bine că te-am văzut!
Deschid ăia uşa, iar afară observ un tip, cu o figură crispată, care avea să aibă o soartă mai tristă decât a mea. Salvamontişii lăcătuşi i se adresează: „Vrei la toaletă? Vezi că tre să închizi şi tu uşa mai la şto, că nu merge. Doar pipi vrei să faci, nu?”
Evident…
))
