Eram vineri seara în Lucky 13 cu niște unii. Un tovarăș a agățat, cu un pic de bulan, două americance. Newyorkers, mai exact.

Știți ce mi-a zis una dintre nemernice, curăța-i-aș dantura cu bocancu? Mi-a zis că ea zămbește des, că zâmbește tot timpu și… a naibii bestie, fix înainte de durerea alegerilor m-a întrebat: “Românii de ce nu zâmbesc mai des?”
Nuj fă, veneratoare de cheeseburgeri ce ești! Ghici!

Să-mi trag una dacă întrebarea ăleia nu m-a lovit direct în ouă, de m-am trezit cu omleta în chiloți! E cam nasol că are dreptate. Românii zâmbesc rar.

Și ca să răspund curioșilor – nu, nu erau bune. Cea mulatră arăta decent, dar vorbea cam cât Masa Tăcerii și comunica și mai puțin. A doua, caucaziană, era toantă rău și dacă auzise de epilatul mustății probabil că avea coșmaruri cu el. Nu de alta, dar avea un trafalet sub nas, să îl facă invidios pe Avram Iancu! Deci nu. Clar nu.

Oh well, români, zâmbiți, să le arătăm americanilor că și noi putem! Puțim, chiar! Pe final, vă las cu o poezie:

The Smile, by William Blake

There is a smile of love,
And ther is a smile of deciet,
And there is a smile of smiles
In which these two smiles meet.

And there is a frown of hate,
And there is a frown of disdain,
And there is a frown of frowns
Which you strive to forget in vain;

For it sticks in the heart’s deep core,
And it sticks in the deep back bone.
And no smile that ever was smil’d
But only one smile alone,

That betwixt the cradle & grave
It only once smil’d can be;
But when it once is smil’d,
There’s an end to all misery.

The acursed emoticon of death, the vile bile spewer emoticon of dread, bla bla… nu îl suport.

Zâmbetul ăla imbecil e emoticonul dintre şef şi angajat.
E emoticonul pe care îl primeşti când ai făcut o glumă băşită şi celuilalt nu îi vine să râdă.
E un zâmbet stupid pe care îl primeşti de la un interlocutor idiot care nu ştie ce să zică sau nu vrea să folosească “plm”…
E un emoticon de oameni bătrâni cu concepţii aristotelice (şi mă refer la măsură) care au impresia că un : D e prea mult.
E emoticonu ăla pe care îl folosesc tipii plinuţi care lucrează prin bănci şi cărora le plac treningurile.
E folosit de pizde proaste care habar nu au ce să zică, dar vor să îţi dai seama că sunt acolo şi că au citit tot… simt nevoia de a zâmbi tâmp şi pe mess, ca în realitate.
E un emoticon plictisitor de oameni fără emoţii sau cu trăiri mediocre.
E un emoticon mediu… e naspa… v-ati dat seama că îl urăsc?

Ah, dar destul…. emoticon idiot!

Şi închei cu niste versuri geniale de William Blake, pe care le-am citit într-o carte a lu Noica:

“There is a smile of love,
And there is a smile of deceit,
And there is a smile of smiles
In which these two smiles meet.”